Acasa Opinii De ce scriem ce am patit in presa postdecembrista?!

De ce scriem ce am patit in presa postdecembrista?!

scris de Ziua Veche
3 afisari

In urma articolului meu de inceput de serie „Povesti din presa post-decembrista”, publicat saptamana trecuta, am fost intrebata de cunoscuti, prieteni: ce m-a apucat sa scriu asa, sau la ce imi foloseste? Altii mi-au urat succes si au fost incantati de ce au citit; parerile iata sunt impartite: exista persoane care cred neaparat ca ceea ce se scrie la ziar trebuie sa serveasca intr-un fel sau altul la ceva si cuiva. Dupa douazeci de ani postrevolutionari, asa am fost obisnuiti.




Insa timpul a lucrat pentru presa romaneasca. In bine sau in rau, inca nu ne putem exprima. Asistam la disparitia printului, expansiunea online-ului, plecarea la pensie sau in nefiinta a unor «mituri» jurnalistice romanesti si la o grefare a presei de cancan pe terenul a ceea ce a insemnat presa de investigatie.

Cineva s-a jucat si a facut cartile prost. Este suficient sa te opresti la un chiosc de ziare si sa vezi ce se vinde, care e gustul ce primeaza: presa de chiloti si sutiene, reviste de cucoane si cartuliile pline de sfaturi intelepte ale Mihaelei Radulescu. In plus, pentru a avea un peisaj omogen din spectrul presei romanesti, nu lipsesc blogurile individuale ale unor jurnalisti; daca ar fi sa citim tot, ar trebui sa stam ziulica intreaga in fata calculatorului; revistele pentru copii, de sanatate, de cultura sunt aproape inexistente. Vanzatoarea imi spune: « cine mai cumpara asa ceva?».

Am putea crede ca presa romaneasca s-a opintit si s-a dezlanat. Insa, aceasta perioada difuza de scandaluri publice, de afaceri nesolutionate, de fete dezbracate pe toate paginile, iesite parca din « movida » , de exemple de oameni de afaceri deveniti peste noapte miliardari, la care romanul asista cu gura cascata fara a avea dorinta sau interes de a trece la vot, va folosi cumva la curatarea puroiului acumulat. Si cred ca buboiul s-a spart odata cu criza.

Marii patroni de presa, mogulii, nemaiavand de unde se alimenta cu publicitati umflate direct sau indirect, au falimentat, altii au sucombat si au inchis fara nici o explicatie, iar altii au disparut de la sine. Noroc cu criza. Asa nimeni nu se mai da cu barca sau elicopterul. Retrasi in casute cochete la un fel de semi-pensie fac pe ganditorii si ne prezinta sporadic opinii de anvergura.

Presa romaneasca la ora actuala se imparte in trei categorii de varsta: generatia 55- 65 de ani, 35-50 si ultimii cei pana in 35 de ani, pe care ii vad mai saraci decat am reusit sa fim noi dupa decembrie ’89. Cineva poate intreba pe buna dreptate: exista oare o posibila responsabilitate a cuiva?! Poate cineva spune tinerilor cum sa faca presa corect, cum si in ce consta obiectivitatea sau subiectivitatea scriiturii, unde incepe si unde se opreste santajul, hartuirea?!

Personal cred ca sunt foarte putin aceia care ar face fata. Epoca actuala a presei romanesti este una a disparitiei dinozaurilor. Adica? Figurile mitice pe care le-am vazut la televizor, in ziare nu mai sunt ascultate, crezute, urmate de catre nimeni. Publicul este convins de nenumaratele istorii de manipulare. Si prin urmare scarbit. Vedem cum unii au trecut in lumea de dincolo dupa o viata pe care voiau sa o prezinte morala si de fapt au trait intre doua case, doua paturi toata viata, altii sunt activi cu jumatate masura si aproape pensionari avind in vedere varsta lor si faptul ca au dat in mintea copiilor, iar altii imprumutand discursuri patapieviciene mai latra cand si cand pentru cate o ciozvarta.

Nici generatia de mijloc a presei nu sta mai bine: consumati intre datorie si conditia zilnica, scrisul reprezinta pentru ei tot ceea ce stiu sa faca. Dezamagiti de sirul patronilor pe care ii vedem defiland ca umbrele pe Styx, ei se straduiesc sa reaseze presa romaneasca intre limitele decentei si corectitudinii. Grea tema. Dar necesara. Ei stiu ca ziaristul este un formator de opinie si ca responsabilitatea pentru ceea ce scrie trebuie asumata. E necesar pentru cei ce vin, pentru tineri, pentru copii, pentru cei in varsta, intr-o tara unde protectia sociala este la nivel african, inexistenta si unde Justitia demareaza cu greu. De aceea este necesar sa scriem. Nu neaparat pentru a da lectii de morala. Am tot auzit discursul si de obicei lupul era moralist la oi. Este necesar sa scriem pentru a nu uita cum s-a intamplat, pentru a explica si pentru a intelege a cui este adevarata responsabilitate in dezastrul societatii romanesti. Nu suntem inca o societate in descompunere cum sunt cele vestice, dar avem datorii. Si dumneavoastra, trecutilor formatori de opinie, precum umbra lui Mircea la Cozia, va spun ca a voastra este responsabilitatea si sarcina de a mai indrepta ceea ce se poate in presa romaneasca si implicit in societatea romaneasca. Noua?! Celor de mijloc ne ramane datoria de a scrie tot ce ne aducem aminte pentru a nu gresi asa ca voi. Pentru a reconstrui notiunea de presa si pentru a o moraliza.

De aceea m-am alaturat colegilor mei independenti, fara patron si neplatiti de nimeni.


 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult