Exista în societate bresle antagoniste, care nu se pot concilia în ceea ce privește problemele fundamentale ale existenței umane. Între acestea, există conflicte numeroase, care nu se încheie niciodată în mod amiabil.
Un exemplu concret este dat de duetul ’’Politicieni-Ziariști’’, care sunt prin structura lor grupuri de oameni care influențează modul de gândire al membrilor unei societăți.
În România, cam toată lumea ‘’stă cu gura căscată’’ la aceste două categorii, care se declară a nu fi subiective. Peste tot în lume, politicienii sunt cei care ’’leagă și dezleagă’’ lucrurile, fiind cei care se erijează în ’’maeștri’’ ai bunăstării generale și a progresului social. În această întreprindere, politicienii au la dispoziție banul public. De care dispun într-un mod mai mult sau mai puțin corect. Tot politicienii sunt cei care ar trebui să păzească cu sfințenie drepturile și libertățile cetățenești. Și în acest domeniu activitatea acestora este marcată de o doză mai mare sau mai redusă de corectitudine.
Un celebru Președinte american a lansat în timpul mandatului său un adevăr care s-a vrut a fi universal: ‘’Presa este câinele de pază al democrației’’. Formând un grup antagonist politicienilor , ziariștii urmăresc și critică activitatea acestora legată de banul public și de respectarea drepturilor și libertăților constituționale. În mod sigur dacă nu ar exista această supraveghere permanentă din partea Presei, politicienii ar comite excese și abuzuri.
Într-un anumit fel, istoria unei democrați este dată în chintesență de lupta permanentă dusă de Presă împotriva politicilor promovate de către clasa politică. Cele două forțe nu sunt egale ca intensitate și ideal pentru democrație este ca ele să nu fie niciodată egale, ci, să existe un avantaj pentru Presă. Dinamica acestei confruntări cuprinde războaiele permanente dintre ziariști și politicieni, marcate de pasiuni mai mult sau mai puțin disimulate, cu scrâșnituri de măsele și înjurături printre dinți, cu victorii și înfrângeri, cu cedări în fața unor tentații și adeseori cu trădări. Evident că în asemenea condiții, trecerea ’’cu arme și bagaje’’ în tabăra adversă pare un lucru imposibil de realizat.
Nu există o motivație viabilă care să justifice un astfel de gest. Desigur că extrem de rar asistăm la transformarea unui politician în ziarist, în schimb trecerea unui ziarist valoros în tabăra politicienilor este din ce în ce mai întâlnită în acestă perioadă. Dacă această ’’transhumanță’’ se produce în cazul în care ziaristul care pătrunde în lumea politicii a avut în activitatea lui în permanență ‘’dinți de lapte’’, mutarea în altă tabără nu pare nefirească și ciudată, atunci când te transformi din lup jurnalistic în miel blând, mutarea în altă tabără pare hilară. Exemplele recente care miros de la o poștă a oportunism și îți produc greață. Nu pot să critici cu fervoare prestația unor politicieni corupți și să te arunci la un moment dat în brațele lor, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Desigur că în spatele acestor dezertări motivate prin expresia ‘’este opțiunea mea și am dreptul să o iau!’’ În aceste condiții se pune întrebarea, dacă oamenii mai pot crede în ziariști, ca fiind acei oameni, care luptă împotriva nedreptăților, a hoției și a nerespectării drepturilor și libertăților fundamentale. Ca ziarist de cursă lungă, mărturisesc sincer că nu mai cred în unii dintre colegii mei de breaslă. Ce să mai zicem de nevinovații cititori de presă, care încă mai cred în integritatea Presei?
