De la Allahu Akbar la trezirea Europei | Ziua Veche
Acasa Opinii De la Allahu Akbar la trezirea Europei

De la Allahu Akbar la trezirea Europei

scris de Ion Petrescu
2 afisari

Finalul operaţiunii anti-teroriste de la complexul algerian petrolifer de la In Aménas constituie, nu doar pentru cei avizaţi, un prilej de reflecţie, fie aceasta pasageră, şi pentru aceia care au înţeles, abia acum, că viaţa bate filmele  şi jocurile pe calculator, cu subiecte şi ţinte generate de aparentul mister al insurgenţilor islamişti, cauza pentru care se sacrifică, mesajul care le animă speranţele şi finalul lor tragic, inevitabil.

Ion PetrescuSimplul fapt că printre ostatici a fost evocată prezenţa unui român a sensibilizat brusc presa din România. Însă tardiv. La multe ore după ce Franţa fusese informată, de posturile TV din Paris, despre drama în curs de derulare în deşertul algerian. Aici pot fi două explicaţii.
Prima că s-a dorit difuzarea, cu întârziere, a ştirii despre luarea de ostatici, pentru ca oficialii cu atribuţii vizând soluţionarea situaţiei de criză să poată ajunge, după consultări, la o poziţie comună.
A doua, probabil mult mai aproape de adevăr, este că instituţii media cu pretenţii dominante nu au structuri profesioniste de monitorizare permanentă a fluxului international de ştiri.
Indiferent de explicaţie, opinia publică din România a aflat de veste când deja autorităţile algeriene luaseră decizia de a se acţiona în forţă asupra teroriştilor. Ceea ce pune, într-o altă lumină, parodia de declaraţie de presă, a unui procuror ajuns un oficial la ministerul diplomaţilor de carieră.
În mai toate comentariile ce au urmat, relevante prin impactul lor asupra celor dornici să înţeleagă raţiunea evenimentului în curs de derulare, nu s-au evocat două realităţi opuse.
Faptul că, din nefericire, a existat un premier român, nu contează persoana, ci intenţia sa, care pleda pentru o retragere bruscă a trupelor noastre din Irak, ca şi cum participarea la restrângerea arealului teritorial de acţiune, al militanţilor islamişti extremişti, ar fi fost o chestiune deloc prioritară şi pentru România.
Şi adevărul că prezenţa conaţionalilor noştri, în uniforme militare, în Afganistan, rămâne proba ralierii lucide la o cauză ce vizează anihilarea unor surse de atacuri teroriste furibunde, iraţionale, din start sortite eşecului.
Decizia Uniunii Europene, de a se implica în instruirea armatei guvernului din Mali, unde intervenţia militară franceză a generat luarea de ostatici din Algeria, este un semnal obiectiv că, atunci când vor, aliaţii occidentali acţionează rapid pentru stoparea proliferării iraţionalităţii, de data asta întărită de grupuri înarmate deloc progresiste, cu ţeluri obscurantiste, ce nu mai pot fi tolerate.
Acţiunea în forţă a autorităţilor algeriene nu este de condamnat, fiind o lecţie nu doar pentru insurgenţii dornici de acţiuni similare cu aceea încheiată la In Aménas, ci şi pentru alte state, care ar putea avea iluzia că asemenea grupuri sunt dornice de concesii prin negociere, când de fapt ştiu, din start, că vor să impună ultimaturi, chiar cu preţul vieţii lor.
Sunt şi lucruri nerostite de oficiali de peste hotare, ce vor fi lămurite în timp. Primul reper neclar este cum au pătruns teroriştii islamici într-o rafinărie care, aidoma altora din Algeria, trebuia să fie foarte bine păzită de armată şi de servicii private de securitate.
Al doilea element inedit este claritatea cu care la Paris s-a gestionat relaţia cu oficialii algerieni. Asta în timp ce liderii americani şi englezi se consultau telefonic, deşi era evident că în afara unor informaţii furnizate de o dronă trimisă de Pentagon în zonă, care a şi luat imagini ale rafinăriei, utile armatei algeriene, chiar dacă s-a oferit ajutor – refuzat de guvernul de la Alger – administraţia Obama nu avea intenţia de a trimite trupe în teren.
Aşa cum va proceda de altfel şi în Mali, unde va sprijini logistic, cu informaţii obţinute prin satelit şi avioane de transport, forţa expediţionară franceză, care a trecut la o ofensivă puternică contra combatanţilor islamişti din nordul acestui stat.
Faptul că alţi oficiali – ai unor state care au avut cetăţeni luaţi ostatici, la rafinăria algeriană – au protestat faţă de acţiunea în forţă a militarilor algerieni ţine mai degrabă de comedia umană. Şi ei ar fi reacţionat la fel, probabil cu mai multă eficienţă şi mai puţine pierderi în rândurile celor capturaţi ca monedă de schimb, în şantajul terrorist planificat de iniţiatorii acţiunii mai degrabă disperată, decât bine calculată. Dovadă fiind şi numărul mare de evadaţi din arealul aparent controlat, la rafinărie, de terorişti.
Ar mai fi un detaliu, ce ţine de ironia soartei. Atacul militanţilor islamişti, la rafinăria algeriană, a avut drept scop final nu oprirea intervenţiei militare franceze în Mali, ci… obţinerea unei recompense importante, pentru eliberarea ostaticilor, care ar fi permis lui Mokhtar Belmokhtar, fondatorul reţelei al-Qaida din Magreb – Tunisia, Algeria, Maroc, Egipt, Libia şi Mauritania  – să finanţeze acţiunile sale militare viitoare.
Important este faptul că de la strigătul obsedant al combatanţilor islamici – „Allahu Akbar!/Dumnezeu este mare!” – s-a ajuns la trezirea Europei, decisă acum să nu mai permită  venirea la putere a unor pământeni extremişti, cu o mentalitate mai degrabă tipică întunericului spiritual, acest pas decisiv fiind determinat de intervenţia trupelor franceze în Mali.
O intervenţie necesară, de vreme ce generalii statelor vest africane, decise să trimită o forţă în acelaşi stat, abia săptămâna viitoare vor disloca primele batalioane.
Iar ONU, acest muzeu vetust al majorităţii rezoluţiilor moarte, ale Consiliului de Securitate, abia are de gând să devanseze trimiterea unei forţe stabilite sub stindard propriu.
Prin urmare, à la guerre comme à la guerre/ la război, ca la război, ultimul venit defilând pe teritoriul pacificat de alţii.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult