De la vendeta politică, la necesarul armistiţiu | Ziua Veche
Acasa Opinii De la vendeta politică, la necesarul armistiţiu

De la vendeta politică, la necesarul armistiţiu

scris de Ion Petrescu
2 afisari

Cu câţiva ani în urmă am asistat, în Germania, la un exerciţiu, colectiv, de antrenare, a unor experţi europeni, în politica de securitate internaţională, veniţi din toate colţurile bătrânului continent. Scenariul pornea de la ipoteza că, fiecare dintre ei, juca un rol în Consiliul de Securitate al ONU, unul evident mimat.
Ion PetrescuSituaţia de criză era creată, ipotetic, în Georgia, supusă unor atacuri teroriste succesive, începând cu aruncarea în aer a unor porţiuni din gazoducte şi terminând – incredibil, dar adevărat – cu asasinarea preşedintelui ales, al acestei ţări.
În acest context, expertul georgian a cerut, în forumul amintit, intervenţia trupelor americane, pentru descurajarea şi stoparea atentatelor cauzatoare de mari pierderi materiale şi umane.
Surpriza, pentru toţi participanţii, a fost că profesorul american de geopolitică – care conducea exerciţiul – i-a sugerat georgianului să reformuleze solicitarea sa, astfel încât trupe comune americano…ruse să acţioneze contra formaţiunilor teroriste marcate în scenariu.
Lecţia de învăţat? Faţă de un pericol atipic, o forţă greu de coagulat până atunci, putea să reprezinte soluţia revenirii la o situaţie dacă nu integral paşnică, măcar ţinută sub control.
Dintr-o asemenea perspectivă, poate fi gândită – evident la un alt plan, strict naţional – şi soluţia pentru calmarea spiritelor în viaţa politică românească, ale cărei tensiuni s-au transmis până la nivelul microgrupurilor sociale, aspect deloc fast pentru evoluţia în bine a ţării.
Efectele unor “bombe artizanale”, vizibil electorale, trebuie demontate fără menajamente.
1. România nu este condusă de la Budapesta, aşa cum insinuează postul de radio Vocea Rusiei. Absenteismul concetăţenilor de naţionalitate maghiară a fost generat de triumfalismul cu care actuala coaliţie de guvernare, de la Bucureşti, a trimis în opoziţie, pe termen lung, pe reprezentanţii UDMR. Iar dacă oficina radiofonică a Moscovei are memorie scurtă, este cazul să menţionez că, după 1989 încoace, orice “tulburare a apelor politice”, din cele trei judeţe locuite, firesc, de europeni vorbitori şi de limbă maghiară, a fost intelligence, pardon, inteligent stimulată de viforniţe estice, conforme cu mutările dezirabile pe tabla de şah a arealului de la vest de Nistru. Înverşunarea postului de radio amintit, garnisită cu recomandări ce aminteau de puciştii care l-au înlăturat pe Gorbaciov, devoalează mai degrabă o furie rece, rod al ipotezei că în spaţiul intracarpatic, într-un viitor negociat, ar putea ateriza şi rămâne, escadrile de luptă americane. Precum în Polonia.
2. Place, sau nu, unul dintre cei mai lucizi lideri politici ai momentului este chiar Kelemen Hunor, care a afirmat ce trebuia să spună oricare dintre cei trei foşti conaţionali care au condus ţara până acum – Regele Mihai I, ex-preşedinţii Ion Iliescu şi Emil Constantinescu:Interesul României, interesul naţional, interesul fiecărui cetăţean, indiferent dacă este maghiar, român sau de altă naţionalitate, este să se termine cu acest război politic şi cu acest conflict începând de mâine, de poimâine, după ce vom avea rezultate finale, să încercăm să găsim o convieţuire între cei care se află la putere şi cei din opoziţie.
3. Este nevoie de un armistiţiu. Evident politic. De gesturi publice surprinzătoare, menite a reface poduri de comunicare minimală. Stoparea încriminărilor reciproce – aşa cum o cer şi vocile autorizate din capitala Uniunii Europene, la Bruxelles. Afirmarea utilităţii dialogurilor politice. Preşedintele suspendat poate recunoaşte utilitatea unor convorbiri tripartite, cu actualul locatar de la Cotroceni şi cu premierul în funcţie. Iar ultimii doi pot opri gesturile deplasate ale unor generatori de iluzii deşarte, din tabăra lor, respectând, in integrum, necondiţionat, deciziile Curţii Constituţionale. O perioadă, tacit, sau de comun acord, cei trei oameni politici pot recurge la politica de “vizibilitate personală minimă”, pentru a detensiona atmosfera din societatea românească.
4. Din momentul anunţării deciziei Curţii Constituţionale privind rezultatele referendumului, anatemele aruncate pe neparticipanţii la această consultare clamată democrată ar trebui diminuate. Altfel însemnând că unii poate şi-ar fi dorit imagini cu conaţionali mergând “în coloană, câte unul”, intrând şi ieşind, non-stop, din secţiile de votare, lor lipsindu-le doar mâna ridicată pentru salutul “Sieg Heil!” A nu se uita ceea ce nici organizatorii, nici contestarii referendumului nu au spus, dar ţine de realitatea imediată. Mulţi nu s-au dus la vot pentru a taxa astfel atât aroganţa şi gafele preşedintelui, cât şi empirismul şi erorile coaliţiei ce guvernează acum. Contrar tuturor aşteptărilor, majoritatea poporului a respins tacit, prin absenteism, manipulările de dreapta şi de stânga. Poporul fiind o entitate ce nu evoluează conform isteriilor de pe micul ecran!
5. Nu este adevărată gogoriţa că SUA şi-a luat mâna de pe preşedintele suspendat. Mai precis de pe România! O dovedeşte chiar amintitul post de radio “Vocea Rusiei”, care, neavând încotro, acum recunoaşte că: “Statele Unite şi Uniunea Europeană au descris procedurile României de a suspenda pe Băsescu, ca un exemplu de vendetă politică. În ciuda criticilor lor, pentru multe dintre politicile sale, acestea par să fie în spatele lui, în ceasul în care acesta dă socoteală”.
Animozităţile personale pot fi depăşite. Iar orgoliile, bine temperate. În politică, ca şi în presă, este loc pentru toată lumea – dacă sunt respectate standardele europene. Nu cele ale democraţiei originale, promovate de Ion Iliescu.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult