Acasa Opinii De la vioara lui André Rieu la cea a lui Nicolae Botgros

De la vioara lui André Rieu la cea a lui Nicolae Botgros

scris de Doru Dragomir
18 afisari

De la o poştă, se poate vedea cu ochiul liber cum România, faţă de lumea occidentală, se află într-un decalaj accentuat în mai toate planurile.

Stan Petrescu editorialist Ziua VecheFaţă de ei, occidentalii, unde domnia legii este o realitate, unde partidele promovează lideri naţionali şi internaţionali greu de corupt, unde economia funcţionează, unde întâlneşti la tot pasul onestitate civică, la români întâlnim doar instabilitate democratică, domnia fărădelegii, partide nereformate trăind după regulile celui comunist din care s-au desprins, o economie bolnavă, ţara unde corupţia ajuns la vârful instituţiilor statului, locul unde informatorii stau pe aceiaşi bancă în Parlament cu foştii lor recrutori securişti, locul unde totul a ajuns într-o metastază a răului naţional, boală ireversibilă care ne trage în jos, aproape de extincţie. Diferenţa dintre noi şi  lumea civilizată este precum aceea dintre vioara lui  André Rieu şi cea a lui Nicolae Botgros. Nu vreau să-l jignesc pe maestrul muzicii populare româneşti şi moldoveneşti, să mă ierte Cel de Sus, dar dincolo de limitele muzicii lui lăutăreşti, nu mai poate face nimic.

Această rămânere în urmă este cu atât mai mult întreţinută de când comuniştii au săvârşit, cu gălăgie specifică, restauraţia puterii lor la ultimele alegeri trucate, introducând confuzia între democraţia reală şi cea existentă.

Prin gura lui Leancă Promoscovitul şi a lui Ponta Plagiatorul vorbeşte Vocea Rusiei, iar nu aceea a românilor doritori de reîntregire a fiinţei naţionale. Românii nu vor o Românie Mare, ci o Românie Întreagă, loc sfânt unde să trăiască toţi românii risipiţi de jur-împrejurul vetrei străbune.

Cei doi viţeluşi de lapte zglobii au supt ţâţa aceleiaşi vaci sovietice dusă de lanţ la păscut de către doi văcari ideologici: Voronin şi Iliescu, amândoi cu studii pe la Moscova şi rămaşi, spre nefericirea noastră, verigi sănătoase între preşedintele sovhozului numit Mama Rusia şi fermele de stahanovişti de la Chişinău şi Bucureşti.

Un fost pastor protestant şi protestatar locvace, un mâhnit civic – cum ar zice maestru Pleşu –  cu nume de gâde, îi intervieva, mai deunăzi,  pe cei doi viţei ascultători la noua poartă rusă, unul Leancă şi altul Fleancă, cum că preşedintele Băsescu le-ar fi stricat toată afacerea preaderare la UE a Republicii Moldova, atunci când a afirmat că următorul proiect important pentru România, după intrarea în NATO şi Uniunea Europeană, trebuie să fie unirea cu Republica Moldova.

Prin  urmare, nu văd de ce noul proiect de ţară, de fapt, de aducere a Basarabiei acasă, propus de preşedinte ar fi stârnit mari turbulenţe prin ţările Uniunii şi  furtună siberiană în casa ţarilor roşii.

Evident că s-au stârnit reacţii pro şi contra în tot stupul de politicieni români şi europeni, cu aşa doi agenţi de influenţă graşi şi imposibil de demolat, ajunşi, din păcate, în fotolii de şefi ai guvernelor popoarelor surori, neputându-şi reprima, cel  puţin în public, ruşinea de a ne zâmbi mefistofelic, de fapt, mutre şi nu zâmbete sub care transpar portretele prost retuşate ale unor  veritabili inşi neocomunişti  cu veleităţi antiromâneşti rostite în cuvinte pline de umoare cu limbile lor vitriolate.

Păi, primul care s-a opus readucerii Basarabiei acasă a fost comunistul de profesie tovarăşul Ion Ilici Gabriel Iliescu. Aşa că, de ce să ne mirăm? Numai un post teve, plin de cucuvele, în frunte cu gâdele lor guevarist putea să se opună unei asemenea dorinţi de reîntregire a unui neam. Doar se cunoaşte că năimiţii de la antene sunt subvenţionaţi cu bani furaţi din visteria securităţii de către informatorul şi hoţul naţional Felix. Faţă de acest excroc naţional şi internaţional, justiţia oarbă şi tăcută şi-a făcut datoria stângaci, de vreme ce îi tot amână condamnarea definitivă.  Cu privire la acest caz, politicienii patrihoţi tac mâlc în semn de complicitate tovărăşească cu motanul, iar comuniştii vechi şi noi îl ovaţionează pentru că le-a pus antenele şi comandoul jurnalistic la dispoziţie spre a fura, prin alegeri prefabricate,  puterea noastră,  a românilor stupizi şi brucanieni.

Prim-ministrul nostru  s-a hlizit pe televiziune, anunţându-ne cu zâmbetu-i titulescian, că de sărbători face un dar moldovenilor, acordându-le 20 de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii şcolare. Ceea ce nu-i rău deloc. Foarte bine a făcut. Că de vreo 20 de ani le tot trimitem daruri fraţilor de dincolo de Prut, în schimbul cărora un oarecare Leancă, se dă la noi, zicându-ne ritos: „Ho, măi fraţilor! De la Moscova nu avem dezlegare să ne unim”. Ştie omul ce ştie că doar a lucrat prin nişte structuri ruseşti cu mai bine de două decenii în urmă.

Mă aşteptam, ca atunci când al nostru Titulescu în miniatură şedea pe fotoliu la taclale televizate alături de Leancă Iuri, fratele lui de steluţă roşie, să-l fi îndemnat să facă o declaraţie serioasă cu privire la retragerea ruşilor din Transnistria, să ceară mai multe drepturi pentru românii din Ucraina, să insufle fraţilor moldoveni dorinţa de unire, devenind, astfel, un român de-adevăratelea, un  frate de sânge şi nu o unealtă de scobit răni prin mizeriile istoriei.

Domnul Ponta Contra a făcut cadouri substanţiale, de Crăciun, cu miză, se înţelege, Bisericii Ortodoxe nesătule, un complex turistic spre odihna măicuţelor stareţe şi mitropoliţilor obosiţi de atâta apostolat, neosecuriştilor din SRI un Palat pentru ca agenturilii să se odihnească şi armatei lui Duşa Politrucul o vilă amărâtă la schimb, probabil, pentru poligoanele armatei vândute pieţei libere de către tovarăşul Gabriel Oprea, ministressa Elena Udrea şi alţii, pasămite, pentru  odihna amărâţilor de luptători români dislocaţi prin Afganistan. În realitate, acestea sunt un fel de danii de colaborare strânsă, pentru o reuşită maximă în alegerile ce vor urma să vină. Instituţiile de rang înalt cadorisite  cu vile şi palate vor avea obligaţia să contribuie la „succesurile” scontate.

Mă gândeam că bravilor noştrii ostaşi din ţară şi aiurea să-i fi cadorisit, politrucii neamului, cu solde mai mari şi cu echipament militar de excepţie, care să le sublinieze bravura, deoarece, ei, reprezintă simbolul statalităţii noastre. Mai nou, în ultima vreme observ, cu tristeţe în suflet, cum militarii noştri sunt, alături de muzica militară, întrebuinţaţi pe la înmormântări de tot felul din lumea civilă, adică pe post de cioclii. Unde o fi scriind asta în regulamentele militare?

Când privesc concertele violonistului, dirijorului şi compozitorului André Rieu văd atâţia oameni fericiţi, aşezaţi cuminte în spaţiile publice ale oraşelor lumii occidentale, ascultând adevărată muzică, interpretată de artişti liberi, de o înaltă calitate şi cultură profesională, o muzică ce te invită la reverie divină, la trăiri sufleteşti unice şi nu la tropăieli de se rup duşumelele căminelor culturale, sau care să spargă butaforia ieftină a studiourilor televiziunii române, practicanta chiciurilor culturale la nivel de masă.

Manele, tropotite, colinde fără conţinut, guiţat de porci, gălăgie politică dată la  maximum, educaţie maidanezo comunistă, iată imaginea unei ţări ce se vrea europeană.

Se spune că un om care cunoaşte mai multe limbi străine are acces la mai multe culturi. Ai noştri politicieni, deşi ne gâdilă urechile cu discursuri în alte limbi, au acces, în realitate, la o singură cultură: aceea a minciunii, inculturii, indecenţei şi iresponsabilităţii politice.

Cei doi lăutari politici, Leancă şi cu Ponta, mai au cale de mers prin „meandrele politicii concrete” până să ajungă la performanţele liderilor din spaţiul de cultură al lui Rieu.

Să-i privim p-alde Leancă şi p-alde Ponta în comparaţie cu un Orban, un Cameron sau o Angela Merkel şi să ne dăm cu părerea.

Ce vreţi? Chestie de calitate şi de gust politic.

102 comentarii

Pribeagul 29-12-2013 - 18:05

http://www.youtube.com/watch?v=1_2iAppnckE

Ansamblul National Transilvania – Festivalul ,,Ion Petreus”- 2013 si Invirtita maramureseana

Pribeagul 29-12-2013 - 18:05

http://videoliker.com/?video_id=eNls7hw7FdQ&from=related

Ansamblul National Transilvania – Joc din Oas

Pribeagul 29-12-2013 - 18:10

Si-nco-data mai flacai!

http://www.youtube.com/watch?v=sImsZJ7cX0o

Ansamblul Joc – Calusarii Ensemble „Joc” – Calusarii

Dansul Calusarii este chintesenta dansului popu.lar romanesc.

Melodia pe care se joaca Invirtita maramureseana este neasemuita.

salut 29-12-2013 - 19:32

@ „UnUL
29-12-2013 at 19:04
Pribege. „caricatura de la Cotroceni” are perfectă dreptate în problema Basarabiei, iar Leancă și cu Ponta sunt doi mankurți trădători de țară și vânduți rușilor.”
================

Hahaha,
…in al doilea razboi din Golf, ministrul propagandei lui Saddam, numit ulterior „Ali Mincinosul” declama „o mare de sange” pentru americani…taman cand astia ii ciocaneau la fereastra cu teava tunului de pe tanc…
…mai nou, acum vreo luna si ceva, purcica Merkel declama o mare victorie a UE (in relatia cu Ukraina), cu doua zile inainte ca presedintele ukrainian sa semneze un tratat istoric cu Rusia lui Putin. (Apropos de chestioara asta, un comentator de la Casa Alba spunea cam asa: „inca vreo doua victorii d’astea si UE o sa-l puna pe Putin guvernator”!)

…dar avem si noi falitii nostri. Mai mici, locali, cu mize pe masura…dar si rezultate asemenea. Un exemplu, acest gainar, Basescu.

Daca as fi antiunionist, as fi ingrijorat daca Basescu ar zice invers. Abia atunci ar putea fi o sansa – ce-i drept, minima – ca Unirea Basarabiei cu Romania sa se realizeze.

Dar daca Basescu isi propune un plan de unire cu Basarabia, orice unionist ar trebui sa fie ingrijorat. NU SE VA PRODUCE IN VIITORUL PREVIZIBIL .

Iata soarta ultimelor planuri majore de politica externa propuse de Basescu:

– Shengen …. nula, nada
– vize USA … foaie verde loboda, nula, nada
– vize Canada … oh-la-la …nula, nada

Bine ca nu si-a propus sa ocupe Coasta de Fildes … romanii aveau vize gratuite acolo. Si aia … in judetul Romania.

UnUL 29-12-2013 - 19:46

† ‼ !! ††††← ↑ → ↓ ↔ ↕ ♪ ♫ ☻☺ ☼ ???? †††† !! !! †

salut 29-12-2013 - 19:52

In 100.000 de ani, creatura asta va ajunge sa vorbeasca. Care zicea ca nu se gaseste veriga lipsa? Are si nume „Slujanus Basiscus Nulus” !

UnUL 29-12-2013 - 19:55

!!!!!!! ??????? ☻☺ ☼ ☻☺ ☼ ☻☺ ☼ ☻☺ ☼

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 29-12-2013 - 20:07

Sa gaseasca careva pe urmasul lui
Champolion, alla cu decriptarea hieroglifelor !

Portarul pensionat de de la Cluj, a preschimbat
Cele 14 nickuri pe …pasareasca lui!!
Huo -Neb-UnUl-E !

UnUL 30-12-2013 - 19:54

???

Pribeagul 31-12-2013 - 15:59

Pentru cei interesati,

Propun sa aducem aici continuarea discutiilor de la aricolul:

https://www.ziuaveche.ro/business-2/economic/previziune-cebr-marea-britanie-prima-putere-economica-din-europa-pana-in-2030-203616.html

Cele doua articole par a fi inrudite.

Nu de alta, dar daca sapam adinc in „putul gindirii” vom afla poate mai multe despre cum functioneaza economia lui Rieu si a lui Botgros, care „nu mai poate face nimic”, saracu.

Pribeagul 31-12-2013 - 16:35

@Europeanuul

Intr-adevar, in articolul Arma economica secreta a Germaniei se precizeaza ca:

„Excedentul comercial al ţării cu zona euro a scăzut de la 5% din PIB înaintea crizei din 2008 la 2% în prezent. În mare parte, surplusul este generat în afara Europei, unde devine esenţial sprijinul camerelor de comerţ. Astfel, Germania a reuşit în ultimii ani să elimine aproape complet un deficit comercial de 1,5% din PIB în relaţia cu China.”

dar acest lucru se pare ca-i valabil pentru anul 2013, iar tu ai fundamentat afirmatia ta:

„Excedentul comercial al Germaniei (surplusul) este realizat in mare parte inafara zonei euro.”

printr-un tabel cu date pentru 2012, cind sitatia era alta; cca 70% din excedentul comercial al Germaniei era cu tarile din UE.

„Tache, Tache Germania este dependenta doar de Soare.” Economia Germaniei nu este dependenta deocamdata de soare, este f dependenta de export, si nu din cauza a 7% excedent ci din cauza exporturilor care reprezinta cca 40% din PIB. Un mic cutremur, stapinit cu greu de bancile centrale in prezent, ar cauza un mare dezastru.

De aici si lupta continua pentru piete libere.

1 2

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult