Acasa Opinii Decredibilizarea ministerelor de forţă

Decredibilizarea ministerelor de forţă

scris de Ziua Veche
4 afisari

.Prima regulă. Instruit în condiţii speciale, echipat ca în structurile similare din democraţiile consolidate, dotat cu tot ceea ce îi poate asigura succesul profesional, asigurat pe viaţă pentru situaţiile în care poate, pe timpul executării misiunilor, să treacă Styxul, într-o clipă tragică. Şi plătit conform riscurilor asumate.


A doua regulă. Subordonarea acestui profesionist în uniformă, numai acelora care au avut, înaintea sa, un parcurs de carieră care justifică poziţionarea lor pe trepte ierarhice superioare.

Regula numărul trei. Absenţa comenzii politice.

Şi ultima regulă. Călcată în picioare, ca şi primele trei, în România de azi. Un ministru vine şi pleacă împreună cu echipa sa.

Toate aceste enunţuri sunt ridicole în ţara cinismului, condusă cu sarcasm, de pe malurile Dâmboviţei.

Se condamnă public conduite deviante, reale, ale unor profesionişti din structurile militarizate ale statului, dar nu se doreşte a se analiza cauza pentru care s-a ajuns la o asemenea situaţie.

E frumos să faci pe lupul moralist, pe micul ecran, în faţa naţiunii, condamnând atitudini neconforme cu condiţia de cetăţean supus jurământului militar.

Dar se uită voit realitatea că partidele care s-au perindat la guvernare, fără nicio excepţie, au folosit organigramele ministerului forţelor armate şi a celui de interne, ca pretext legal, pentru a încadra oameni incompetenţi, pe importante funcţii decizionale. Care nu au plecat cu ministrul ce i-a blagoslovit cu posturi total nemeritate, pentru care nu aveau nici studiile, nici experienţa, nici calităţile profesionale necesare.

Nimeni nu a solicitat celor două ministere o statistică privind numărul exact de persoane încadrate din ordinul unui ministru sau altul, câte au părăsit instituţia la plecarea acestuia, câte au rămas şi ce promovări, aparent meritate, au avut loc în timp.

Toate aceste evoluţii determinând o parazitare socială tolerată de toţi şefii de stat şi premierii ţării, după 1989.

Grav nu este că un poliţist – care ar fi trebuit să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie – şi-a permis să îşi apere singur cauza la o televiziune sau alta.

Intolerabil, pentru unii guguştiuci, care mor dacă nu se văd o seară, într-un studiou TV, este faptul că nu a tăcut. El ar fi fost aplaudat, dat chiar exemplu întregii naţiuni, dacă făcea dezvăluiri care să decredibilizeze pe un decident sau altul.

Am ajuns o societate în care trăim ca pe vremea romanilor. Cu firimituri de pâine şi circ de doi bani…

 

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult