În sfârşit, după lupte seculare care au durat şapte ani, Boc a căzut… din nou. Sper să nu asistăm la numirea unui nou guvern Boc . Cel puţin ca denumire, pentru că nu există nici o îndoială că cel care îi ia locul va fi tot un preş al lui Băsescu.
Toată lumea a început să facă socoteli sau să se întrebe ce anume a pus capac şi ce a decis schimbarea: demonstraţiile, greva parlamentară sau vizita FMI? Înainte de aceste întrebări, pe mine, mă frământă alta.
Astăzi, Băsescu avea programate discuţii cu partidele parlamentare. Dar programul îi este dat peste cap de … demisia guvernului. Domnilor, ceva miroase aici. Să nu îmi spună mie domnul Băsescu, că a fost luat prin surprindere, iar vineri când a lansat invitaţia partidelor, nu ştia că Boc va demisiona. Atunci ? De ce a mai lansat invitaţia, când e clar ca Boc nu face nicio mişcare fără acordul stăpânului, iar demisia nu este o decizie luată peste noapte. Deci: ori Băsescu programase discuţii aşa de dragul de a arăta lumii că are chef de vorbă, fie … îşi bate joc de media, clasa politică şi români, fie … chiar a fost surprins ?
De ce să fi fost surprins de demisia lui Boc ? În nici un caz . Atunci ? Îndrăznesc să avansez, oricât ar părea de ciudat şi de imposibil, idea că Boc l-a surprins pe Băsescu şi chiar colegii de partid şi cabinet când a anunţat demisia Cabinetului. O să spuneţi că sunt nebun, că e tot una. Da, e tot una, dar văzând faţa Elenei Udrea după anunţarea demisiei guvernului şi a altor miniştri, cred că i-a picat cam greu anunţarea demisiei guvernului. În urmă cu două zile, Elena vorbea foarte degajat despre unele măsuri care trebuiesc luate în cadrul guvernului şi partidului, iar acum, brusc, îi cade falca. Înclin să cred, oricât de imposibil ar părea, că înţelegerea era ca Boc să anunţe că personal se retrage, din motive personale sau pentru a salva guvernul şi stabilitatea guvernării, luând rolul asupra sa ca persoană, sugerând ca Preşedintele să numească alt prim ministru, dar cu acelaşi cabinet, sau mă rog, cu oarece mici schimbări. Ştiu că legile spun altceva vizavi de demisia primului ministru, dar dacă Ponta a crezut că îl poate da jos pe Geoană şi să-şi păstreze totodată scaunul senatului pentru PSD, de ce să nu creadă şi Băsescu că poate salva guvernul si să îl schimbe doar pe Boc ? Şi apoi, când s-a mai încurcat Băsescu în legislaţie, ca să îi mai pese acuma de o chestie de amănunt ? Aceasta ar fi singura explicaţie a schimbării programului de la Cotroceni, aceasta ar fi singura explicaţie a privirilor rătăcite ale doamnei Udrea şi a tăcerii de mormânt din şedinţa de guvern de după anunţ. Şi a zâmbetului malefic al lui Boc, după ce a dat mâna cu toţi foştii miniştri. Să fi făcut Moţoc mişto de PDL şi Băsescu şi să le fi făcut figura asta ? Să fi crezut Băsescu că poate schimba un prim ministru fără să schimbe cabinetul ? Nimic nu e exclus. Vom vedea, după ce va fi făcută lista viitorului cabinet. Dacă se vor regăsi în listă mai mult de jumătate din cei care au fost demişi, nu încape îndoială, Boc le-a tras ţeapă.
Mai departe, cine va veni, ce fel de guvern va fi, nici nu contează. Băsescu va numi pe cine va vrea el, orice fel de guvern va veni, ministerele justiţiei şi internelor vor fi ocupate de slugi ale lui Băsescu, acoperite sau nu, doamna Udrea nu va lipsi din guvern, iar UDMR-ul se va bate pentru învăţământ mediu şi sănătate. Toate celalelate probleme sunt chestiuni de orgoliu, firimituri pe care se vor bate unii şi alţii. Băsescu trebuie să îşi asigure controlul alegerilor şi justiţia care să îi dea voie să facă ce vrea. Altceva nici nu îl interesează, e dispus la negocieri cu indiferent cine.
Domnul Ponta, ca de obicei, nu se poate abţine de a da iarăşi cu mucii în fasole. Nici nu a numit Băsescu un nou prim ministru , iar Prostovanul vorbeşte despre faptul că preşedintele nu va reuşi să numească un premier şi va dizolva Parlamentul. Cu alte cuvinte dă de înţeles că orice ar face Băsescu, pe oricine ar propune, Opoziţia nu va fi de acord, pentru a forţa alegerile anticipate. Că vrea alegeri anticipate, nu e rău, dar că se declară împotriva oricărei numiri indiferent care ar fi ea, nu face altceva decât să arate că Opoziţia este interesată să demoleze, nu să construiască ceva, dând apă la moară puterii care spune că Opoziţia nu este deschisă la negocieri. Aferim domnule Ponta, cap ai, minte ce îţi mai trebuie ?
Şi mă mai miră ceva, care arată că -de data asta- Băsescu nu e dispus să dialogheze.
În mod normal, la numirea unui nou prim ministru, Preşedintele se consultă cu partidul majoritar, apoi iniţiază discuţii şi cu opoziţia, pe marginea propunerilor partidului majoritar, pentru a cădea la înţelegere eventual înainte de a prezenta propunerea parlamentului. Aşa ar fi logic, aşa ar fi frumos.
Ce face domnul Băsescu ? Domnul Băsescu cheamă la discuţii întâi partidele din opoziţie, de parcă ele ar trebui să propună primul ministru, apoi ultimul, cheamă partidul majoritar ca să facă ce ? Să îi spună pe cine a acceptat Opoziţia ca prim ministru ? Ca să afle pe cine vrea PDL să numească prim ministru ? Ca să le spună ce a decis şi pe cine trebuie să accepte ca prim ministru ? Ei bine, ordinea chemării partidelor la consultări arată clar, fără echivoc, că nu partidul majoritar propune prim ministrul, ci preşedintele, că nu Boc conduce PDL-ul ci Băsescu, că aşa zisele negocieri, discuţii sunt doar anunţuri cu privire la voinţa domniei sale, pentru că el dictează, nu negociază. Ce negociază el cu USL dacă nu a primit încă propunerile PDL privind noul prim ministru ?
Deci concluzia este că nici Băsescu, nici USL nu intenţionează să negocieze ceva , doar se fac că lucrează şi merge fiecare la discuţii doar ca să mai afle ceva despre celălalt şi să aibă cu ce să îl învinuiască.
Urâtă este politica de Dâmboviţa.
27 comentarii
capUL lui Boc/TOC
DE NAI.vitate ,T.B. crede ca i-si poate salva capul !Oferind orice, absolut pe oricine ! G A M E ist O V E R ! O U T !
Incerc sa inteleg ideea articolului:
1. Care e relevanta cazului si cum afecteaza ea viitorul daca dilema Boc i-a luat prin surprindere, sau guvernul si/ori Basescu stiau ca va demisiona.
E un fel de birfa/susanea sau are profunde implicatii politice?
2. Art 103 din Constitutie spune ca Presedintele se consulta cu PARTIDUL care are majoritate absoluta in Parlament. Daca nu e majoritate absoluta, se consulta cu toate partidel din Parlament.
E importanta ordinea? Vezi intrebarea de mai sus…ceva birfa Dimboviteana, intelesuri obscure si motiv de a bate apa in piua sau e ceva ce autorul nu reuseste sa articuleze?????
Uite ca are . Daca Boc i-a luat prin surprndere, rolul sau in cadrul partidului este terminat. Daca au loc noi discutii pe marginea sefiei PDL, partidul se sparge. Daca partidul se sparge si coalitia la putere se sparge. Incearca sa vezi mai departe de varful nasului.
Art 2 din Constitutie spune : ” (1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.”
Cui ii pasa ?
Sau poate nu stii ca legile sunt facute pentru a fi incalcate ? Sau tu chiar nu stii ca Basescu decide si partidele la guvernamant executa? Vino mai aproape ca sa poti vedea copacii, lasa lectiile de peste ocean.
1. Ahaaaa….are profunde implicatii politice. Asta e parerea ta.
2. Te rog explica-mi care prevedere a Art 2 din Constitutie a fost incalcat, si cum a fost incalcat.
(raspunsuri de genul: „asa mi-a povestit mie un irakian” nu au greutate.
3. Aceeasi intrebare cu privire la agenturile straine care manipppuleaza Romania. Ai ceva dovezi sau asa ai stabilit la cafenea impreuna cu Gogu de la trei care isi plimba ciinele si cu Dl. Pandele care e ditai’ dirigintele de posta?
A-NCEPUT DE IERI SA CADA CATE-UN BOC
🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂
Peneleii ş-ilieştii nu sunt pregatiti de loc.
🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂
Alianta anormala nu e tare pe picioare
🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂
„Sah la rege si regina” intr-o singura mutare.
🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂
Draga domnule Neacsule,
Pai chelu’ se bazeaza exclusiv pe prostia USL-asilor si le intinde una din capacanele obisnuite, in care acestia vor intra constiinciosi si disciplinati. Dupa cum ai remarcat chiar tu Ponta s-a si apucat sa zvarle muci in fasole inainte de a sti despre ce-i vorba doar ca sa intareasca convingerea ca nu are nici o intentie constructiva.
Cel mai probabil chelul va propune un guvern de uniune nationala si daca e cu adevarat inteligent ii ofera fotoliul de prim ministru lui Ponta sau unei personalitati neutre gen Isarescu. Cred totusi ca aruncarea nadei direct lui Ponta ar fi cea mai buna solutie.
Daca USL o musca si intra intr-un guvern de uniune nationala, atunci va fi fortat sa revina in parlament si va imparti responsabilitatea guvernarii. Adica va cadea in sondaje pentru ca lucruile intr-un guvern de coalitie vor merge mai mult mai porst decat au mers sub Boc, atat din cauza conjuncturii europene cat si din cauza inerentelor lupte intestine. Insa de data asta USL-ul va zdrobi asteptarile propriului electorat cu consecintele aferente in alegeri.
Daca refuza, atunci probabil ca se va numi un guvern condus de cineva neafiliat politic. Lipsa de sprijin politic si inerentele probleme economice vor fi de asemenea in buna parte in carca USL…
Indiferent ce se va intampla, circul va continua. Daca Ponta refuza oferta otravita, atunci aceasta va fi cea mai mica distanta la care a ajuns in viata sa de fotoliul de prim-ministru 😉
o sa fie alegeri anti-anticipate….
Sau si mai bine: alegeri ne-anticipate. Sa ne ia prion surprindere!!!
Asa este. Numai gura de ei, cred, dar ramane de vazut.
Cauta la Morkova Vesela „A-CEPUT DE IERI SA CADA CATE-UN BOC”, e tare!
Da, da’ nu depaseste originalu’ 😉 Pentru cei ce nu-si mai amintesc:
A-nceput de ieri sa cada
Cate un comunist pe strada
Cu carnetu’ rosu-n mana
Nemancat de-o saptamana…
Inca inainte de asta, dupa cutremurul din 1977
A-nceput de ieri sa cada cite-un bloc.
Acum a stat
Praful s-a mai asezat.
Orasenii dau gramada catre sat.
Nu o sa fie anticipate atata timp cat Basescu e sustinut de afara, indiferent ce se intampla in tara.
Chestia cu anticipatele nu depinde de agenturili straine ci de constitutia lui Toni Iorgovan & Iliescu care sperau amandoi ca PSD-ul e la putere pentru vesnicie si voiau sa se asigure ca anticipatele sunt aproape imposibil de organizat… 😉
Avortoane Mache stii ce spune Constitutia? Caca-m-as in gatu ma-tii de prost, ca in afara de a mesteca cacat nu stii altceva.
Pentru imaginea RO, nu e buna demisia premierului in trena unei vizite FMI, urmata de aducerea sefului SIE ca premier, când dl Catalin Predoiu se mai afla si in crestere de popularitate.
Vi s-a aprut cumva ca ii pasa cuiva de imaginea RO ?
In afara de USL-asi care se duc la Buxelles sa-l parasca pe Traian cel care i-ar fi tras de urechi 😉 , in rest de pare ca celorlalti chiar le pasa…
Lepadatura securista, asta nu e para. Mars in gatu ma-tii de cacat uman.
In orasele Romaniei, in ciuda frigului si a noului Guvern Basescu, se demonstreaza si se striga zilnic: JOS DICTATORUL BASESCU…!!!
Eu nu inteleg, de ce acest jurnalist, foloseste cuvinte murdare la adresa lui ponta: prostovan, cap ai minte ce-ti mai trebuie……….Se pare ca nu ai cei 7 ani de acasa, jurnalistule!! Una estea sa critici activitatea cuiva si alta este atacul la persoana, ce zici? Sa-ti fie rusine!!!!!
S-a referit la activitate, dar e clar ca e implicata si persoana lui Ponta. Ma ia groaza, cand ma gandesc ca s-ar putea ca Ponta sau Antonescu sa ne conduca. Nu s-ar schimba mare lucru in bine. Astia doi sunt tot marionetele vesticilor (niste paiate).
Aha, am citit si io un pasaj, vazand un comentariu al unui forumist…
Deci Cap de Musca n-are nici o treaba cu ce vrea Romania, idiotul vrea ca Ponta sa stea sa cantareasca propunerile Canaliei Nationale, sa se gandeasca la ce ofera Tradatorul de tara. Esti tare destept ba Neacsule, PROST CU SPUME!
Deci asta ai itles tu ma imbecil patentat, ca Opozitia vrea sa distruga, pentru ca NU ACCEPTA DISTRUGEREA tarii care se face cu fiecare zi cu care Basescu si ai lui raman la putere.
Dumnezeule ce idiot!
urbos, cat de multa dreptate ai!!!!!!!!!
PS Si-apoi nemernicule, nu voiai tot tu sa iasa din Parlament? Deci ce vrei tu, sa negocieze nu nemernici sau nu?
Esti un nemernic care ori e un imbecilsinistru ori o javra basista sub acoperire.
Sper ca nu mai are tara militari ca tine, ca se duce dracului.
I-am spus si eu acestui individ, ca este basist. Si este crede-ma.
Tot ce-i posibil…
– BOC – n-a vrut s-a asculte de comanda lui
Basescu privind „demararea exploatarii ” Roshia Montana …
shi stiind ca a jurat in fatza superiorilor lui ca aurul trebuie
scos cu orice pret …EL …a scos „AS$UL ” de sub mineca
ce-l avea de mai mult timp …in persoana shefului spionilor
care are ramificatii la marea poarta unde totii se inchina ….!
Ash vrea s-a stau de vorba cu – duhovnicul – rabinul – lui
s-aflu daca noi romanii putem avea incredere in el acum shi
chiar in viitor pina la – pastele cailor – !
JD-USA
Comments are closed.