Acasa Opinii Demnitatea premierului Filat

Demnitatea premierului Filat

scris de Ziua Veche
2 afisari

Ion PetrescuCând scriu aceste rânduri, conform ultimelor informaţii oficiale, trimisul imperial de la Răsărit, generalul F.S.B. Serghei Narâşkin, teoretic şeful administraţiei prezidenţiale de la Kremlin, face naveta între cei patru lideri ai partidelor votate de europenii dintre Prut şi Nistru, ca să fie reprezentate în Parlamentul Republicii Moldova.

 

Stat european declarat de secretarul general al NATO – la recentul summit de la Lisabona, în Portugalia – ca fiind, de acum înainte, sub protecţia Alianţei.

Deci nu a Comunităţii Statelor Independente. Şi nicidecum a Federaţiei Ruse.

Ultima afirmaţie am scris-o pentru consilierul de relaţii publice al tovarăşului, pardon, domnului Narâşkin, – însărcinat cu selectarea şi sublinierea cu culoarea roşie a articolelor dedicate, cu mult drag şi dor, emisarului rus -, că poate dânsul, în exces de zel, de a executa ordinul eminenţei cenuşii, de la Moscova, superiorul său, pe linie de intelligence, Vladimir Putin, şi din dorinţa de a marca momentul faţă de delicatul preşedinte Dmitri Medvedev, a uitat unde a aterizat.

Să-i reamintim? Nicidecum în Cecenia. Cu atât mai mult în Daghestan. Şi chiar dacă îi curge o lacrimă pentru Transnistria, aici nu este Georgia, ca să fie reeditat gestul primitiv, stalinist, de a recunoaşte “independenţa” bantustanelor Abhazia şi Osetia. Evident de Sud, că la Nord se simte forţa Maicii Rusia.

Rectific o afirmaţie din prima frază!

Se va întâlni doar cu trei lideri de partid, nu patru. Premierul Vlad Filat evitând, elegant, cel puţin până în momentul când citiţi aceste rânduri, o întâlnire cu trimisul Romei de la Răsărit, respectiv Moscova.

De ce? Păi cine putea să îi dea imbold lui Vladimir Voronin, ca într-un interviu recent – acordat evident în limba rusă, că de limba oficială a Republicii Moldova i s-a făcut probabil lehamite, dacă nu şi ruşine – să îl acuze unilateral, fără probe, fără confirmarea altor martori, fără dovezi indubitabile, tocmai pe premierul pro-Vest, de la Chişinău, că ar fi agent al…intelligence-ului românesc! Ne laşi?

Cum s-o fi simţit, la lectura interviului, succesorul generalului Voronin, pragmaticul Igor Dodon? Pur şi simplu perplex! Păi dacă, Seninătatea Sa Voronin a ştiut aşa ceva, de ce nu a ieşit cu probele necesare înainte de data exercitării dreptului la vot pentru desemnarea noului Parlament al Republicii Moldova? Întrebarea este retorică.

În mod firesc, Vlad Filat a sancţionat, prin omiterea de pe agenda sa a întâlnirii cu generalul F.S.B. mai sus menţionat, manipularea ridicolă pusă la cale de serviciul de spionaj rus.

Păi dacă Filat este agent român, atunci Ghimpu ce este? Spion aromân?

O asemenea grenadă fumigenă, în arena politicii de la Chişinău, nu este decât produsul absolvenţilor excelent instruiţi de F.S.B., la Moscova, după modeliul deceniului cinci, din secolul trecut, dar lipsiţi, voit, de contactul cu realităţile Occidentului.

Voronin a scos „porumbelul” pe gură, probabil Filat s-a întristat, din cauza mârşăviei de sorginte comunistă, dar la Bruxelles a fost gustată, la o cafea, această nouă probă de inepţie politică a liderului comuniştilor dintre Nistru şi Prut.

Dacă premierul Filat a refuzat, practic, întâlnirea cu încrâncenatul general F.S.B., nu am înţeles de ce alţi doi lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană au acceptat-o. Din curiozitate?…

Oricât de greu îi este tandemului Medvedev-Putin, ca să admită că statul independent situat pe arealul parţial al vechii Basarabii, o ia pe calea urmată anterior de ţările baltice, ceasul istoriei nu poate fi dat înapoi.

Pe harta Europei, în dreptul Republicii Moldova, scrie – în aula Departamentului de Stat al Statelor Unite, din Washington D.C. – cu litere de-o şchioapă: „UNDER THE NATO UMBRELLA/ SUB UMBRELA NATO”. Greu de priceput? Nu. De înghiţit…

Chiar îmi este milă de generalul F.S.B. Narâşkin. Ce o să raporteze, săracul de el, la întoarcerea la Moscova? Că Voronin vrea, dar ceilalţi nu? Că Marian Lupu …
Va fi întrerupt sec de Vladimir Putin.

Care ştie că tăcerea lui Filat, este o arătare elegantă a obrazului.
Una demnă. Şi extrem de necesară. 
 

0 comentariu

ioan 19-08-2010 - 06:25

Romania cica este un stat de drept. In asemenea state LEGEA este suverana. Treaba este ca eu nu inteleg cum poti obliga pe cineva sa doneze, acest lucru contravine insusi semnificatiei verbului „a dona” din DEX!
Nu am absolut nimic cu faptul ca aceste comapanii cu capital de stat nu ar trebuii sa contribuie la buget. Problema este ca toate acele capete „luminate” pe care acest popor i-a trimis sa gestioneze, treburile tarii, daca sunt competenti trebuie sa gaseasca formule juridico-economice functionale si constitutionale. Cu o asemenea lege companiile amintite castiga in instanta la primul termen si nu vor da nici un ban. Probabil se mizezeaza pe faptul ca directorii sunt PDL-isiti. Prin asemenea acte normative se creaza, precedente periculoase, astazi sunt obligate sa doneze companiile de stat maine Vor fi obligate sa doneze companiile private iar poimaine vor fi obligati sa doneze cetatenii. Eu credea ca un profesor de drept constitutional stie smnificatia cuvantului DONATIE! Nu mai este de mirare agresiunea asupra drepturilor patrimoniale de salarii si pensii, unde dreptul la proprietate a fost calcat in picioare! UNDE ESTE RESPECTAREA CONSTITUTIEI DOMNILOR GUVERNANTI?!

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult