Acasa Opinii Depăşim comportamentul de galerie de fotbal?

Depăşim comportamentul de galerie de fotbal?

scris de Roland Catalin Pena
38 afisari

S-au împlinit deja 24 de ani de când tovarăşul Silviu Brucan ne spunea că românii au nevoie de 20 de ani că să deprindă ce înseamnă democraţie. Această afirmaţie a făcut istorie, iar vechiul comunist transformat în susţinător al capitalismului i-a atras ostilitatea unei ţări întregi. Cum adică să fie nevoie de atâţia ani pentru că românii să-şi schimbe felul de a fi şi de a gândi?

alin baciuS-au schimbat denumiri de instituţii, alegerile au fost denumite ,,alegeri libere”, la fel şi televiziunea română liberă. Tovarăşii îşi spun de atunci unii altora domni şi miliţia a devenit poliţie, Marea Adunare Naţională poartă numele de Parlament în timp ce prim secretarilor de la judeţeț li se spune preşedinţi de consilii judeţene, sau baroni, în popor.  Iar schimbările de denumire pot continuă. S-au făcut schimbări de forme dar nu şi de fond deoarece tovarăşii au rămas tot cu gândirea de tovarăşi, sistemul a rămas acelaşi sistem cu privilegiaţii săi, şi, respectând o vorba veche, ,,copiii şefilor noştri sunt viitorii şefi ai copiilor noştri”, progeniturile nomencaturiştilor şi securiştilor au perpetuat sistemul. E clar, la nivel politic şi de stat, lucrurile n-au evoluat prea mult în 24 de ani. Dar oare poporul a deprins ceva în cei 24 de ani? Acelaşi Brucan îi spunea ,,stupid people” şi parafrazându-l pe Lăpuşneanu (,,proşti da mulţi”), lansăm o altă expresie care a făcut epocă: ,,mulţi, da proşti”. Cum poţi să-i spui unei majorităţi care a fost sprijinită să scape de Ceauşescu şi regimul comunist, dar votează timp de 24 de ani într-o proporţie devastatoare pe nomenclaturişti şi securişti? Care este atunci câştigul evenimentelor plătite cu moartea de peste 1000 de români în 1989? S-a câştigat democraţia, dar se profită cu adevărat de ea? Ştim cu adevărat ce înseamnă? Se pare însă că am câştigat democraţia, am pus-o în ramă şi ne uităm tolăniţi din fotoliu la ea cum arată de frumos pe perete, şi nu mai facem nimic.

Un alt eveniment care a marcat ultimii 24 de ani este 1 ianuarie 2007, o dată cu intrarea României în Uniunea Europeană, împlinirea unei dorinţe a românilor de peste 60 de ani. Europa, înseamnă pentru români un fel de sufragerie frumos amenajată, cu de toate şi oameni civilizaţi şi manieraţi. După 6 ani noi încă intrăm în această sufragerie (care înseamnă inclusiv teritoriul României) încălţaţi cu cizme de cauciuc, plini de noroi, prost îmbrăcaţi scuipând pe jos (seminţe şi nu numai) şi ne împingem unii în alţii. De ce?

Dacă aşteptăm să ne fie bine prin schimbarea clasei politice asta nu se va întâmplă niciodată. În clipă de faţă, s-a dovedit, nicio schimbare a clasei politice nu va aduce ceva bun pentru societatea românească. Trebuie să se schimbe societatea, să ne schimbăm noi atitudinea, abordarea, felul de a fi şi de a vedea lucrurile. Să începem în primul rând de la RESPECT. Şi nu mă refer numai la sensul general al cuvântului. Trebuie să dovedim respect faţă de tradiţia noastră, respect faţă de familie, respect pentru cei care reusesc prin forte proprii sa realizeze ceva, respect pentru cei inteligenti, respect pentru munca si corectitudine, respect fata de valori si simboluri, respect pentru opinia exprimata de catre cineva care nu gandeste ca noi, respect fata de dialog, respect pentru natura si mediu inconjurator.

Una dintre primele lectii ale democratiei si civilizatiei europene, pe care trebuie sa le invatam, este dialogul. Sa intelegem ca dialogul se poarta intre doua sau mai multe persoane care pot avea puncte de vedere diferite, care trebuie ascultate, iar punctul de vedere se impune pe baza de argumente dupa ce-ti asculti si partenerul de dialog.

Aceasta lectie se deprinde greu si avem parte de un comportament tipic galeriilor de fotbal. O galerie stie doar sa tipe pentru echipa favorita si sa huiduie sau sa injure pe cei care ii percep ca adversari. Argumentele si dialogul nu-si gasesc locul. Mai mult, daca intrebi un sustinator al unei echipe de ce tine cu acea echipa n-o sa-ti poata da un argument coerent. Aproape niciunul n-o sa aduca argumentul calitatii jocului prestat de-a lungul timpului, nu intr-un meci. Foarte putini stiu ce argumente i-a facut sa inceapa sa tina cu acea echipa. Daca turma huiduie, trebuie sa huiduie toti, fara sa caute explicatie. Daca cineva va indrazni sa critice jocul echipei sau un jucator turma va reactiona si il va huidui sau chiar alungat.

Societatea, civicul sau politicul, nu trebuie sa ne determine sa adoptam un comportament de galerie. Cat timp ne purtam ca o galerie vom ramane la peluza Europei si nu vom avea acces la tribuna 1, vom purta in continuare un fular care sa ne acopere fata si nu vom putea sa purtam costum. Mereu revoltati si preocupati de rafuieli cu siguranta vom uita sa construim ceva, pentru ca orice constructie pleaca de la respect.

1 comentariu

Miruna 05-08-2014 - 13:17

Corect! Romanii nu invata din experienta, nu invata din cele spuse de altii mai stiutori, romanii stiu totul daca sunt in turma! Daca in anul 2014, inca suntem ca un lan de margarete care se unduie dupa cum bate vantul, daca inca ne lasam majoritatea prostiti de cei care arunca cu laturi si nu ii ascultam pe inteleptii care stiu sa atinga sufletul si mintea prin cuvantul lor, atunci, inca nu meritam o viata libera! Din pacate cei care nu merita libertatea, adica turma, este mai numeroasa decat cei cu mintea acasa! Poate un anumit lider, va reusi sa adune si oamenii drepti si turma si sa le deschida mintea! Sunt vorbe dar ele trebuie spuse mereu in lume, pana se imprima in memoria tuturor si poate, vor incepe cat mai multi sa gandeasca!! Sper asta de ani buni si daca acel om care ar putea face asta nu va iesi in fata ACUM, nu stiu ce sperante mai avem! Daca acesta nu exista inca, vom mai trece printr-o era ceausisto-rusofila si …..! Sunt prea mica pentru un razboi atat de mare!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult