Acasa Opinii Desertul demnitatii noastre

Desertul demnitatii noastre

scris de Ziua Veche
6 afisari

De Sf.Pasti, la bisericile de lemn – temporar ridicate de batalioanele romanesti in teatrele de operatii – s-a mers de fiecare data fara ordin, de bunavoie, intr-o comuniune de suflet.

Dintre cei 14 militari profesionisti, care au cazut la datorie in spatiul ex-iugoslav, in deserturile afgan si irakian, unul singur a purces la ceruri dupa sarbatorile pascale, marcate in Irak, de trupele romane. Se numea Bogdan Hancu. Atat mama, cat si tatal lui au fost ofiteri activi ai Armatei Romaniei. Azi sunt doar doi rezervisti. Cu bun simt. In pofida aparentelor, doar fiul lor si-a dorit experienta unor luni traite la tensiunea specifica unui teatru de operatii.

Bogdan a fost prezent in noaptea Invierii la ceremonialul religios derulat la bisericuta din lemn ridicata in tabara batalionului romanesc. Eram acolo, la aprinderea lumanarilor, cand am observat cum faceau acelasi gest ofiteri si subofiteri americani, italieni, dar si cei veniti din fosta Iugoslavie. Cu evlavie, speranta si  frunte ridicata impotriva furtunii starnite de fanaticii unei religii invocate doar ca pretext politic, pentru a mentine autohtonii cu capul plecat in fata micilor dictatori – deloc luminati, cum viseaza  Elena Udrea – aparuti ca si ciupercile dupa ploaie, dupa executarea lui Saddam Hussein, cel caruia i se rostea astfel numele: Sadám Huseín abd al-Majíd al-Tikríti. Tikrit fiind localitatea sa natala – reper obligatoriu pentru fostii si viitorii dictatori. Indiferent de sex…

A urmat dimineata in care vestea uciderii lui Bogdan a siderat tabara romanilor. Stiau toti ca militarii italieni il simpatizau pentru ca le vorbea limba si se apropiase de ei cu o caldura tipica moldoveanului tolerant. Putea fi si azi in viata daca nu l-ar fi solicitat intr-o misiune de rutina. Dar, Bogdan s-a imbarcat alaturi de patru italieni intr-un blindat destinat patrularii. Au trecut pe langa postul de politie irakian.

Apoi, vehiculul italian a cotit la dreapta si a ajuns rapid deasupra portiunii de drum sub care erau ingropate peste o suta de kilograme de explozibil. De la distanta, un las a declansat explozia. Ce a urmat?

Povesteste medicul italian:”Explozia a fost atat de puternica, incat toti cei din interiorul blindatului au murit pe loc. In urma socului produs, aveau membrele  superioare, cele inferioare si capul literalmente rupte, doar pielea corpului le mai tinea unite. Erau arsi peste tot…”

Italienii au povestit modul in care romanul si-a pierdut viata, deoarece insurgentul viza sa se razbune pe ei, fiind cunoscuti in zona ca militari carora le placea mentinerea ordinii publice.

In jurul bisericutei din lemn s-au strans din nou sute de militari romani si straini. De data asta pentru a asista la ceremonialul religios care preceda urcarea sicriului, cu trupul neinsufletit al militarului roman, in aeronava trimisa special din tara.

Generalul Ioan Sorin – cel care ar fi meritat sa preia comanda Statului Major General, daca ar fi contat experienta sa in teatrele de operatii din Albania si Afganistan – a facut atunci doua gesturi impresionante. I-a adunat pe apropiatii lui Bogdan. Cu bratele unii pe umerii celorlalti si capetele plecate, cu lacrimi pe obraji, uniti in cerc au pastrat un moment de reculegere. Apoi, cand generalul irakian, care comanda brigada din acea zona a venit sa ii prezinte condoleante, Ioan Sorin, cu ochii inrositi si chipul palid i-a strins mana partenerului pana ce acesta a plecat capul, intelegand durerea romanului…

Atunci, ca si acum, militarii romani par a fi mai respectati in desert, unde executa misiunile fara ezitare, decat acasa. Iarta-i Doamne – ca nu stiu ce fac -, pe unii oficiali de la Bucuresti…

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult