Despre Rusia, Unire şi Transnistria

Interogaţia viza imaginile transmise, în întreaga Europă, de canalul de televiziune Euronews, cu un camion militar ce tracta un cadavru al unui insurgent cecen, legat cu… lanţuri de cârligul masiv, metalic, din spatele autovehicului. Iar în apropierea sa mergeau, cu chipuri împietrite, militari ruşi.

Ofiţerul menţionat, un colonel dintr-o bucată, nu a ezitat să îmi confirme că se afla printre cei ce însoţeau camionul: ”Dar, nu aveam ce face. Cadavrele combatanţilor îngheţaseră pe câmpul unde se derulase confruntarea, dintre noi şi ceceni. Am chemat presa tocmai pentru a vedea şi partea crudă, nefirească a războiului, nu pentru a ne bate joc de decedat. Aşa cum s-a speculat. Morţii deveniseră sloiuri de gheaţă, înţelegi?”

De acest moment mi-am adus aminte zilele trecute, când, cu prilejul unui eveniment diplomatic, am avut surpriza unui dialog prelungit, cu un european din partea răsăriteană a bătrânului nostru continent. O convorbire care, în esenţă, nu face decât să confirme o nervozitate crescută, la est de Nistru, confirmată şi de ultimele declaraţii publice, făcute de oficiali de la Chişinău şi Tiraspol.

Ce vrea Rusia? Oficial, aşa cum afirmă preşedintele Vladimir Putin, o reevaluare a relaţiilor cu Uniunea Europeană, care să includă şi o nouă înţelegere privind acordarea dreptului de a călători în Occident, fără viză, cetăţenilor ruşi care vor să cunoască, pe post de turişti, capitalismul la el acasă.

Un context în care Putin a semnat, pe 30 iulie, Legea federală privind ratificarea Acordului dintre Federaţia Rusă şi Statele Unite ale Americii privind simplificarea regimului de vize pentru cetăţenii din Federaţia Rusă şi Statele Unite ale Americii.

Legea federală ratifică Acordul între Federaţia Rusă şi Statele Unite ale Americii privind simplificarea procedurilor de acordare a vizelor pentru cetăţenii celor două ţări, elaborate pentru a pune în aplicare Declaraţia comună a preşedinţilor Rusiei şi SUA privind cooperarea în domeniul vizelor, în urma întâlnirii lor, de la Deauville, pe 26 mai , 2011, încheiată printr-un schimb de note la 1şi 19 noiembrie, 2011.

Scopul acordului este de a consolida baza legală pentru relaţiile bilaterale, de a crea condiţii mai bune de călătorie reciprocă între cele două ţări, şi de a stimula dezvoltarea relaţiilor bilaterale economice, culturale, ştiinţifice şi umanitare. Noutatea acordului, în ceea ce priveşte relaţiile consulare ruso-americane este că acesta conţine prevederi care să permită eliberarea de vize oamenilor de afaceri, vizitatorilor în scop  umanitar sau turistic, pe bază de invitaţie, astfel fiind posibilă şederea în SUA până la 36 de luni şi sejururi de până la şase luni, de la fiecare dată de intrare. Cererile de viză vor fi procesate în termen de 15 zile.

Acordul permite, de asemenea, posibilitatea de a emite vize cu intrări multiple, de până la 12 luni, pentru călătorii oficiale, pe termen scurt, cu şedere neîntreruptă, de până la trei luni, în ţara de destinaţie, de la data fiecărei intrări.

Neoficial? Europeanul din partea răsăriteană a continentului nostru îmi semnala o nemulţumire mocnindă, la nivele adecvate de decizie, în chestiuni unde, după cum se ştie, Kremlinul şi Casa Albă au opinii divergente, precum în privinţa soluţiei dezirabile în Siria, pentru revenirea acestei ţări la o viaţă normală. Mai mult, poziţia unei personalităţi, precum aceea a doamnei Hillary Diane Rodham Clinton, – secretarul de stat cu o voce viguroasă în condamnarea acţiunilor militare ordonate de preşedintele sirian, contra celor ce i se opun – era taxată dur. Obraznică.

Dialogul s-a mutat apoi spre evoluţia celui de-Al Doilea Stat Românesc. După ce am fost atenţionat că “aproape două secole Basarabia a fost a Rusiei” mi s-a semnalat că, la ora actuală, se pare că liderii de la Chişinău ascultă doar de ce zic conducătorii de la Bucureşti. Asta deşi “preşedintele Republicii Moldova nu este un simplu guvernator al unei provincii româneşti.”  Iar interesele politice, economice şi militare ale Federaţiei Ruse sunt extrem de puternice în fosta republică sovietică.

Interlocutorul meu era convins că numai slăbiciunea lui Mihail Gorbaciov a dus la destrămarea U.R.S.S., iar acum Vladimir Putin încearcă refacerea colosului amintit. Şansa Republicii Moldova fiind, în viziunea răsăriteană, integrarea în Uniunea Euro-Asiatică, imaginată de actualul şef al statului rus!

I-am reamintit că, peste doi ani, Republica Moldova va deveni membră a Uniunii Europene, conform voinţei actualei coaliţii de guvernare, de la Chişinău. În privinţa intenţiei lui Putin, recent, state ex-sovietice, precum Uzbekistan, Tadjikistan şi Kârgâstan au dat semne clare de îndepărtare de Moscova, fie prin retragerea din Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă, fie prin mărirea substanţială, chiar de 10 ori, a chiriei pentru bazele militare ruse aflate încă pe teritoriul acestor state.

Preşedintele şi premierul Republicii Moldova, ca şi liderul Parlamentului de la Chişinău au fost trataţi de pe poziţii de egalitate, de omologii de la Bucureşti. Iar la momentul, mai îndepărtat, sau apropiat, al inevitabilei Reuniri, dialogurile vor fi aidoma celor dintre liderii RFG şi RDG. Aici, interlocutorul meu a sărit ca ars: “Doar cunoaşteţi soarta lui Erich Honecker! Ca şi a echipei sale…” Da. Dar toţi erau liderii unui regim prăbuşit.

Pe când acum, la Chişinău sunt la putere conaţionali ce vor integrarea în Uniunea Europeană. În principiu, liberali şi democraţi.

Ce ştie despre propunerea lui Putin privind revenirea Transnistriei la Rusia, în schimbul reîntoarcerii Basarabiei la Patria Mamă? Întrebarea mea l-a surprins pe interlocutor! A negat imediat că şeful statului rus ar fi lansat o asemenea propunere, deşi în mediul diplomatic este o ipoteză destul de veche, de lucru.

Dar i-a plăcut, ba chiar i-au strălucit ochii, când am afirmat, ca simplu jurnalist, că Transnistria nu a fost niciodată pământ românesc. Ci rusesc. Şi trebuie să se reîntoarcă la matca sa, istorică. Mai devreme, sau mai târziu.

Chiar dacă, de mai multe ori, acest european mi-a vorbit de pericolul major al unei noi confruntări militare, adversarul fiind sugerat în rândurile de mai sus, înspre final a recunoscut că extinderea spre răsărit a frontierelor de tip european, cu trecere liberă, dintr-o parte, în alta, va detensiona situaţia pe ansamblu.

Finalul? Unul în plan uman! I-am spus că am văzut, cu plăcere, frumoasele fotografii realizate în familia părinţilor săi, undeva în stânga Prutului, ei fiind de naţionalitate rusă. Şi l-am atenţionat că imagini similare, realizate tot în mediul rural, am din casa bunicului meu. Şi azi existentă, în comuna Lencăuţi, din judeţul Soroca, pe malul drept al Nistrului. Casa aceea este pe un povârniş, de unde se văd apele liniştite ale acestui râu, fiind, pentru mine, chezăşia spirituală că Basarabia, pământ românesc, va reveni la Patria Mamă. Cu toţi europenii vorbitori şi de limbă rusă. Frontiera de facto a NATO este deja pe Nistru. Asta ca să se ştie…