Acasa Opinii Deziluziile copleşitoare din viaţa românilor

Deziluziile copleşitoare din viaţa românilor

scris de Teodor Seran
6 afisari

În 1990, România era pe cale să explodeze de entuziasmul generat de Revoluţie.

teodor seranTimp de aproape un an, pentru detonatorii „mămăligii”, totul părea a fi posibil. Transformarea traiului cotidian într-un înşelător „dolce farniente”, care avea în substrat credinţa amăgitoare că noua orânduire poate schimba totul de la sine, a dus după douăzeci de ani la ruinarea materială a ţării şi a majorităţii cetăţenilor ei. Trei preşedinţi şi şase prim-miniştri au contribuit decisiv la distrugerea speranţelor şi la instaurarea în mentalul colectiv a unor deziluzii care au ucis orice fărâmă de entuziasm. La începutul anului 2001, România este „pe butuci”.

1.

Prima deziluzie amară o suportă copiii nou-născuţi care nu au parte de pamperşi şi de lapte praf. Copiii sunt crescuţi în umbra sărăciei, fără pofte prea multe făcute de parinţi, când copilul cere în faţa unei vitrine o ciocolată sau o banană. La grădiniţă şi la şcoala primară, copiii sunt trimişi cu îmbrăcăminte de la second-hand care miroase a substanţe chimice, chiar dacă este spălată înainte pentru a i se pierde identitatea. La şcoală, copiii pleacă de acasă nemâncaţi şi fără un sandwich în geantă pentru că părinţii nu pot să mai cumpere nici măcar banalul parizer. Ei primesc din partea statului în fiecare zi un măr stricat, un corn vechi şi un pahar de lapte diluat cu apă, distribuite de firme venale, care urmăresc doar profitul.

În şcoli,  manualele nu se mai primesc gratuit, părinţii fiind obligaţi să îşi rupă de la gură pentru a le cumpăra copiilor cărţi şi rechizite. În familiile lor, copiii asistă frecvent la certurile dintre părinţi, în timpul cărora cuvântul „bani” revine obsedant. Mai toate familiile nu pot asigura copiilor lor un prânz cu carne, decât la sfârşit de săptămână. Copilăria nu este una fermecată şi marcată de bucurii de neuitat. Nu se merge la Marea Neagra şi nici în Munţii Carpaţi, puţinii bani ai părinţilor fiind destinaţi pentru mâncare şi întreţinerea locuinţei.

În comuna Aliman din judeţul Constanţa există copii care nu au văzut niciodată marea, aflată la numai 100 de kilometri distanţă. Mii de copii din satele secetoase ale Barăganului nu au petrecut niciodată o zi sub umbra răcoroasă a pădurilor din Carpaţi. La terminarea gimnaziului, copiii frustraţi şi trişti se închină deja la zei falşi, ca violenţa şi hoţia, promovate fără îngrădire de televiziunile comerciale.

2.

După ce s-au despărţit de o copilărie tristă, tinerii care acum 20 de ani, au trecut printr-o adolescenţă cu vise puţine şi multe dezamăgiri. Au mâncat în anii de liceu, aproape în fiecare zi, hot-dog şi pizza, iar biserica lor a fost la McDonald. Nu au citit prea multe cărţi care sunt scumpe pentru buzunarele lor, iar în biblioteci nu mai există decât kitsch-uri şi vechituri. Modelele lor umane sunt pistolari din Chicago, Don Juani din Las Vegas sau câte un gigolo de succes din Italia. Au crescut pe astfalt, în gaşca de cartier, dispreţuind profund drumurile cu noroaie de la ţară, porcii, vacile şi oile.

Cei care printr-un efort dureros al familiei au absolvit o facultate, se trezesc la final şomeri-licenţiaţi, năpădiţi de ruşinea de a spune că sunt ingineri, economişti sau profesori. Aproape toţi au ascunsă în suflet speranţa nemărturisită de a pleca din România într-o ţară care dacă le va oferi o şansă, va deveni ţara lor adevărată. Ştiu toţi că în România pot să obţii un serviciu doar cu o relaţie sau cu un carnet de partid. Dacă eşti din Caracal, din Fălticeni sau din Turda nu ai nicio şansă în viaţă. Câte un serviciu se mai găseşte doar la Bucureşti, la Iaşi sau la Cluj, dar într-un oraş mare o locuinţă costă mult prea mult pentru buzunarul unui tânăr. Instabilitatea pieţei muncii şi şomajul cronic sunt de notorietate, nici chiar basarabenii, pentru care România a reprezentat iniţial un „El Dorado”, nemaîndrăznind să treacă Prutul pentru un viitor mai bun. Deşi duc o viaţă amară, tinerii nu se revoltă şi nu ies în stradă. Încearcă să se adapteze cu răul sau să devină şi ei ca şi aşa-zişii oameni de succes: venali şi versatili. O generaţie cu o motivaţie şi o morală nouă, purtătoare de progres, care să arunce la gunoi generaţia veche şi putredă, nu există.

3.

În afară de cei care jefuiesc banul public, înregimentaţi în clientela politică, mai toţi adulţii din România trăiesc o viaţă plină de privaţiuni. Chiar şi cei care fac parte din categoria „bugetari”, cu salariu de la stat. Lipsa locurilor de muncă este cronică şi atât de omniprezentă, încât a devenit o obişnuinţă cotidiană şi nu mai sperie pe nimeni. Renunţarea masivă şi bruscă în anii ’90 la industria comunistă, prin restructurări ineficiente şi privatizări frauduloase, a redus la mai puţin de jumătate numărul angajaţilor din România.

Aruncaţi în drum, foştii salariaţi au fost obligaţi să intre într-o zonă ostilă, în „no land work”, acolo nu se întâmplă nimic. Milioane de oameni trăiesc din pensiile bătrânilor sau din alocaţiile copiilor. După 11 luni de şomaj, cei disponibilizaţi la vârste condamnate la discriminare devin oameni ai nimănui, într-o ţară care nu îi mai recunoaşte drept fiii ei. Nu îi mai ascultă nimeni şi nu îi mai ajută nimeni.

În mulţime se aude din ce în ce mai des expresia nostalgică: „înainte te mai ducea la secretarul de partid, acum la cine să te mai duci?” Ţara este bolnavă şi nu poate să-şi ajute cetăţenii. Nimeni nu mai dă nici doi bani pe solidaritate, omenie şi cinste, iar cuvântul „patriotism” a fost uitat sau este pronunţat cu ruşine. Nicio atitudine şi nicio abordare a guvernanţilor nu mai poartă o amprentă socială, iar politicile publice sunt sterpe şi fără finalitate. Adevărata forţă malefică care conduce societatea este dorinţa maladivă de avuţire, care creşte în progresie exponenţială. Chiar dacă se ştie că este posibil să vină o zi când ieşind dintr-un paradis particular poţi să calci pe cadavre. Lozinca Uniunii Europene: „O şansă pentru fiecare!”, se vrea de fapt a fi o cortină care să ascundă un rău ascuns şi ireparabil.

4.

Cei mai nefericiţi dintre români sunt pensionarii. Despre pensionarii fericiţi nu vorbeşte nimeni, pentru că sunt puţini şi nu vin niciodată în parc la o partidă de şah sau de rummy. Economiştii clasici americani susţin în cărţile lor că prima grijă a unui stat civilizat este aceea de protecţie socială a categoriilor defavorizate. Majoritatea pensionarilor români nu ştie acest lucru şi nici nu pretinde din partea statului o grijă hiperaccentuată. Ei vor doar pensii, care să nu le fie diminuate, o asistenţă medicală şi o medicamentaţie care să le protejeze viaţa. Viaţa de pensionar se afundă cu fiecare zi în derizoriu, împingându-i pe bătrâni spre un sfârşit timpuriu nemeritat. Viaţa la vârsta a treia este grea şi nu mai produce niciun fel de amintiri, doar regrete şi durere. Cei mai optimişti se amăgesc că vor putea să supravieţuiască, dar acest lucru se dovedeşte a fi o himeră, chiar şi pentru cele mai puternice caractere. În cartierul Militari din Bucureşti, un pensionar de 85 de ani are un registru cu coperţi de carton, cu două sute de pagini, pe care ţine zilnic evidenţa cheltuielilor. A împărţit fiecare pagină în cinci coloane,pe care trece ordonat şi meticulos cheltuielile zilnice. În caiet sunt trecute şi cele mai mici cheltuieli. Nu sunt cheltuiţi bani decât pentru necesităţile vitale. Când citeşti câteva file din acest sanctuar al cheltuielilor simţi cât de dramatică este viaţa atunci când nu te poţi baza decât pe banii din pensie, care este tot mai neputincioasă în faţa avalanşei preţurilor. De la an la an, bătrânii mai pierd câte puţin din demnitate şi mai pleacă câte puţin capul. Acceptă să stea o zi şi o noapte în picioare la cozi sufocante, pentru a lua o pomană acordată de câte o primărie mai bogată sau de către „darnicii” parteneri din Uniunea Europeană. Acceptă să cumpere în loc de un pui refrigerat, doar un pachet de spinări pentru a face o supă. Acceptă să mănânce doar o dată pe săptămână carne şi să se îmbrace cu haine vechi şi să poarte încălţăminte uzată. Acceptă să facă cumpărăturile din piaţă la sfârşit de program, când se poate cumpăra marfă degradată mai ieftină. În ochii lor nu se mai poate citi bucurie sau speranţă, iar demnitatea nu mai este o haină îmbrăcată de pensionari. Bătrânii frumoşi şi sfătoşi din trecut, care trăiau în satele României, cu ochii senini şi suflet blând, care reprezentau o emblemă a neamului nu mai există. Pensionari ai unei democraţii triste şi inechitabile, bătrânii poartă acum pecetea unei fatalităţi devenită politică de stat: ieşirea din scenă „în mod natural”. Care este grăbită din culise cu cinism. Nici tinerii, nici bătrânii, cele două categorii capabile datorită unei motivaţii dureros de reale să schimbe lucrurile în bine, sunt lipsiţi de simţ civic, de concentrare într-un anumit moment istoric şi de o determinare care să schimbe lumea. Jumătate dintre români ar accepta cu mai multă uşurinţă să conspecteze documentele Plenarei Comitetului Central al PCR din 1-2 iunie 1982, decât să iasă în stradă pentru a schimba un destin care acum şi în viitor pare a fi implacabil.

56 comentarii

Pribeagul 09-03-2011 - 23:15

Inexplicabil, se simte mare nemultumire, mare… in tonul comentatorilor. O fi cauzata de faptul ca din cca 9 mil de salariati s-a ajuns in situatia ca sa mai lucreze in tara cca 4 mil, restul fiind pensionati sau plecati sa-si cistige existenta peste hotare. Ca urmare s-a trecut la “reforma” sanatatii si invatamintului, dovada ca mai este ceva de distrus in tara. Nu sunt singurii:

http://www.trilulilu.ro/alexandraste/7cd5ba1c427d41

= Tudor Gheorge – In fiecare zi;

sau o fi sucariti ca ieri, de ziua lor, femeile nu le-au dat ce si-au dorit. In aceasta situatie merge:

http://www.trilulilu.ro/ILFenoomenoo/935ff1c8585def

= Tudor Gheorge – M-as iubi cu tine Floare

Pribeagul 09-03-2011 - 23:28

Greu la deal…

u 10-03-2011 - 06:51

pentru simonica de la articolul lui seran

Gloabo, plimba ursu d-aici, ca in afara de trogloditi ca valverde nimeni nu pune botu. De mai multa vreme leprele securisto-pedeliste isi dau nume de muieri, doar doar or parea mai credibili si pe deasupra sa incaseze si mai putine injuraturi. Mars dreacu la rahat scarba activista de doi lei, cu javra valderde printre picioare cu tot.
Parca si vezi textul asta oligofren scris pe vremea lu Ceasca si aplaudat de retardati ca valverde carora numai osanalele le ridica tamp, moralul.

Dar, recunosc, e posibil sa fii doar pur si simplu incredibil de proasta!

Banatanul 11-03-2011 - 02:51

“Deziluziile coplesitoare din Vaita Romanilor” sunt o masura a crimelor savirsite de catre ideologiile de Stinga cit si de Dreapta in aceeasi masura impotriva finite uimane.

Dramele si tragediile pe care le simt si la traiesc cetatenii din Romania sunt premeditat comise de autori cunoscuti si condamnabili.

Numai ca nimic pe aceasta lume nu este vesnic si asa cum dupa furtuna va veni si vreme frumoasa tot asa si dupa orice perioada nefasta si rea va venii si o alta perioada mai favorabila si mai buna.
Aceasta alternanta se intimpla cu regularitate in viata omului totul depinde de cum fiecare persoana reuseste sa-si inteleaga propria existent in raport cu vremurile si posibilitatiile care i le-au fost harazite.

Intot deauna exista o prapastie intre dorinte si posibilitati numai ca nu intotdeauna aceasta prapastie poate fi trecuta, de multe ori este nevoie de rabdare si multa rugaciune. Iar de fiecare data este important sa avem in minte ca putem sa fim bucurosi si impliniti si cu putinul pe care-l avem déjà si nu numai cu ceea ce ne dorim sa avem si deocamdata nu putem sa-l avem.
De aceea atunci cind omul cauta sa se ingrijeasca de propria sa viata launtrica descopera o multime de lucruri importante pe care le poseda déjà dar nu le-a dat importanta datorita societatii tulburate in care este obligat sa traiasca.

De 200 de ani incoace, de la Rev de la Paris viata omului este mereu tulburata de ginduri si idei false si efemere, acestea sunt imprastiate de catre ideologiile de stinga si de dreapta iar oamenilor le este greu sa scape de aceste otravuri toxice asupra mintii omului.

Rugaciune Munca Rugaciune si iarasi Munca acesta este ritmul unei vieti care ne-ar putea proteja de toxicitatea ideologiilor Proletare si Burgheze.

Romanii care vor intelege aceste lucruri vor experimenta armonia sociala atit de necesara in societatea Romanesca. Dar pentru asta cred ca presa si mass media ar putea contribuii in sens positive si constructive la ai ajuta pe cetatenii tulburati si rataciti sasi regaseasca linistea interioara care este mult mai importanta decit fuga dupa iluzii desarte.

Relatiile cu Familia si semenii sunt mult mai importante si trebuiesc cultivate mai mult decit gindurile de a pleca la Bucuresti pentru un job in aparenta bun asa cum doreste autorul articolului de mai sus sa-i indemne pe tineri.

Fiecare tinar are obligatia sa inobileze locul acolo unde isi are parintii si mormintele bunicilor si strabunicilor sai. Fiecare om si nume de familie are un loc fizic al sau de care este legat in aceasta lume. Acel loc se numeste loc de bastina si fata de care se misca si calatoreste prin aceasta lume dar in tot deauna acel loc este si locul sau de intoarcere si fata de care are obligatia sa-l inobileze prin munca si efortul sau individual.

Sensul cuvintului de a “Reusii in viata” este legat de masura in care iti aduci contributia ta personala la locul tau de bastina. Si nu acela de a reusi sati gasesti un job bun pentru ca acesta este de scurta durata, relativ si in totdeauna este pierdut. Ori tocmai aceste lucruru presa nu le incurajeaza pe tineri pentru ca atit cei de stinga si cei de dreapta doresc distrugerea familiei si dezradacinarea omenilor.

In sistemul Monarhic dasr mai cu seama in perioada Evului Mediu Omenii erau liberi cu adevarat pentru ca nu erau intoxicati cu veninul ideologiilor ticaloase. In acea perioada viata omului era simpla dar avea sens iar relatiile dintre omeni erau cladite pe armonie si nu pe egoismul, ura de clasa si rautate adusa in lume de catre Proletari si Burghezi.

hannah montana 11-03-2011 - 04:00

exelent articol oglinda clara a realitatii romanesti. din pacate sunt prea multi retardati. iar circumcisii fac zgomot ca sa estompeze pe criminalii sistemului care a impus raul in Ro.

1 2

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult