Discursul de servitute

Cine s-ar fi gândit vreodată că Victor Ponta, teribilul „leu” al Opoziţiei nu va rosti în Parlament un discurs, asemănător unui „răget” înfiorător, aducător de fiori reci în sufletul parlamentarilor Puterii.

Discursul de servitute

Dimpotrivă, discursul liderului USL a reprezentat o mostră de linguşeală politică şi de lipsă de responsabilitate pentru viitorul strategiei de combatere a acţiunilor viitorului guvern. Întrebat despre acest discurs care a produs ilaritate, Victor Ponta a răspuns cu iocrizia de rigoare, că ar fi vrut, să promoveze un discurs critic fără virulenţă. De ce s-a „îndulcit” atât de brusc Victor Ponta? Ce resorturi interioare l-au determinat să devină atât de împăciuitor? Discursul a reprezentat o legitimare pe faţă a unui guvern care nu obţinuse încă votul Parlamentului.

După acest discurs mieros, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că a descifrat în limbajul lui Victor Ponta o susţinere pentru un guvern de lungă durată. Chiar şi dacă nu ai fi diplomat de carieră, din audierea speech-ului copilotului de curse, se poate deduce simpatia acestuia pentru „pruncul” care urma să se nască peste o jumătate de oră. Cameleonismul manifestat de Victor Ponta demonstrează „a mia oară” cât de ipocrită este politica românească.

Este posibil ca Victor Ponta să nu îşi fi tocit limba ascuţită degeaba, în spate ascunzându-se probabil un interes de esenţă machiavelică. Cine garantează că Victor Ponta nu joacă la două capete? De exemplu, conform următorului scenariu: dacă Crin Antonescu devine Preşedinte, Victor Ponta devine prim-ministru, iar dacă se suceşte roata şi Mihai Răzvan Ungureanu devine Preşedinte, Victor Ponta ar deveni tot prim-ministru! Uluitor este faptul că în discurs se afirmă susţinerea Guvernului Ungureanu în atingerea a 15 obiective din programul de guvernare. După ce Guvernul a obţinut votul Parlamentului, co-preşedintele USL a declarat inocent că regretă faptul că discursul său diplomatic a fost- sanchi!- înţeles greşit.

De cel puţin 50 de ori Victor Ponta l-a rugat pe „domnul prim-ministru desemnat” să facă şi să dreagă, dintr-o postură umilă de subordonat sfios care se prezintă la raport  în faţa şefului. Dacă însăşi şeful pesediştilor se situează pe poziţia de susţinător al adversarilor politici, ce ar putea să mai înţeleagă simplii membrii de partid, risipiţi prin comunele şi oraşele ţării? De când e lumea asta, funcţionează proverbul : „ À la guerre, comme à la guerre!”. Niciodată nu s-a făcut rabat de la acest lucru şi cine a trădat acest principiu a pierdut de obicei războiul. Cei care au fost dezamăgiţi de discursul lui Victor Ponta au sperat că, al doilea copreşedinte al USL, Crin Antonescu va tuna şi fulgera, condamnând cu vehemenţă aparenta duplicitate a aliatului său.

La conferinţa de presă organizată, Crin Antonescu a bătut câmpii, „făcându-se că plou㔺i amintind ceva despre „stilistica” diferită de cea a PNL, a partenerului co-preşedinte. Această poziţie a liberalului-şef duce cu gândul la existenţa unei coterii ascunse între cei doi co-preşedinţi, care maschează interese obscure pentru opinia publică. Nu este exclus ca dorinţa lui Crin Antonescu de a ajunge in fotoliul prezidenţial să fie mai puternică decât afirmarea unei poziţii principiale şi hotărâte la adresa duplicităţii mascate a preşedintelui PSD.

În organizaţiile liberale din teritoriu, discursul promovat de Victor Ponta a produs nedumerire şi chiar furie, în primă instanţă. Deputaţii Ioan Ţintean şi Radu Stroe au fost pe punctul de a da în clocot, doar discursul temperat al Preşedintelui PNL, Crin Antonescu, readucându-i în poziţia de „dregere a busuiocului”.

Desigur că este prematur să vorbim despre disocierea USL. În mod sigur se poate spune că în sânul Uniunii a apărut un posibil măr al discordiei, care oricând poate să se transforme într-o bombă cu efect întârziat. Perdanţii siguri ai acestei tărăşenii sunt cetăţenii din Piaţa Universităţii şi din celelalte pieţe centrale ale marilor oraşe, ale căror manifestaţii au fost duse în derizoriu. Despre revendicările lor politice nu mai vorbeşte nimeni.

În ziua investirii noului Guvern, pe holurile Parlamentului şi la Palatul Cotroceni, a plutit în aer o veselie morbidă, ca şi cum în viaţa actorilor cabotini ai acestei melodrame, ar fi apărut o mare bucurie. Imediat, chiar a doua zi, premierul MR Ungureanu a programat fără nicio motivaţie „serbările galante”, organizând în cadrul fiecărul minister festivitatea de preluare a funcţiei de către noii miniştri. Se pare că indicaţia a venit de la Palatul Cotroceni, obsesia lui Traian Băsescu fiind aceea de a mulţumi pompos miniştrilor demisionari pentru activitatea desfăşurată. Se poate imagina ceva mai absurd în viaţa publică decât această mascaradă? Să mulţumeşti pentru dezastru?

Aplauze pentru noii veniţi şi mulţumiri călduroase pentru cei care pleacă, în timp ce în satele înzăpezite ale ţării, oamenii mor de frig şi de foame! România trece printr-o dramă existenţială de dimensiuni uriaşe pe care orbii şi surzii aflaţi la guvernare nu o percep la întreaga ei dimensiune. Nimic şi nimeni nu poate să îi convingă pe oamenii puterii să dea dovadă de umanitate şi de percepere a suferinţelor oamenilor de rând. Undeva, sub zăpadă şi sub gheţuri, se naşte chiar acum, o uriaşă energie negativă, care în primăvara târzie va spulbera impostura şi răutatea celei mai inumane guvernări din istoria României. A venit timpul când starea de spirit a cetăţenilor o putem asimila unui sentiment uman, izvorât din suferinţă şi neputinţă, numit „ură”. Pentru că românii sunt oameni de bună credinţă şi au un suflet bun, acest sentiment se poate numi deocamdată „detestare profundă”.