Acasa Opinii Duios Preşedinţia trecea

Duios Preşedinţia trecea

scris de Teodor Seran
6 afisari

S-a împlinit un an  şi-un pic de când Klaus Iohannis s-a instalat la Palatul Cotroceni, de unde a comunicat cu precizie nemțească poporului român că a sosit vremea lucrului bine făcut și a unei stări de viață normale.

SeranÎn scurt timp s-a dovedit că ”normalul” și ”lucrul bine făcut” nu înseamnă altceva decât o bonomie ardeleneasco-săsească, care caracterizează întreaga activitate a Președintelui, de la primele ore ale dimineții și până noaptea târziu. Discursurile extrem de scurte și destul de rare promovate public de către Klaus Iohannis sunt caracterizate de o blândețe părintească atotștiutoare, pe care trebuie să o acceptăm, ascultând în liniște vorbele președintelui pentru a ne umple de seninătate și mulțumire sufletele.

În afară de episodul de la Paris, când Președintele Klaus Iohannis a aruncat cu furie paltonul prezidențial pe capota mașinii, nu ne amintim un alt episod al activitații acestuia caracterizat de o stare de tensiune nervoasă.

Președintele este întotdeauna calm și zâmbitor, încercând să inducă în mintea ascultătorilor aceeași idee obsesivă: ”Vedeți, eu sunt calm și mă comport normal! Fac toate lucrurile bine! Așa trebuie să fiți și voi!” Acest tip de comportament reprezintă o imensă capcană pentru națiunea română, pentru că în mod indirect gândirea iohannesiană promovează un comportament static, ca și cum starea de bine și de normalitate ar fi un perpetuum mobile care duce la rezolvarea tuturor problemelor grave din societate.

S-a vorbit și s-a scris extrem de mult în ultimul an despre așa zisa ”tăcere prezidențială”. În realitate, nu este vorba despre o tăcere în sine, ci despre o inactivitate prezidențială, care este generatoare de tăcere. Când nu faci nimic concret, când nu pui acțiunea în fața destinului, ca pe o Regină, ce ai putea să vorbești prea mult? Atenție! În imensa ei majoritate, opinia publică românească a căzut în greșeala de a considera că activitatea președintelui, privită prin prizma Constituiției, este una destul de îngrădită și stearpă. Nimic mai fals decât atât! Imensul potențial de autoritate prezidențială ar putea fi folosit pentru a combate în mod public anumite stări de lucruri negative care se manifestă în societate.

În niciun caz, Președintele nu ar putea fi acuzat că își depășește atribuțiunile, în cazul în care și-ar expune în mod public opiniile personale. Nu l-am auzit niciodata pe Klaus Iohannis să declare în mod public, ceva de genul: ”Eu cred că ar fi în favoarea binelui public ca în România, să nu se mai practice cămătăria ilegala!” Par exemple! Cum zice francezul!

Există mii de ocazii în care Președintele ar putea să își ”dea cu părerea”, fără să încalce prevederile constituționale. Nu mai vorbim de statutul de mediator, o atribuție consituțională fundamentală care îl obligă pe președinte să fie mediator între autoritățile statului și între stat și societate. În aceste domenii, posibilitățile de implicare directă de care dispune un președinte sunt imense. În primul rând datorită faptului că autoritățile statului nu funcționează niciodată perfect și în deplină legalitate, încercând de fiecare dată să se ”încalece” una pe alta, prin depășirea atribuților specifice. În al doilea rând pentru faptul că în România funcționează de 25 de ani un stat atipic, care a deturnat sensul activității și destinatarul acestei activități, prin eludarea conceptului ”statul pentru cetățean” și înlocuirea acestuia cu conceptul păgubos: ”cetățeanul a servit statului”.

În mod sigur, două mandate ale unui președinte nu ar fi de ajuns pentru a media tot ceea ce trebuie mediat în România. Îl bănuiesc însă pe Președintele Klaus Iohannis că nu doreste să se implice cu fermitate în această laborioasă activitate. Aplică tactica lui ”mai răruț”! că-i mai ”drăguț”! La data începeri mandatului, Klaus Iohannis a moștenit o țară plină de ”belele”, în care ”lucrul bine făcut” nu se întâmplă de la sine. Putem afirma după un an de inacțiune al Președintelui, că teoria și tactica prezidențială aplicate sunt falimentare. Problemele grave ale vieții românilor și starea în general proastă a națiunii, nu permit adoptarea și promovarea în activitatea prezidențială a unui calm nemțesc. Este obligatoriu ca orice Președinte al românilor, să fie în permanență neliniștit, vis-a-vis de starea nației, să fie permanent căutător de direcții naționale benefice, să contureze strategii naționale de anvergură și să imprime concetățenilor elanul și voința națională de realizare a progresului și de atingere a prosperității.

Într-o țară ca România, ”amărâtă ca vai de mama ei!” și plină de hoți, un Președinte care nu are un astfel de proiect personal, nu are ce căuta la Cotroceni! Părerea mea personală este că un Președinte al românilor, trebuie să ”ardă” în timpul mandatului său complet! În caz contrar, acest președinte nu este de niciun folos românilor! Este aproape imposibil ca Președintele Klaus Iohannis să nu simtă că în spatiul public există o percepție predominant negativă în ceea ce priveste activitatea sa de până acum, ceea ce îl obligă ”să schimbe macazul”.

Așa cum românii au fost dispuși să-i acorde imensa onoare de a-l alege Președintele lor, tot așa, ar putea ca la un moment dat să îl sfătuiască să aleagă pentru viitor din dicționar, un cuvânt cu efect garantat: Zurück!

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult