Acasa Opinii După Tunisia şi Egipt, urmează Yemen

După Tunisia şi Egipt, urmează Yemen

scris de Ion Petrescu
5 afisari

La nici 24 de ore, după anunţul preşedintelui Egiptului, Hosni Mubarak, făcut la televiziunea publică, conform căruia nu intenţionează să mai candideze la alegerile prezidenţiale din toamnă, şeful statului  yemenit, Ali Abdullah Saleh, considerat un aliat fidel al SUA împotriva Al Qaeda, a declarat, pe 2 februarie a.c., că nu va căuta să extindă preşedinţia sa, la finalul a trei decenii de când se află în fruntea Yemenului. 

Ion PetrescuAgenţia Reuters precizează că mandatul său actual expiră în 2013.

Iată cum ceea ce părea un simplu artificiu jurnalistic – comparaţia mutaţiilor previzibile pe mapamond, în 2011, cu aplicarea celebrului Principiu al dominoului, ecranizat magistral peste Ocean – devine, treptat, o realitate de netăgăduit.  

Atent la protestele care s-au finalizat cu fuga din ţară, pe calea aerului, în Arabia Saudită, a fostului preşedinte al Tunisiei şi la evenimentele care au pus practic capăt hegemoniei lui Hosni Mubarak, la cârma Egiptului, Saleh caută să tempereze spiritele adversarilor.

Nu oricum, ci promiţând conaţionalilor săi că nu va nominaliza pe… fiul său la conducerea guvernului!

Ceea ce echivalează cu recunoaşterea publică a faptului că modelul sirian, de succesiune, la preşedinţie, a fiului şefului statului în funcţie, ratat la Cairo, nu va fi urmat nici la Aden.

 În schimb, Ali Abdullah Saleh a cerut opoziţiei să înceteze protestele declanşate, cu participarea a nu puţini yemeniţi. În faţa reprezentanţilor parlamentului şi a principalilor comandanţi din armată, Saleh a afirmat răspicat: „Am prezentat aceste concesii în interesul ţării. Interesele patriei sunt mai presus de cele personale! Nu va fi nicio prelungire a mandatului meu, nicio moştenire a puterii, nicio resetare a ceasului politic”.

Ultima precizare, fiind o referire la propunerile partidului de guvernământ de a institui limite ale mandatelor, variantă apreciată de opoziţie ca un mecanism menit să îi permită să conducă din nou.

Neaşteptatele sale declaraţii au fost făcute exact în preziua unei mari adunări populare, iniţiată de opoziţie, numită “Ziua Furiei”. Organizatorii acesteia consideră că manifestaţia va indica lumii arabe, în mod special, şi comunităţii internaţionale, în general,  forţa poporului yemenit. Cel dornic să urmeze exemplul tunisienilor şi egiptenilor, cerând, iniţial, schimbarea guvernului de la Aden.

Apelul preşedintelui Saleh, către forţele de opoziţie, de a stopa protestele planificate, nu poate şterge cu buretele istoriei realitatea tristă că Yemenul este pe cale de a deveni un stat eşuat.

Acum, autorităţile centrale încearcă – cu sprijinul forţelor speciale americane – să combată insurgenţii recrutaţi şi instruiţi de organizaţia teroristă Al-Qaida, să facă pace cu rebelii şiiţi din nord, şi să anihileze mişcarea separatistă din sudul ţării.

Un efort dinamitat de adevărul trist că, din trei yemeniţi, unul suferă de o foame cronică.

Saleh a făcut deja unele concesii privind limitarea mandatelor prezidenţiale. El a mai promis  să majoreze salariile funcţionarilor publici şi cele ale personalului militar cu aproximativ… 47 dolari pe lună.

Asta în condiţiile în care aproximativ 40% din populaţie trăieşte cu mai puţin de 2 dolari pe zi!

Conform actualelor prevederi constituţionale, mandatul preşedintelui Saleh expiră în 2013.

Săptămâna trecută, cei ce se opun lui Saleh şi partidului său au reuşit să adune circa 16.000 de oameni, care au scandat lozinci antiguvernamentale, cerând plecarea de la putere a actualului executiv.  Unii manifestanţi au cerut ca şi preşedintele Yemenului să nu mai rămână în fruntea statului.

Până la urmă, Ali Abdullah Saleh  a respectat înţelepciunea populară yemenită: “Nu ofta, pentru că duşmanul tău te va auzi şi  se va bucura.”


1 comentariu

Gigi 04-02-2011 - 23:04

Ma refer la articolul „Conducatorul ideal” („Ziua veche”, 4 februarie 2011, editia tiparita). Autorul are perfecta dreptate si concluzia sa ar trebui sa fie mobilizatoare: „Tara are nevoie de un nou lider”. Dupa ce descrie calitatile generalului Petraeus, insusiri care ar trebui sa le aiba un lider national, autorul conchide: „Avem un general cu calitatile lui David Petraeus in Romania? Eu cred ca da”. Aici incep rezervele mele.
Poate ca, nefiind militar, nu cunosc valoarea generalilor nostri. Dar cred ca oricat de exceptional ar fi un astfel de lider militar, el nu poate conduce fara o baza in armata. Pasivitatea – rusinoasa, in opinia mea – a corpului militar in fata protestelor pensionarilor militari, arata ca aceasta categorie socio-profesionala nu are un spirit de corp. Un Petraeus roman ar ramane in aer. Cum ar putea el, in astfel de conditii, sa conduca o tara?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult