Acasa Opinii Eroul (ne)cunoscut

Eroul (ne)cunoscut

scris de Ion Petrescu
9 afisari

Ion PetrescuÎn urmă cu cinci ani am avut şansa să trăiesc clipele de neuitat, ale Sf.Paşti, alături de contingentul militar român din Irak. Pentru a doua oară consecutiv.
Dacă prima oară am revenit în patrie cu imaginea, fascinantă, a lumânărilor aprinse de o mare de ostaşi – români, italieni, americani şi din alte ţări, lângă bisericuţa, din lemn, a batalionului trimis pe pământ islamic de România -, a doua oară m-am întors cu lacrimi în ochi. Veghind, alături de alţi camarazi, la capătâiul trupului neînsufleţit al unui militar excepţional, pe sicriul căruia era întins Tricolorul. Şi lângă care a stat şase ore, cât a durat zborul din Irak în România, vizibil îndurerat, generalul Ioan Sorin, întemeietorul Forţelor Speciale Române.
Mă gândeam atunci la mama celui căzut la datorie, Carmen Hâncu. Colega mea de curs, de la Universitatea Naţională de Apărare, cu gradul de locotenent-colonel. Soţie de colonel. O fire robustă psihic. Un om deschis la suflet. Cu un singur fiu: Bogdan Valerian Hâncu. Un bărbat ce a optat pentru profesia militară pornind de jos. Iniţial fiind unul dintre componenţii plutonului de poliţie militară, al Comandamentului 10 Operaţional Iaşi – azi desfiinţat.
În pofida opoziţiei celor ce îl iubeau a optat pentru o misiune, de şase luni, în periculosul teatru de război irakian.
Aici s-a impus rapid în ochii aliaţilor italieni, deoarece le vorbea bine limba. Din acest motiv şi pentru că era o fire veselă, a fost solicitat de comandantul brigăzii trimise de Italia, ca să însoţească unele patrule italiene, deoarece Bogdan ştia să câştige încrederea şi simpatia localnicilor.
Joi, 27 aprilie 2006, într-o zi cu soare, fără nori pe cerul irakian, şi fără furtună în deşert, Bogdan a fost solicitat să plece într-o misiune de cercetare, alături de patru colegi italieni, toţi fiind îmbarcaţi într-un blindat al acestora.
Erau veseli când s-au urcat în transportorul italian. Şi optimişti când au trecut pe lângă sediul poliţiştilor irakieni, în afara bazei militare aliate, cărora le-au făcut cu mâna.
Apoi transportorul a cotit-o la dreapta, a mai mers câteva minute şi s-a auzit o puternică explozie. Imediat au sosit blindate de intervenţie, italiene şi române.
Doctorul italian şi doctoriţa româncă, ambii militari, au fost impresionaţi când au sosit acolo şi au văzut blindatul contorsionat de încărcătura ce fusese amplasată sub pietrişul drumului şi acţionată de la distanţă. Estimările iniţiale au indicat faptul că au fost utilizate peste o sută de kilograme de exploziv.
Militar romanRomânul şi trei militari italieni muriseră instantaneu, datorită şocului exploziei, al patrulea fiind grav rănit. Doctoriţa îmi mărturisea, cu privirea pierdută în deşert, că decedaţii erau arşi, iar membrele şi capetele se mai ţineau de trupuri doar datorită pielii şi echipamentului militar…
Atunci a fost o mare emoţie în baza militară. Italienii au donat un sicriu pentru eroul român. La ceremonialul organizat la micuţa bisericuţă din lemn – temporar lăcaş ortodox pe tărâm musulman -, au venit, în valuri succesive, sute de militari aliaţi, din proprie voinţă, pentru a prezenta ultimul lor onor celui avansat, postmortem, pentru temeritatea sa, la gradul de sublocotenent – românul Bogdan Valerian Hâncu.
Un bărbat ce lăsase acasă pe aleasa inimii sale, ce urma să nască copilul dragostei lor.
Atunci au fost câteva momente inedite. Generate de bărbaţi cu caracter. Primul a fost iniţiativa generalului Ioan Sorin – un munte de om – de a strânge lângă sicriul eroului pe camarazii săi, de a se prinde cu toţii de umeri, ca într-o horă, şi de a pleca capetele spre nisipul încins, ca militari greu încercaţi de tragicul moment. Italienii şi americanii nu mai văzuseră aşa ceva. Era un semn de fraternitate peste moarte.
Al doilea moment aparte a fost când a sosit comandantul brigăzii irakiene, să prezinte condoleanţe. Înaltul general român i-a strâns mâna cu putere înstelatului irakian, mai mic la statură şi durduliu. Ochii înroşiţi ai românului ardeau privirile irakianului. Acesta a înţeles mesajul aliatului şi a plecat ochii.
Apoi l-a urmat în bisericuţa de lemn. Era pentru prima oară când un credincios musulman, în uniformă militară irakiană, intra în lăcaşul de rugăciuni al batalionului românesc.
Generalul irakian a fost atent la gesturile celui român. Şi le-a repetat întocmai: s-a descoperit, punându-şi bereta la epoletul stâng, s-a aplecat la colţul drept, al sicriului acoperit cu Tricolor, şi a stat cu fruntea pe capacul sicriului, secunde bune, cu chipul marcat de amărăciune.
În acele secunde, militarii noştri – ce aşteptau să le vină rândul, pentru rămas bun, după comandantul brigăzii irakiene – aveau ochi de gheaţă…
Apoi a urmat ceremonialul cuvenit. Lângă preotul militar ortodox român stătea preotul militar catolic italian, cu biblia în mână. Păreau că nu mai găseau cuvinte, atât de mare era emoţia ce îi marca pe amândoi.
Şi în faţa lor? O mare de militari – în uniforme multicolore, cu capetele plecate, în faţa celui căzut la datorie – o sintagmă de care nimeni nu râde în Occident.
Azi, sublocotenentul post-mortem Bogdan Valerian Hâncu odihneşte în ţintirimul din Iaşi, pe la care trec, cu sufletul gol, părinţii săi. Ce au inima secată, într-o societate cu reacţii cinice faţă de simbolurile naţionale. Bogdan nu a fost un mercenar. Ci un român temerar, în satul planetar, încercat de tenebrele unor lumi ce întârzie să apună…

5 comentarii

Ticu 27-04-2011 - 12:39

Câtă dragoste sinceră poate dovedi autorul faţă de INSTITUŢIA MILITARĂ, dar mai ales faţă de OAMENII care-o alcătuiesc!
Cinste lui şi eroilor neamului!

TOM Cc 28-04-2011 - 11:41

O lacrima si o floare pentru eroii patriei !!

teo 29-04-2011 - 08:45

Distinse domn Petrescu. Am participat la mutarea monumentului sublocotenentului post-mortem Bogdan Valerian Hâncu din Camp Mittica in Camp Adder si la ceremonialul militar-religios la 1 an de la trecerea la cele vesnice a celor 4 militari. Daca doriti, va pot trimite pe o adresa de email, fotografii de la acest momente .

Autorul 29-04-2011 - 10:23

Pentru Teo – vă mulţumesc anticipat pentru fotografiile promise.

Autorul 29-04-2011 - 15:39

Pentru Teo – este indicată pe blog: http://www.ionpetrescu.ro

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult