Europa vrea să se sinucidă? | Ziua Veche
Acasa Opinii Europa vrea să se sinucidă?

Europa vrea să se sinucidă?

scris de Doru Dragomir
7 afisari

Chemând refugiații din Orientul Mijlociu să se stabilească în Germania, Angela Merkel a deschis cutia Pandorei. Modul arogant în care a demonstrat cu această ocazie – deși, probabil, fără să vrea – cine domnește în prezent în Europa, nu face parte din tema de care ne ocupăm aici. Dar trebuie remarcat, totuși, cum cancelarul german a încălcat Convenția de la Dublin și, de fapt, a pus sub semnul întrebării funcționarea Acordului Schengen. Instituțiile UE au recunoscut imediat voința lui Merkel drept normă europeană, iar țările care, precum Ungaria, au luat apărarea ordinii juridice europene, au fost puse la stâlpul infamiei.

Bronisław Wildstein

Bronisław Wildstein

Nu știm până la urmă ce a provocat declarația lui Merkel, poate nu întru totul premeditată și de la care acum dă înapoi. A fost vorba de calcule electorale și de voturile minorității turcești; sau de o concesie făcută partenerului de coaliție social-democrat; sau de răspunsul la o cerere a lobby-ului industrial german, aflat în căutare de mână de lucru calificată și de convingerea că imigranții mai puțin „interesanți” le vor fi băgați pe gât altor țări? Putem presupune că fiecare dintre acești factori a jucat un rol.

Știm cu siguranță că atât discursul cancelarului german care a declanșat avalanșa, cât și sprijinul pe care i l-au acordat cercurile europene formatoare de opinie, au fost posibile doar în condițiile stării de criză profundă în care se află identitatea europeană, criză care ridică întrebări asupra șanselor ei de supraviețuire.

Oamenii reprezintă civilizațiile?

Într-un interviu acordat „Culturii liberale”, unul dintre cei mai recunoscuți sociologi contemporani, americanul Richard Sennett, s-a arătat indignat de asocierea care se face între atacurile din noaptea de Anul Nou asupra femeilor din Germania și identitatea culturală a autorilor. Aceste acte au fost comise de infractori, susține intelectualul, iar sublinierea apartenenței lor civilizaționale nu numai că nu are nimic de-a face cu tema discutată, dar, în plus, capătă un caracter rasist; transferă responsabilitatea de la un agresor concret la o cultură mitică, adică la grupul de oameni care o reprezintă. Am citat această declarație pentru că în ea se rezumă confuziile ideologiei dominante, care duce la consecințe politice lamentabile.
Este evident că pentru o infracțiune cel care răspunde este autorul ei, și numai acesta trebuie să suporte pedeapsa. Este o perspectivă legală, dar în practica socială și în politică trebuie să analizăm factorii care determină creșterea numărului anumitor infracțiuni. Dacă așa cum s-a întâmplat în noaptea de Anul Nou în marile orașe germane, bărbații musulmani se organizează pentru a vâna femei, acesta este un fapt social pe care ar trebui să-l analizăm.

Fetișul noii ideologii este egalitatea, în special în ceea ce privește cultura. Conform dogmei ei fundamentale sunt interzise judecățile de valoare. Este caracteristic faptul că orice tentativă în acest sens este calificată drept rasism, deși civilizația nu are caracter rasial. Rezultatul este că refuzăm să recunoaștem specificitatea unei alte culturi care în realitatea omenească este întotdeauna asociată cu o anumită formă de evaluare. Prin urmare, încetăm să mai vedem diferențele civilizaționale care, atunci când funcționează în aceeași țară, duc la conflicte.

Imigranții care aleg să se stabilească într-o altă ordine civilizațională, indiferent de ceea ce le-a determinat această decizie, trebuie să fie conștienți de faptul că se așteaptă de la ei să adopte normele de bază ale acesteia. Aceste principii ar trebui să fie impuse cu fermitate de către țările în care ei se instalează. Din păcate, în Europa de astăzi ele nu numai că au fost suspendate, ci chiar respinse ostentativ.

Continuarea AICI

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult