Acasa Opinii Extorsiunea românilor într-o apă… de ploaie

Extorsiunea românilor într-o apă… de ploaie

scris de Ziua Veche
4 afisari

Ştiţi câţi români au văzut filmuleţul „S-a rupt un burlan” de pe youtube? Aproape două milioane! Adică aproape 20% dintre adulţi şi cam 40% dintre cei activi, procent ce depăşeşte cu puţin numărul posesorilor ori a utilizatorilor de computere. Ceva de speriat ce apetit gros pentru umor avem, fără să luăm în seamă că prostia, chiar naivă şi ne-agresivă, e subversivă. Se ia, fraţi români! Câteodată, boala devine manifestă, câteodată nu, dar purtători de sechele ori de virus rămânem pe viaţă. Şi răspândim bacilul, într-o veselie generală, prin flegma scuipată în public de la tribună, sub forma de discurs politic, sau din stradă, ca lozincă populară, cum s-a întâmplat în miercurea… poţiunii de uzură. Pentru că, ce altceva a fost? Reţetă de doi lei, protagonişti de doi bani, 30.000 de figuranţi şi probabil de zece ori mai mulţi telespectatori. Restul, lipsă. Ameninţaţii cu extorsiunea pot dormi liniştiţi. Frecţiunea a mers, moţiunea, nu.

Zvonistica a funcţionat încrucişat, urechea naţiunii s-a derutat, poate şi de la condiţiile meteo, naiba ştie cât de meteosensibili om fi, realitatea s-a opintit să bată filmul din ’89, dar a bătut câmpii, iar protestatarii fără vlagă şi voce, muraţi şi îngheţaţi, au bătut step în aşteptarea toaletelor ecologice. Din reveria moţiunii, doar iminenţa micţiunii i-a mai trezit şi înviorat. A mai leşinat pe ici, pe colo, câte cineva, au forţat oleacă unii vigilenţa forţelor de ordine, dar în final, coloana zgribulită a plecat cu coada între picioarele de lemn.

Pe reţelele de socializare comentariile au curs şuvoaie pe acelaşi burlan. Simpatizanţi ori acuzatori, aveau senzaţia că fac ceva util doar schimbând păreri paşnice sau belicoase. Facebook-ul, poate ştiţi, e plin de cauze de genul „România, trezeşte-te!” sau „Jos… whatever!”, care au sute de mii de susţinători virtuali. Le-ar fi prins bine celor din stradă, care până la urmă, cum, necum, au făcut totuşi ceva, să se întrupeze măcar o parte din susţinătorii virtuali acolo, în stradă. La fel cum, susţinătorii guvernanţilor, ar fi putut să-şi afişeze public opiniunile într-un alt loc de întâlnire şi n-ar fi avut nicio problemă cu aprobările. Dar noi practicăm acest surogat de solidaritate, meteorică şi conjuncturală şi ne place să vorbim mult, nu neapărat şi bine. Nu ştiu cum şi-au ales iarăşi, taberele, vorbitorii – nu cred că e doar vina televiziunilor partizane – dar scorul la penibil a fost 1-1. Politicieni lipsiţi de prestanţă, de oricare ar fi ea, vis à vis de protestatari ce par teleportaţi din alte timpuri, şi mai neguroase, pun dezinvolt eticheta de cauză pierdută pe un întreg popor. Transmisiunile în direct explică fără tăgadă de ce eşuează orice iniţiativă, ca opoziţie răsculată, şi de ce câştigă puterea doar cu abţinători. Unde Dumnezeu văd unii vreun paradox?

Şi acum, o părere, ca între femei. Când vă mai pregătiţi de carnaval, tu, opoziţio, lasă, bre, moţiunile, nu vezi că nu merge cu binişorul? Puţină pasiune, de ploieşteancă tradusă. Şi tu, putereo, te râde lumea, schimbă-ţi fată, ibovnicul, cu unul care să-ţi ajungă măcar până la… da’ lasă! Dacă merge şi-aşa… Ne mai auzim în 2012.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult