Al 21-lea ministru al MApN, proaspăt demisionar la ordin, domnul Mihai – Viorel Fifor, promisese încă din februarie al acestui an, că li se va impune militarilor noștri să poarte ținuta de oraș dinspre acasă la serviciu și invers.
Am considerat știrea o îndrăzneală fericită a domnului ministru de a readuce în cugetul și simțirile cadrelor noastre militare natoizate, mândria de a purta uniforma în public. Zisu și făcutelea! S-a apelat, așadar, la croitorii cei mari din Valahia, găsindu-se unul cu sânge pur/puriu, șnaiderul Alexandru Ciucu, șef al Cooperativei mesteșugărești de partid. Dacă acest partid are vreo asemănare cu cel ce a dat românilor superba deviză, „pentru că noi putem”, este, negreșit, întâmplătoare.
La acest atelier de croitorie au fost îmbrăcați, probabil, și câțiva domni miniștrii ai guvernelor noastre dragi, că prea arată fercheși în ale lor costume cambrate. Văzând uniformele cu pricina, constat că s-a aplicat, în premieră, moda „Haute couture”, varianta valahă, căci uniformele s-au confecționat individual, pe arme și specialități militare, pe genuri (masculin și feminin), din țesături colorate cu pigmenți, nașpa, foarte scumpi, adică din aceia care se decolorează la prima vista.
Potrivit șefului logisticii armatei române, aceste uniforme au fost create pro bono publico, adică voluntir, numai așa explicându-se gratularea marelui „tailor„ bucureștean cu o medalie a Statului Major al Apărării, pentru fapte de arme deosebite și care întrec orice închipuire: trasul cu creta pe materialul de croit și tăiatul după tipar al formelor vestonului, fustelor și pantalonilor cu și fără vipușcă.
Am părerea că este o emblemă mincinoasă acest Ciucu, „furnizor al Casei Regale”. Ce vorbeşti, Franz? De la uniforma Casei Regale și până la cele militare, propuse nouă, românilor, de către un croitoraș fără nicio cultură în materie, este o diferență ca de la Forțele Aeriene la Forțele Terestre, sau ca de la cer la pământ.
Tradițional, în armata română, culorile de bază ale țesăturilor pentru haine ofițerești și subofițerești sunt specifice fiecărei categorii de forțe: kaki, pentru trupele de uscat, albastru – petrol, pentru aviație, negru, pentru marină și bleumarin pentru Corpul justiției militare (dacă nu cumva juristul neamului, Toderică de la Vânători, va desființa acest Corp, considerându-l stat paralel).
Uniformele bej, neatractive și urâte cu draci, sunt specifice armatelor care luptă prin desert. Când a avut armata română uniforme de oraș cu asemenea culori deşertice? Boiangii oștirii n-ar cuteza, nici în ruptul capului, să vopsească textilele cătanelor cu asemenea culoare.
Dar ce vedem noi, prezentându-se, în sunet de fanfară, pe podiumul improvizat la Cecului Militar Național? Vedem că sub privirile unei asistențe înstelate, în frunte cu Gabriel-Beniamin Leș, omul Bibliei, defilează monoton și rece un mix nefericit de futurism dâmboviţean, la care s-au adăugat nişte toaletări inadecvate ale fostei uniforme de inspirație sovietico-română, acestea din urmă prezentate de generalul Ilie Botos, la același Cerc Militar, pe la începutul anilor nașterii șchioapei noastre democrații. Așa e la noi, când se poartă graba! Cine l-a recomandat pe acest domn meșter Ciucu? Ar fi bine de știut, dacă tot se vorbește, pe la colțuri, de transparență în achiziții. Mai bine era adusă doamna Zina Dumitrescu de la azilul de bătrâni, sau Făt-Frumosul Botezatu, creator cu staif și stilist de marcă, pentru a oferi consiliere lui Ciucu și ar fi ieșit niște uniforme lux a întâia. În plus, flecăul Botezatu, ar fi adus, pentru prezentarea modei cazone, nişte frumuseți mioritice cu forme sculpturale de invidiat și nu acele „cavaleriste” scunde, cu picioare ușor „paranterizate” de atâta echitație. Sau mai văzui și alte picioare care curgeau de sub fuste de-a dreptul otova.
Nu era cine știe ce efort, să se fi revăzut Albumul uniformelor militare dintre cele două războaie mondiale, căci este nesecret. În acel acel Album, se observă, cu ușurință, unele diferențe de nuanțe ale uniformelor, chiar între arme. Din forma, culorile, modelul lor, transpare un fel de bucurie și mândrie românească, ostășească în a le purta. Să-i privim pe unguri și polonezi cum şi-au păstrat, intacte, tradiția și linia în portul uniformelor, având aceleași chipie, emblematice armatelor lor. Aceste uniforme propuse cu tam-tam la Cercul Militar, seamănă fie cu cele ale stewardeselor de pe unele linii aeriene falimentare, fie cu ale portarilor de hotel de trei stele de pe la Severin, Alexandria, Videle, sau Satu Mare. Nu am văzut încălțările. Cred că sunt catastrofale! Gândesc, în ignoranța mea, că nu s-a găsit, încă, ciubotarul nimerit și furnizor de cisme box al Casei Poporului.
Am neîndoielnica impresie că asemenea uniforme, nu ne reprezintă. Ar fi necesară o altă optică, o altă viziune, o altă încercare, firește după ce sosesc rezultatele și reacțiile din teritoriu ale militarilor din alte garnizoane.
Nu trebuie aruncați banii unui buget sărac pe flecuşteţele unui oarecare Ciucu, furnizor de haine, la două rânduri, cu butoniere bătute, pentru Casa Regală.
Suntem blestemați să facem lucrurile în grabă și pe jumătate, obicei care, uneori, ne-a fost fatal în istorie. Toate mințile decidente și luminate ale acestei țări, trebuie să rețină că uniforma militară reprezintă, ca și drapelul de luptă, tradiția și sigiliul țării, fala ei! Nu se cade să ne batem joc de armata țării, căci destul a fost umilită până azi. Asta cu uniformele nereușite, ar fi umilința capac. Propun să se aplice principiul englezesc: „Sunt prea sărac, pentru a-mi cumpăra lucruri ieftine!”. Stiu că voi fi criticat vârtos, pentru cele scrise cu ușoare ironii, de către trepăduşii și trolli puterii, sau de către rezervisii colorați ai fostului Consiliul Politic, care, și azi, mai tropăie pe culoarele Ministerului, însă nu mă deranjează. Este doar o opinie.
Vestea bună ar fi aceea că decizia definitivă cu privire la intrarea în serviciu a noilor uniforme militare prezentate nu a fost luată, pentru că urmează ca o expoziție itinerată, cu uniforme, să se preumble prin garnizoanele patriei spre a fi prezentată, apreciată, sau criticată, după caz. Am încredere în bravul Cap al Ostirii, generalul Nicolae Ciucă, precum şi în şeful Direcţiei logistice a Statului Major al Apărării, generalul de brigadă Constantin Negrea, că înainte de hotărârea finală, se vor gândi de două ori, precum ardeleanul, la forma, modelul și viitorul uniformelor militare. Iar acest proces de schimbare a uniformelor armatei, trebuie să se adreseze tuturor structurilor componente ale forțelor militare ale țării, spre a nu ne trezi cu fel de fel de uniforme sorcovă, defilând la paradă, pe stradă, sau la întâlniri oficiale. Mă oripilează când văd acel galben „merdre” la șepcile sereiștilor și albastru securistic al uniformelor jandarmilor. Dacă toate elementele purtătoare de grade ilegale ale forțelor armate vor fi demilitarizate și jandarmii trecuți în subordinaea Statului Major al Apărării, căci, tradițional, acolo le este locul, lucrurule se vor simplifica inteligent, astfel că armata României va avea trei categorii de forțe și o Jandarmerie Națională, deci patru rânduri de uniforme, în cinci culori: kachi, albastru, negru, bleau-jandarm și bleaumarin. Simplu și clar! Spre rușinea mea, când privesc tot registru de uniforme militare românești, cu excepția celor ale armatei, nu le cunosc nici gradele și nici arma din care fac parte, așa cum este în toată lumea civilizată. Stau și mă uit la ele precum curca în lemne. Poate că și din acest motiv refuz să mai îmbrac uniforma de general, spre a evita unele penibilități, datorate inabilității mele de a distinge clarul de obscur dintr-o asemenea puzderie de uniforme, culori și grade militare diferite. Îmi pun problema jenantă, când să răspund la salut și mai ales pe cine trebuie să salut, or voi saluta, cel dintâi, toate gradele militare întâlnite, în scop preventiv.
Chiar nu pune nimeni ordine în această devălmășie de uniforme, grade și funcții de autoritate militară, răspândite prin fel de fel de ministere și Autorităti administrative autonome, altele decât cel al Apărării, de ai impresia că în România există cel putin trei ministere de război, deși Constituția ne prezintă o altă realitate?
Fala și mândria unei țări pleacă de la cât de faină-i uniforma armatei sale!
