Acasa Opinii Foamea de piele

Foamea de piele

scris de Mihaela Cârlan
4 afisari

 La radioul maşinii cineva vorbea despre sindromul “foamea de piele” la copii, care, nepotolită, poate duce chiar la moarte. Dar la adulţi? Cât poate fi de dăunătoare lipsa afecţiunii manifestate prin atingere fizică – mângâiere, strânsul mâinii, bătutul pe spate, pe umăr, sărutatul pe obraz sau îmbrăţişarea? Cică foarte, şi unii chiar divorţează doar din cauza asta. Păi, ce poate fi mai simplu şi mai firesc decât o îmbrăţişare? Şi mi-au amintit de tinerii care umblă prin Bucureşti, din când în când, în grupuri vesele, purtând tricouri pe care scrie free hugs, şi oferă în joacă o îmbrăţişare în plină stradă. Am zâmbit şi pe loc mi-am dat seama că doar zâmbetul ar putea fi mai simplu şi mai natural decât o îmbrăţişare.

Mihaela CÂRLANSindromul acesta cu nume ciudat a fost prima dată întâlnit şi studiat la copiii crescuţi în orfelinate. Observat apoi şi la copiii crescuţi în familii, dar văduviţi de drăgăleala unei mame ce considera deplasat genul acesta de familiaritate. Iar lipsa afecţiunii astfel exprimate a condus în prima situaţie la decesul unor bebeluşi şi, la supravieţuitori, ca şi în cea de-a doua, la infirmităţi sufleteşti pe viaţă. Nu ştiu cum de mi-a venit atunci în minte Ion Cristoiu. Credeţi sau nu, omul acesta a făcut public faptul că a fost îmbrăţişat pentru prima dată de mama lui abia la… 50 de ani. Brrr! Apoi, compensator, mi-am amintit de două întâmplări foarte diferite care au alungat frisonul. 

În urmă cu vreo patru ani, mama mea a avut o durere de spate cumplită şi nu se putea ajuta singură. Am spălat-o ca pe un copil şi, Doamne, cât de firesc a fost totul. Eu devenisem mama şi ea, copilul neajutorat. Bătrânii buni, când sunt neputincioşi, au o sfială care îţi aminteşte de sfinţi. În ochii ei era atâta recunoştinţă mută cum ochii unui copil nu vor putea încăpea vreodată. Aproape plângea, şi nu de durere. Am prelungit voit ritualul spălatului cu un masaj mai mult mângiat, am uscat-o, am pieptănat-o şi am ajutat-o să se îmbrace. Îşi aminteşte şi acum de acea baie, iar eu, de vorbele ei de fată crescută în copilărie la ţară: “să-ţi dea Dumnezeu sănătate, mamă”. De-atunci, de câte ori merg acasă, o strâng mai des şi mai tare în braţe, pentru că nicio declaraţie de dragoste nu este întreagă fără îmbrăţişare.

Tot cam la vremea aceea, un bărbat iubit, care bătuse drum lung, de dor, să-mi facă o surpriză, m-a găsit pregătindu-mă de duş. A uitat de oboseală, şi-a suflecat mânecile cămăşii şi m-a îmbăiat prelung, fără grabă. Nu mai eram femeia lui, ci copilul lui. M-a înfăşurat apoi în prosopul uriaş şi moale, m-a dus în pat şi am adormit în braţele lui. Aşa ne-au găsit zorii, iar hainele pe care nu le dezbrăcase i se uscaseră în somn. Din noaptea aceea nu m-am mai îndoit de dragostea lui. Pentru că un bărbat nu poate dărui asemenea dezmierdări non-sexuale fără să adore fiecare centimetru pătrat de piele, că este în talpa, în creştetul sau oriunde, între, pe trupul femeii iubite

Dar să ne întoarcem la acei bărbaţi ajunşi duri sau indiferenţi, cu o inteligenţă emoţională mai prejos până şi de a celorlalte mamifere, care nu mai pot fi schimbaţi vreodată. Ei nu preţuiesc atingerea pentru că nu au avut parte de tandreţe şi a fi tandru, după manifestări, li se pare totuna cu a fi slab. Nu iau în braţe, aşa, fără vreun motiv anume, nu caută mâna femeii pentru o strângere fugară, nu-i aşază o şuviţă de păr şi dacă e foarte la locul ei, nu-i prind obrazul în palme, doar aşa, ca s-o atingă şi s-o re-asigure că sunt acolo, la bine şi la rău. Bărbaţi care se trag speriaţi când sunt alintaţi sau li se umblă prin păr, de zici că toată copilăria au fost pipăiţi de taţi perverşi ori păruiţi de mame nebune. Bărbaţi care nu se împletesc cu femeile lor în pat să împartă odihna nopţii sau care nu le încălzesc mâinile sau picioarele îngheţate, lipindu-le de singurul loc cald al trupului – abdomenul. Pe scurt, bărbaţii care nu ating şi nu se lasă atinşi în afara timpului cât fac sex. Iar lângă ei, mă gândesc, că nu pot trăi decât femei la fel de încurcate de atingeri şi cu aceeaşi frică de apropierea fizică. Un copil, nefericitul, nu poate divorţa de părinţii lui pentru lipsă de tandreţe. Pentru un adult însă, fie că bărbatul e cel rece ori femeia, divorţul este posibil şi motivul, cât se poate de întemeiat.

N-aş încheia fără să vă mai povestesc ceva. O prietenă are un băiat destul de mărişor, de vreo 9 ani. Pe care, ca single mother, îl creşte admirabil urmându-şi instinctele: foarte liber, foarte descuiat, foarte informat, iar el este, prin urmare, foarte deştept, foarte pisicos, şi, câteodată, foarte obrăznicos. Dar când am auzit că încă mai dorm împreună, întâi mi s-a părut too much şi chiar i-am spus. Ştiţi ce mi-a replicat? Uiţi că oamenii au trăit până nu foarte demult într-un fel pe care civilizaţia l-a distrus. Într-o intimitate deloc indecentă, în care bunicii, părinţii şi copiii trăiau şi dormeau la grămadă fără să se sufoce, se “păducheau” ca primatele, se simţeau în siguranţă ştiindu-se aproape. Nu e nimic greşit că mai doarme cu mine în pat.

Apoi mi-am amintit ce frumos a scris despre băiatul ei. Şi mai apoi, de minunatele nopţi pe care le-am dormit împreună cu fiecare dintre fetele mele când erau mici. Şi n-am putut să nu-i dau dreptate. Să simţi căldura pielii altcuiva este una din nevoile fundamentale ce ne leagă de toate mamiferele. Evoluţia înseamnă ceva bun. Când nu e bun, se cheamă involuţie. De când ne naştem ştim instinctiv că tandreţea e la fel de importantă ca hrana, apa sau aerul pentru a supravieţui. De ce mai apoi ne preocupă doar aceastea trei?

Articole de acelaşi autor

55 comentarii

Viorica Ianc 10-09-2011 - 01:38

Am citit ieri si ma gandeam ca la asa editoriale rare trebuie sa mai astept.
In seara asta – miezul noptii sunt inaintea mea 44 de vorbiri (tastaturi) barbatesti.
Nevoie de piele au si femeile. Nu cred ca nu sunt pe acilea, mai vechi si mai noi.
Uneori in singuratatea mea mi-am cuprins umerii cu mainile incrucisate. Si apoi copii si in gand omul meu din acea vrema.
Mama mea nu m-a cuprins. Si mama ei (buna) nici atat.

Experimentul cu bebelusii a fost unul nazist.

Viorica Ianc 10-09-2011 - 01:46

Apoi dormitul cu baietii !
In nici un caz.
Daca are numai o scurgere de spermine si ceva fantezii si asocieri . Si la mangaieri nevinovate sa tresara.
Am doi baieti, cel mai mare intelectual, singur.
Cel mai mic…lipicios de piele !

Mom & Son 10-09-2011 - 08:53

Ce-ti trece draga prin minte ? Cu baietii tai poti sa dormi linistita, daca esti normala sa cap si nu le dai de inteles alte chestii. Auzi la ea, spermine !

1 2

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult