Acasa Opinii Frontiera de pe Nistru

Frontiera de pe Nistru

scris de Ziua Veche
21 Afisari

Am fost intrebat de o jurnalista, din Republica Moldova, daca este cazul sa ia in seama, sau nu, zvonul privind o posibila interventie militara a trupelor ruse, asa cum s-a intamplat in Georgia, actiune ce ar urma sa aiba loc dupa referendumul din 5 septembrie a.c., dar pana la alegerile parlamentare si prezidentiale din luna noiembrie.




Probabil ca, raspunsul cel mai elocvent l
-a oferit, indirect, intalnirea premierului de la Chisinau, cu emisarii Beijingului, care conduc compania “Sinohydro Group ltd.”, specializata in domeniul infrastructurii drumurilor si cel al aprovizionarii cu apa potabila. Exact doua obiective ale imprumutului nerambursabil, de un miliard de dolari, promis de China pentru finalul anului 2010. Compania mentionata gestioneaza 250 de proiecte, in 53 de state, in valoare totala de 20 miliarde de dolari. Suma de care va beneficia Basarabia este numita, de cercuri diplomatice avizate, drept miliardul Unirii cu Romania. Cum premierul Vlad Filat va vizita, la mijlocul lunii septembrie, o serie de obiective economice chineze, lucrurile s-au limpezit.

Unde investeste China, Rusia nu initiaza…jocuri de artificii.

Este adevarat ca Vladimir Putin a promis bastoane in capetele manifestantilor care demonstreaza fara nicio autorizatie. in Rusia. Dar asta nu inseamna ca el confunda Abhazia, cu Transnistria, sau Georgia cu Republica Moldova.

Tandemul Medvedev-Putin doreste modernizarea accelerata a statului rus, una de neconceput fara sprijinul Occidentului. Acesta, la randul sau, prin vocea cancelarului german a dat un mesaj clar, conform caruia directia pentru care a optat Alianta pentru Integrare Europeana de la Chisinau are sprijinul total al U.E.. Altfel spus, granita comunitatii europene se va muta, in timp, pe Nistru si poate chiar dincolo de acesta, daca Transnistria nu va primi o traiectorie fortata de Kremlin, dupa modelul Kosovo.

Apoi, arealul transnistrean nu este unul in care sa vina tam-nisam trupe suplimentare ruse, sau rachete de tipul S-300, fie si pentru faptul ca forta expeditionara americana din Germania, cu un detasament precursor in Dobrogea, nu se afla deloc la odihna in Europa…

Se va obisnui Kremlinul cu noua granita a C.S.I.? Probabil ca da.

Doar asa, cetatenii rusi vor avea facilitatile sperate pentru a se simti europeni in Occident inca privit cu o vizibila retinere la Moscova.

 

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS