Acasa Opinii Fumatul dăunează sănătăţii, dar banii din ţigări sunt buni?

Fumatul dăunează sănătăţii, dar banii din ţigări sunt buni?

scris de Anca Hriban
7 afisari

Shopping-ul pe viscol dăunează grav sănătăţii. Sâmbătă în program un tur punctual în centrul comercial Militari. Între două uşi de magazin, vîntul şi ninsoarea îţi intră şi în inimă, totuşi lumea dă buluc. Ultima oprire, Auchan pentru cumpărăturile de sfârşit de săptămână.

Întâi o luptă scurtă pentru un loc de parcare. O doamnă îşi dirijează soţul care încearcă să scoată Volkswagenul din parcare: „Ieşi odată, boule, că nu vine nimeni!”. Domnul reuşeşte să iasă din parcare, opreşte ca să urce doamna şi îi strigă: „Hai fă, futu-ţi gâţii mă-tii!”. Ocup locul eliberat, pornesc după cărucior, arunc gunoaiele din el şi mă gândesc la o cafea neagră, mare şi caldă.

Singurul loc în care se poate bea o cafea şi fuma o ţigară este „Spring Time”. În magazin, numai feţe senine. Locul pentru fumători, delimitat cu pereţi de sticlă. Iau cafeaua şi mă îndrept spre cutia de sticlă destinată vicioşilor care nu pot înghiţi o licoarea neagră fără să fumeze.

Mă gândesc imediat la al doilea război mondial! Cameră de gazare. Nici nu vezi pe unde mergi de fum. Înăuntru patru persoane. Nu se poate respira, dar să mai tragi şi dintr-o ţigară, peste poate! De unde dom’le atâta fum?!

Nu pare să existe nici un sistem de ventilaţie! Mulţi dintre cei care ar vrea să intre renunţă. Cine a intrat nu ştie cum să fugă mai repede. Mă simt ca un exponat conservat în sticlă la muzeul Antipa. Ies cât pot de repede, cu cafeaua rămasă în gât şi îmi doresc să intru cu totul într-o curăţătorie chimică. Hainele îmi put mai rău decât ale boschetarilor care stau la căldură pe guri de canal.

Dacă sunt un cetăţean simplu, plătesc taxe şi impozite, accize şi am şi eu un obicei prost: îmi place să fumez o ţigară, din când în când. De ce trebuie să mă simt ca un condamnat la gazare? De ce nu pot fi amenajate locuri civilizate pentru cetăţenii cu deprinderi proaste, precum fumatul?

În esenţă, supărătoare peste măsură este ipocrizia autorităţilor: sumele provenite din comerţul cu tutun la bugetele de stat sunt bine-venite şi reprezintă o cotă importantă în secţiunea venituri. Fumătorii, însă, trebuie ostracizaţi.

Sunt locuri speciale unde să se simtă bine iubiţii de acelaşi sex, unde se pot consuma droguri uşoare, unde să stea şi să ţi se distreze animalul de companie. Dar dispar locurile unde poţi fuma o ţigară. S-a inventat şi un termen: discriminare pozitivă!

Fumatul dăunează grav sănătăţii, fără îndoială, dar umilirea fumătorilor nu rezolvă problema.

32 comentarii

robert 26-01-2011 - 17:14

Lasand la o parte restaurantele sa ne gandim putin si la mijloacele de trasport. trenurile de exemplu nu au un vagon destinat fumatorilor. Nici la vagonul restaurant nu mai poti sa fumezi. daca faci un drum pana la timisoare de exemplu cand trebuie sa parcurgi peste 9 ore si cateva sute de kilometrii nu poti sa fumezi decat la wc unde mai ai putin si iti versi matele sau sa faci un plat cu controlorii care pentru 10 lei te lasa sa fumezi intre vagoane. ca fost fumator as fii platit si cativa lei in plus la un vagon special dar asa ceva nu exista.

urbos 26-01-2011 - 20:25

E regula companiei de transport, aici n-ai ce face, e dreptul administratorului sa stabileasca regula interna, dar asa trebuia sa ramana, nu sa faca legi „antifumat”, fiecare sa stabileasca regula.

ValVerde 26-01-2011 - 18:20

Hahahah
D-na Hriban,

concetatenii d-v din VW au probabil simpatii politice diferite si continua o dezbatere pe tema recalcularii pensiilor militare.
Fiecare foloseste argumentul cel mai potrivit in apararea cauzei lui.

E la fel si pe aici, pe forum.

Despre fumat si locurile destinate lui, ar fi doua modalitati de rezolvare:
una e intitiativa privata. Va aflati intr-o companie privata, daca nu va place cum va trateaza ca fumatoare, duceti-va la alta cafenea. Stapinii de cafenele care se gindesc sa ventileze „cusca” respectiva, vor avea mai multi clienti.
A doua metoda, ar fi regulile impuse de edili:
Daca exista cerinta sa existe un numar minim de WC raportat la marimea salii (nici nu stiu daca exista aceasta regula in Romania, dar ar trebui) daca ni se spune care e capacitatea maxima a unui salon de restaurant din punctul de vedere al normelor contra incendiilor, poate s-ar putea face o cerinta minima in vederea schimburilor de aer a unai incaperi. (asta se refera la ventilatie)
Dv. ce propuneti?

M-am lovit de aceleasi probleme prin aeroporturile lumii multi ani ani in urma. In idealismul meu, am incercat sa lupt impotriva curentului. Lozinca era „acomodare nu interzicere”. M-am luptat cu morile de vint. (e cam exagerat sa o chem „lupta”. Am semnat si eu niste petitii plimbate prin cele aeroporturi de altii mai infocati ca mine)
Mi-a fost mai usor sa renunt la fumat.

Anca Hriban 26-01-2011 - 19:01

Am precizat in text: era singurul loc in tot centrul comercial in care se putea bea o cafea.
As vrea sa existe un loc civilizat amenajat pt fumatori pt cateva clipe de relaxare. Atat!
Cat despre renuntarea la fumat e o varianta necesara, Dar neprogramata! Problema este aceea a umilirii si discriminarii, in contextul in care statele civilizate nu isi permit sa renunte la accize,taxe,impozite provenite din comertul cu tutun.

Mache 26-01-2011 - 20:03

Pai asta e o idee de afaceri! O carciuma special amenajata doar pentru fumatori.

In Illinois s-a intamplat acelasi lucru – s-a interzis fumatul cu desavarsire in carciumi (localuri publice) acum vreo 3-4 ani. Carciumarii au tipat ca din gura de sarpe ca o sa dea coltul dar nu s-au pierdut totusi cu firea.

Pur si simplu o parte din carciumi au devenit cluburi private unde se plateste o taxa modica si ele nu mai sunt supuse legislatiei legate de localurile publice. Cine vrea sa fumeze se duce la smoking club, cinve vrea sa mearga la o carciuma unde sa nu fie afumat are de asemenea de unde alege.

Probabil ca asta e varianta cea mai buna. Realitatea e ca pentru un fumator e neplacut sa nu poata fuma la o cafea sau bere, la fel cum pentru un nefumator e extrem de scarbos sa simta fumul de tigara. Am fost in ambele impostaze…

urbos 26-01-2011 - 20:18

Nu-l obliga nimeni pe nefumator sa intre in localul unde se fumeaza, asa ca sa stea deoparte daca nu-i place. America e un jeg, de-acolo au inceput sa plece cretinismele astea legate de fumat si altele. E liberatea fiecaruia sa fumeze, iar nefumatorul nu-i obligat sa stea langa fumator.
Chiar si pe vremea lu Ceasca erau locuri unde nu se fumeaza, asa cum e si normal, asta fiind O REGULA INTERNA a celui care administreaza o institutie, o cladire etc, deci problema era rezolvata.
In localul unde se fumeaza nefumatorul nu-i obligat sa intre, asa ca n-are nici un drept sa se lamenteze.
Demult spuneam ca dupa cretinismele legate de fumat vor incepe sa-ti spuna ce ai si ce n-ai voie sa mananci. Au inceput deja.
Apoi vor spune ce ai voie sa citesti si ce nu, ce sa gandesti si ce nu.
Toata mizeria asta facuta sub masca „binelui” un bine cu forta(care inseamna rau) are un singur scop, acela de a ingradi liberattea individului.

geek-a-contra 26-01-2011 - 21:07

vaz io ca e unii care se dau cu burta de pamint ca nu au voie sa fumeze unde vor. realitatea este ca in lumea civilizata in mai toate localurile exista sectoare separate ptr fumatori / nefumatori. ba, mai mult, au inceput sa apara incinte special desemnate si marcate – de ex. smokers lounge -, inchise dar bine ventilate, destinate special fumatorilor. toata problema este consta in a feri pe nefumatori nu de fimatori ci de fumul de tigara. asa ca: mult zgomot ptr nimic

urbos 26-01-2011 - 21:46

Gicuta tata, asta pana si pe vremea lu Ceasca era asa, nu fumai oriunde.
Nu vezi ca nu e vorba de a fuma unde vor, ci de a fi lasati safumeze? Asa ca lasa gargara.
Eu nu-s fumator, dar una-i una si alta-i alta.

urbos 26-01-2011 - 21:58

De adaugat aici, ca nu e vorba doar de dreptul de a fuma, ci si de dreptul patronului de a fi lasat sa-si faca afacerea asa cum vrea.
„Vand ambianta cu fum de tigara”, iti convine cumperi, nu-ti convine faci pasi.

geek-a-contra 26-01-2011 - 22:26

pai tocmai ca patronii au voie sa-si faca afacerea cum vor. cu o conditie: sa asigure nefumatorilor dreptul de a nu fi afumati si fumatorilor sa fumeze fara sa-i deranjeze pe nefumatori. daca in Ro patronii sint atit de carpanosi sau comozi incit sa nu asigure spatii separate amenajate corespunzator este alta poveste. tine de specificul national.

urbos 26-01-2011 - 22:47

Se pare ca nu intelegi, patronul nu trebuie sa asigure nimic nimanui. Las la o parte ca s-a ajuns deja la ideea de a nu se mai fuma DELOC in localuri, deci esti in urma.
Revin, patronul nu trebuie sa fie obligat sa faca nimic! Nu-ti convine ce ofera localul ala NU INTRI. Te duci in alta parte sau stai acasa, esti liber.
Daca pe tine te deranjeaza cum arata un local, sau ce muzica se canta, sau ce fel de mancare are, ce faci? Pleci, asa cum e si firesc, nu ceri legi care sa-ti faca tie pe plac, obligand patronul sa puna perdele de care vrei tu, muzica pe care o vrei tu etc, intr-un spatiu special amenajat. Ti-am zis, daca patronul vinde marfa numita „ambianta cu fum de tigara”, o cumperi sau nu.
Las la o parte nonsesul din prima ta fraza, fac cum vor, dar cu conditie.

Cristian Şt 26-01-2011 - 22:08

Şi’apoi (aşa, ca de la osândit la osândit) ar mai fi o întrebare: poate cineva să’mi arate, în mod transparent, fluxul taxei pe viciu? Mi’aş dori să ştiu că banul pe care mi’l încasează statul – pe lângă alte dări şi accize prinse în preţul ţigării – sub numele de taxă pe viciu se duce în fondul de păcătoşi pe care’l plătim noi, fumătorii.
Altfel, să’i zică dijmă de solidaritate sau taxă pe prostie sau bir pentru campania electorală care va veni!
Nu?

raduh 26-01-2011 - 22:12

Exceptional articol! Deosebit simt al umorului

jan dinu 26-01-2011 - 23:15

Ancutzo .poza afishata e de cind erai fata !~
Te-am vazut zilele trecute la plaja ,ce-ai patzit draga -:))…??!
JD-USA

Denali 27-01-2011 - 00:20

Dna Hriban….Hmmmm…unul din subiectele mele preferate : criminalii fumatori si Gestapoul Tutunului…

Eu nu sunt fumator , si nu am fumat in trecut , am familie care fumeaza, prieteni,colegi ,etc…

Acest subiect este perfect ptr. a ilustra niste Realitati si a sublinia : minciuna, intruziunea, ipocrizia si venalitatea creata de semnii nostrii….

Un forumnist ,mai sus a spus ca articolul este exceptional…Asa o fi…ptr. dlui…

Ptr. mine articolul este… incomplet…

Adica…CINE ?…CE IDEOLOGIE ?…au clocit aceste legi reguli si restrictii?…extraterestrii?…natura?…sau altcineva?…

Dta nu ai mentionat CINE a impus aceste regulamente si legi si trateaza pe fumatori ca pe niste leprosi ?..

Inteleg ca nefumatorii precum subsemnatul trebuiesc si ei acomodati…
Dar situatia in care fumatorii sunt pusi a depasit de mult timp stagiul de acomodare a nefumatorilor…

Acum ca am mentionat motivul ptr. care , in opinia mea, articolul este incomplet, doresc sa abordez acest subiect si din alte unghiuri…

Eu nu stiu , dar in viata am observat ca de fiecare data cand cineva mentioneaza istoria americii ( nu si cea a canadei si mexicului, numai a americii), intotdeuna, este obligatoriu, precum un ritual,ca sa se mentioneze pasnicii si domolii amerindieni care au fost ucisi, maltratati si exterminati de europeni…pardon : de americani…
Acel capitol nefast din istoria s-a incheiat…Astazi in america indienii au privilegii speciale, fata de altii…

Pe de alta parte de fiecare data cand subiectul tutunului este mentionat, niciodatat nu se mentioneaza …darul…primit de la indieni de catre europeni…

Dar…care si astazi ucide zeci si sute de mii de indivizi si individe…

Asta una la mana….

In alta ordine de idei , de fiecare data cand vad ,aud sau citesc despre persecutia si pedeapsa(pecuniara) , pe care fumatorii sunt suspusi de cei pe care dta nu doresti sa-i mentionezi pe nume, imi vine imediat in minte o alta sarada inevntata de acelasi grup de „bussy bees” care salveaza omenirea de la ea insusi…
Binenteles ca ma refer la : ” Dreptul femeii asupra corpului ei”…

Sincer sa fiiu , eu ma mir ca pe dta nu te revolta incalcarea ,taxarea abuziva si ostracizarea,acestui „drept” …sacru…, pe care l-ai primit cadou de la aceeasi indivizi si aceeasi ideologie care te pedepseste ptr. ca introduci tutunul in plani…Palmani care fac parte din corpul dtale, binenteles…

Este uimitor ca acest produs numit tutunul ,este : taxat, legiferat de moarte, regulat, limitat, ingradit, iar fumatorii sutn priviti ca niste criminali, deci cu toate acestea Gestapo ul tutunului, mentine acest produs : Legal…
Dta ai atins acest subiect in articol, dar nu si pe cei care iti inclaca „dreptul” de a fii stapana pe corpul dtale…

Aceasta ideologie care pedespeste aspru pe fumatori,dar care a clocit acest „drept” al femeii asupra corpului ei(a barbatului), mai putinptr. ca el nu are…uter), in mod ciudat se aplica numai in cazurile cand un copil nenascut este aruncat la canal sau mai recent, cand tot acesti umanisti progresisti, au decis ca avenit timpul sa ne metrasim batarnii , sub stindardul unui alt „drept” (recent clocit)…”Dreptul la Moarte cu Demnitate”…parca bunicul meu cand a murit la varsta de 101 ani, murind de cauze naturale, a murit in mod…ne demn…
O alta aberatie a acestei ideologii bolanve si intrusive, care se numeste „Umanista” ,”Progresiva”, „Culta” ,”Avansata”…

Ce este uimitor,este faptul ca acesti indivizi umanisti,taxeaza in mod abuziv pe fumatori sub pretextul ca bolile cauzate de acest produs sunt scumpe de tratat si banii trebuiesc recuperati de undeva…

In acelasi timp, exista o campanie non stop impotriva fumatului…

Statisticile arata ca campania mondiala impotriva fumatului are succes si din ce in ce mai putini indivizi(de) ,consuma acest produs…
Aceasta reducere in randul fumatorilor,binenteles se traduce in reducrea taxelor pe care cei care au grija de noi,le incaseaza…

Problema este ca birocratiile si zecile de programe guvernamentale,au fost deja infiintate de decenii si aceastea costa bani, si trebuiesc perpetuate…bani care sunt din ce in ce mai rari, provenind din taxele tutunului…

Nici o problema…Cine spunea ca cei care ne conduc si legiunile de birocrati sunt prosti, incompetenti si nu fac nimic?…

Datoria numero uno al Statului este ca acesta sa creasca…Cu cat Puterea Statului creste cu atata in mod invers proportional Libertatea Individuala, este cioplita, ingradita, anulata…

Datoria numero uno al unui minister, departamnet, agentie, birocratie, etc.,este ca sa existe in perpetuitate si sa se extinda ,daca este posibil…

Cand ati auzit ultima data ca un departament de stat, o agentia, un program de stat,care a fost creat sa rezolve o problema…a rezolvat-o si in urma acestui succes,acest departament, agentie sau program, este incheiat si desfintat????…

Aceasta penurie de taxe provenite din tutun, este pe cale de a fi inlocuita in deceniile urmatoare…

Cei care ne ocrotesc si au grija de santatea nostra , si-au mutat colimatorul spre alte produse si rezervoare de venit…

Acum suntem inca la stagiul de ” Studii”, cu care „profesorii”, „specialistii” si macademicienii , se ocupa isi hranesc famiile si copii…

Dupa aceste „studii” vor „convinge” si „educa ” gloatele, vor urma: „remediile”…asa cum s-a intampalt si cu tutunul…

Deci dupa ce au distrus o industrie, acum se muta spre altele…

cateva exemple : sarea, zaharul, grasimile, fast food,lapte,oua,etc…

Dupa ce si acestea nu mai produc indeajuns taxe, va veni randul ,probabil : la red meat, beer, wine, pita,branza,etc…gasesc ei „cercetatori” si „savanti” care dupa studii extensive si scumpe ,vor decreta ca un produs, alimentar, cauzeaza boli care costa o avere de a trata acele boli…

Intre timp cu toate aceasta plethora de produse , si cu toat obezitatea mondiala, statisticile arata ca media de varsta, pretutindeni, este in continua crestere…

Este propice sa-l cotez pe pastorul ala german de ieri , pe care dl neacsu l-a cotat….cu mici modificari …

La inceput , au venit si au taxat si persecuat pe fumatori…Eu nu am zis nimic ,ca nu sunt fumator…

Apoi au taxat si persecutat pe consumatorii de fast food…Eu nu consum fast food si nu am zis nimic…

Apoi a venit randul celor care celor care consuma sunca, carnati, si carne de porc…Eu nu consum grasimi si nu am zis nimic…

Apoi a venit randul celor care consuma soda , sucuri si dulciuri…Eu nu am zis nimic ca nu consum dulciuri…

Astazi am cumparat branza si am fost chemat in fata komisarului Garzii Nutrionale…Nu mai este nimeni imprejur sa spuna ceva, ptr. ca toti sunt in lagarele de Recuperare a Sanatatii…

Omul face revolutii se lupta si moare ptr. a se debarasa de legi, guverne si taxe oneroase,intrusive si abuzive…
Dupa ce obtine aceasta Libertate Individuala, acelasi om consuma energie si timp ptr. a acumula sute si sute de legi regulatii viniete si taxe, ptr. care parintii si bunicii lor si-au dat viata sa scape de ele…

ValVerde 27-01-2011 - 04:36

Al-Amar, ce dracu’ o lungesti atita?
Spune-ne direct de ce e vina lui Obama in asta cu fumatu’ ca n-am rabdare sa citesc tot pomelnicul. Ne tii asa in suspans….

Denali 27-01-2011 - 17:39

hi,hi,hi…stiu e lung ptr. cei de ilk ul tau…hi,hi.ha…

Ca sa parafrazez un indivd …briliant…de pe forum :persecutarea fumatorilor de catre camazii tai se face din…” motive economice”…

Nimic altceva…Nu din dorinta asta bolnava de a controla viata altora…

Mie mia placut cand „ai petitionat” pe cei care te discriminau…Probabil ca atunci te-au…educat…ca o fac din „motive economice”..

Ai realizat ca te lupti cu morile de vant…si in brilianta ta ,ce ai hotarat : sa devii si tu o …moara de vant…

Cat despre camaradul tau Obama si fumatul…Hmmm…Iar ai deschis o cutie a Pandorei…
Neo marxistule , o alta ipocrizie a voastra este aceea ca voi legiferati ,ordonati si coriti sa contrlati viata altora, in timp ce voi va excludeti de la legile si regulile pe care le dictati altora…

Bai Simpleton , daca Jon Stewart inca nu te-a informat: cmaradul tau Obama fumeaza non stop…

Dupa cum Nu stii , ignoramus , voi ati dictat gloatelor ca : Cladirile federale si terenul adiacent este : ” Smoke Free”…asta binenteles ca nu se aplica voua…casa alba fiind o cladire federala…

Tu nu ma crezi cand iti spusn ca manci rahat zilnic , ca orice neo marxist…

Vii aici pe acest forum mioritic si arunci pastile celor care nu te stiu pe tine sipe camarazii tai cu ce ideologie si fapte si legi distrugeti america…

Pha proast-o , tu unde ai fosta sapataman trecuta ?…In coma?…

Tu nu ai vazut si ascultat unde s-a dus si ce a dictat comisara Gestapoului Nutritional, Michele Obama ?…
S-a dus la Wal Mart si le-a dictat celor de acolo , ce alimente sa vinda, si la ce preturi…
Asta in timp ce ea …pardon EA si consortul ei blocheaza lunar traficul in N.Y.City sa se duca la restaurant sa consume Kobe Steak de 300$ farfuria, inghetat, placinte dulciuri,etc.etc…Nimic rau in asta…Numai ca ipocrizia , aroganmta si doruimta asta de a controla viata altora este iritanta ,dar mai ales periculoasa…

Acum 4 ani nimeni nu auzise de Michelle Obama…Astazi este …experta…in Nutritie, Dieta si Sanatate…Asteptam …Operele…sa fie publicate…

Eu ti-am spus sa belesti ochii ca altfel o sa belesti altceva,daca nu tu copii si nepotii tai…Tu ignoramus ai putut parasi cloaca aia de Romania a Epocii de Aur…copii si urmasii tai nu mai au unde sa se duca , dupas ce distrugeti ultima reduta a Libertatii Individuale…

ValVerde 27-01-2011 - 17:50

🙂 🙂 🙂 🙂

ValVerde 27-01-2011 - 17:51

Al-Amar, ciinele lui Pavlov.

Liviu 27-01-2011 - 18:02

Mi-am amintit ceva: Despartirea „Al-amar” imi cam apartine !!! S-ar putea sa va cer drepturi de autor …

ValVerde 27-01-2011 - 18:31

Liviu,
dovedeste ca ai fost primul care a utilizat-o, apoi dovedeste ca ai un Trade-Mark neexpirat pe ceea ce pretinzi.

Daca nu poti sa o dovedesti, atunci eu ramin primul care a folsit despartire si o pun in domeniu public pentru utilizare gratis.

Daca reusesti sa dovedesti ca tu esti autorul, cit ceri pentru o licenta?

Liviu 27-01-2011 - 18:58

Este aici un ghid al nesimtitului scris de Radu Paraschivescu in care sunt tot felul de povestiri printre care una in care un locatar dintr-un bloc (comunist) care facea ceva anormal pe scara unde locuia este interpelat de un alt colocatar la care primul ii raspunde „Fa-mi ceva daca poti !” Nu am cum sa dovedesc ca s-a intamplat pe vremea ailaNta, la Ziua, dar iti transfer tie toate drepturile ca poate il convingi pe Alamar sa zica ca tine si apoi esti vechi (capitalist) domnule !

P.S. Vrei sa-ti transfer drepturile si pentru „cacapitalism” si „cacapitalist” sau sa-i dam ceva si Bobocului sa se bucure si el acolo de un „gheseft” ?

Bumerang 27-01-2011 - 19:17

Da cum ar trebuii sa fie americanu model dupa tine?

Cu Hamburgeru intre dinti, Cu Coltu in mana, cu mecla lu Tufa La rever, cu trabucu-n coltu gurii, si Cu biblia-n traista?

nu intelegem ce problema concreta ai, in Afara ca vezi dusmani dupa fiecare pom? Apropos de libertate, Cinema a introdus Patriot act?

Bula 27-01-2011 - 19:32

Neica, de la Bill incoace, trabucu nu se mai tine in coltul gurii. Mossadista Monika stie de ce…

Vasile 27-01-2011 - 09:53

Felicitari. Un articol bun !

Bumerang 27-01-2011 - 19:27

M-Ar interesa o chestie.
Voi astia Cu libertatea individului, de a fuma in cazul de fata, ce ati zice Dada s-Ar legaliza drogurile Tari, dupa logica, Cine nu vrea, Sa nu consume

urbos 27-01-2011 - 21:42

Evident ca drogurile ar trebui legalizate, dar n-au legatura cu tigarea, facand parte din alta categorie. Dar e evident ca cine vrea sa crape, n-are decat sa crape.

urbos 27-01-2011 - 21:43

Sau sa se simta bine, ma rog…fiecare dupa preferinte.

Denali 27-01-2011 - 21:07

To : Bumerang…

„dar cum ar trebui sa fie americanu model dupa tine? „…

…”nu intelegemce problema concreta ai…bla,bla,bla…”…

Eu am suspectat ca esti limitat cand ai afirmat acum cativa ani,ca georgienii sunt agresorii, dupa ce rusii au invadat si ocupat 1/3 din Georgia…

Acum sunt convins ,de acest lucru…

Pai tocmai asta este…NU EZSTE TRERABA ABSOLUT NIMANUI cum individul isi traieste viata…Atata timp cat nu impede sau inclaca drepturile altui individ , nu este traba nimanui…Panimeiesi bai democratule ?…

Limitatule tu ai citit vreodat vreo postare de-a mea cu titlul : ” Ar Trebui…” , in continutul careia sa sugeraz cum cineva sa-si traiasca viata ?…vai de capul tau…

Voi astia in europa aveti o boala impotriva faptului ca americanului i se permite dreptul fundamental la auto aparare…voi aveti o boala ca Parintii fondatori ai americii, cu experienta avuta in europa, au introdus in Constuitutie, in mod specific , imediat dupa Libertatea de exprimare,Adunare, si Organizare ( First Amendamnet ) ,The Second Amendment al Costitutiei ,care acorda DReptul individului sa poarta arme…

In europa aceasta este interzisa…
Omul de rand nu are dreptul la auto aparare…

Numai bogatanii care isi permit sa angajeze body guards, sau multi milionarii care locuiesc in „gated communities”(ptr. americanul jan dinu : comunitati cu garduri, porti si paza)…
In europa pe langa clasa conducatoare , cei care au arme sunt : criminalii…
Iar acesti criminali au sezon deschis asupra oamenilor de rand, care nu au dreptul la auto aparare ( un drept uman REAL si FUNDAMENTAL, nu cele utopice inevtate de camarazii tai Liberali , precum „dreptul” la loc de munca, la asistenta medicala ( pe banii vecinului), la avort, la educatie ( cu banii altora),etc.,etc…

Fondatorii americii au avut in minte raziile facute in timpul noptii de catre regii si guvernele auropene asupra Putitanilor in Anglia, Nederlands, etc.ptr. ca Statul stia ca cetatenii sunt dezarmati si invadau si arestau arbitrar pe oricine si pe orice dusman politic….Lenin si ceausescu nu au inventat raziile si aresturile din miezul noptii, ei numai le-au perfectat…

Fondatorii americii au insistat ca Cetateanul Liber , sa aiba dreptul sa se inarmeze , nu ptr. a vana sau ptr. sport,ci ptr. a se apara la nevoie de un Guvern Tiran…

Fondatorii americii spre deosebire de europa si canada, au insistat sa creeze o atmosfera , in care Statul sa se teama de cetateni si nu Cetatenii de Stat…

Dar cum am spus : voi Liberalii Lumii ati preluat stindardul de la comunisti si socialisti si sub voalul umanismului, a grijei , a justitiei sociale inrobiti si mentineti gloatele sub cizma voastra binevolenta si atot stiutoare…

Mai pe scurt dle Bumerang : americanii poarta arme ptr. a pune in aplicare ( la nevoie) Dreptul Fundamental Uman la : Autoaparare…

Tu democratule Bumerang,in loc sa te scarpini in cap si sa rumegi de ce numai boganii, elitistii,politicienii, si elita europei si criminalii europei au dreptul la arme si autoaparare iar restul gloatelor , NU, tu, ca orice european ignorant si conditionat,de generatii de STAT, ataci unul din Drepturile Fundamentale Umane, cel de Autoaparare…

vai de capul tau…

cat despre mentiunea(atacul) ta despre burgers americani , care au fost introdusi in america de imigrantii germani(sic!), nu faci decat sa confirmi ce am scris in postarea de mai sus…v-au conditionat ,v-au indoctrinat , si v-au dictat ,ce aliment este…progresist si liberal si care nu este…kosher liberalismului…

Tu vorbesti de mecla lu Tufa…hmmm…intotdeauna voi Liberalii si Progresisti acuzati pe altii ca sunt : inculti, intoleranti si mitocani…
Bai Bumerangule ignorant ultima oara cand portretul unui Presedinte american a fost ordonat sa se puna in scoli , in clase a fost pe timpul lui F.D.Roosevelt…Acest …ordin a fost reintrodus odata cu Imacularea Copilului Minune…Intre presedintii F.D.Roosevelt si copilul asat in trup de adult de astazi aceasta era numai o optiune la latitudinea profesorilor, a scolii locale,etc…

Bai Bumerangule , este ptr. prima oara cand copii prescolari americani si cei din scoala, sutn indobitociti cu cantece , versuri , portrete si povesti despre Liderul Iubit al americii…Si tu vorbesti de Tufa , bai ignorantule ?…

Cum am spus : Traiti o MINCIUNA , credeti in MINCIUNA , sunteti O MINCIUNA…

Inca un lucru , Ignorantule Bumerang : in america , camarzii tai Liberali, Stanga , insista ,legiferaza si se screme sa legalizeze drogurile…vezi california, oregon, washington state, etc…si in masura mai mica Libertarienii…

Dar Libertarienii o fac din motive Constitutioanle , si anume de ne intruziune a Statului in viata individului…

Pe cand tu ValRosu, si camarzii tai Liberali-Progresisti, doriti legalizarea drogurilor , ptr. subminarea si distrugerea in continuare a tesaturii societatii a familiei…

Tot asa cum nu va deranjeaza distrugerea Institutiei de baza a Societatii : Casatoria ( dintre o singura Femeie si un singur Barbat) tot asa nu va deranjeaza legalizarea tuturor viciilor posibile ( drogurile, avortul ,prostitutia, dezmatul in public, insultarea Credintei altora ,sub voalul „artei”, a filmului,etc.,etc)…

Denali 27-01-2011 - 22:31

To Bumerang si ceilati luptatori ptr. drepturile femeii si ale feminismului…putem privi acest drept (real si fundamental) de autoaparare al omului si din alt punct de vedere…

In europa va bateti cu caramida in piept ca va aflati in avangarda dreptului femeilor…asta binanteles daca ignoram traficul rampant de carne vie…

Un scenariu ptr. dta dle Bumerang, mai aproape de casa…poate,poate daca vei rumega acest scenariu (nu imposibil) ,vei realiza cat de vulnerabili si ingraditi ,Statul va mentine…

Sa presupunem dle Bumerang sa sotia sau fiica dtale, se afla undeva in park, sau in subway ( ptr. americanul jan dinu subway = metrou), sau pe o alee mai retrasa , intunecata , pe inserat sau in intuneric…
Sotia sa/si fiica dtale dle Bumerang, in toata probabilitea, conferm statisticilor au o anumita inaltime, greutate si masa musculara…

pe de alta parte un criminal de sex barbatesc in toata probabilitatea este mai inalt , mai greu mai puternic( si de obicei mai urat) decat sotia si/sau fiica dtale..

Daca un membru de sex feminin din familia dltale ,dle Bumnerang are nefericta ocazia sa intersecteze calea unui criminal predator cu intentia de a jefui, viola, etc. pe cineva ( mai ales o femeie care este o prada mai usoara ptr. acesti caini turbati),si acest criminal este inarmat cu o arma de foc ,de obicei ilegala (si in care nici o lege, edict pontifical sau bula papala NU poate interzice detinerea de arme de foc ilegala a acestui criminal), dta cam care crezi ca este epilogul acestei nefaste si neplanificate intalniri dintre criminalul inarmat si sotia sau/si fata dtale ???…

Ah….Dar bineteles ca asta depinde in ce oras aceasta intalnire nefasta are loc…nu-i asa dle Bumerang…

Spre exemplu daca sotia si/sau fata dtale se ciocneste involuntar cu criminalul din ghetto ul Hamburgului ( a nu se confunda cu hamburger), epilogul in toata probabilitatea este unul neferit ,cel putin ptr. dta si familia dtale dle Bumerang…

Dar daca sotia si/sau fata dtale , se intampla sa intersecteze traseul unui criminal inarmat in alt oras,sa spunem , spre exemplu , in Bronx, sau Brooklyn sau Chicago, sau L.A.etc…in acest caz epilogul ar fi total diferit , in special daca fatatsi/sau fiica dtale, decide in ciuda dorintei dtale de a umbla cu „coltu in mana”…

Mai pe scurt dle pro feminst Bumerang , „coltu in mana” unei femei de 65Kg. atacata de unui caine turbat de 150 Kg. are efectul miraculos de : Cel Mai mare Egalizator…egalizand sansele fragilei si delicatei femei in fata brutei criminale…

Binenteles ca aceste mii si mii de scenarii care au loc pe strazile din america plina de „coltu”, nu le vei citi niciodata im media de indobitocire in masa…

Statistici de obicei nepublicate si ignorate de media de indobitocire in masa arata ca ANUAL cca. 4 mil. de atacuri criminale in america esueaza sau devin letale ptr. criminal , datorita faptului ca multumita Constitutiei, americanii umbla cu”coltu in mana” , aproape zilnic…Dar nu vei citi nicaieri in media despre eceste cifre sau episoade…nu se potriveste cu agenda lor politica…

Deci dle Pro Feminist, Bumerang, ca un bonus „coltu in mana” nu numai ca asigura faptul ca politia si….Organili… Statului,au acte in regula cu aprobare judecatoreasca si motiv de perchezitie, de areste,etc. si fac tot posibilul sa vina la domiciulul cetateanului la 12 dupa amiaza si nu la 12 noaptea( ptr. a nu fi impuscat din greseala in intunericul si confuzia noptii de cetateni cu somnul inca pe fata,si binenteles vine pe usa din fata , si ciocaneste…mai intai, nu sparge usa ) dar „coltu in mana” este si un mare Egalizator ptr. jumatatea cealalta a noastra a barbatilor, cea gingasa, fragila si (spun gurile rele: slaba), pe care noi barbatii ar trebui sa asiguram intre altele si securitatea lor….nu-i asa ?…

Denali 28-01-2011 - 00:43

To : Val Rosu …Si expertului in arme sovietice(Bulove) , si comportament antisocial datorat sistemului capitalist(moldovenii care violeaza si comit crime o fac din cauza influentei capitalismului salbatic) ,Liviu….

Va ratoiti degeaba…Amandoi sunteti : A Day late and a dollar short…

Primul geniu care dupa incercari lungi si repetate sa desparta acest cuvant , s-a scremut pe defeunctul ziar Ziua…

Numele geniului care v-a luat-o inainte era de : Aladin…

Imi amintesc ca cel mai inteligent lucru din postarea lui (precum si din a a ta ValRosu, de mai sus), a fost nu continutul postarii ci divortarea cuvantului alamar…

Acum trebuie sa recunoastem, noi toti poceam numele altora…in clasa a doua…majoritatea dintre noi am devenit adulti intre timp…

Imi aduca aminte ca era unul cu numele de Franaru care isi incerca si el talentul cu cuvantul „alamar”…Dupa ce i-am reamintit numele pe care si l-a luat pe forum , m-a asigurat ca a fost a typo( ptr. americanul jan dinu typo = greseala de tipar)…

cat despre individul ala Aladin…hmmm…el a incetat sa divorteze cuvantul alamar, cand am decis odata sa ma cobor la nivelul lui intelectual si sa particip la jocul lui prescolar…

Cred ca voi doi va imaginati cum suna Aladin …divortat…OK…sa va ajut …
Aladin imi scria numele al amar si eu din respect ptr. inteligenta lui i-am scris odata numele: Ala din…

Nu stiu ce s-a intamplat…dar pensionarul Aladin a renuntat imediat la acest joc inteligent, si a decis ca este mai sugur , sa ma injure direct…

Tu neo marxistule ValRosu ai un zbucium launtric care te sfasie…nu stii ce sa faci…ori sa alegi calea capitalista a Trade Mark….ori sa-ti urmezi instinctul si sa lasi aceasta (RE)inventie …brilianta… sa apartina poporului virtual…o dilema ptr. tine istetule…

Liviu 28-01-2011 - 01:10

Parca l-am prins si eu pe „Aladin” ?! Treaba este ca Alamar nu este numele dumitale ! Este un „nick-name” … Nu cred ca am pocit vreun nume pe acest forum ! Smecherizda de exemplu nu este un nume „propriu” … Daca Alamar era numele dumitale atunci nu vad de ce nu l-ai fi folosit in continuare ?! Mai degraba este o anagrama, ceva …

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult