Cu ceva timp în urmă, un mentor făcător de bine m-a recomandat cuiva ce urma să facă parte din echipa de campanie a unui viitor competitor prezidenţial. Fiind de bună credinţă m-am întâlnit cu personajul, undeva, într-o casă nou nouţă, din Cartierul Latin.
Dintr-un reflex personal de siguranţă, fiind trecut prin multe, m-am jucat cu un dispozitiv ce depistează microfoanele ambientale. Camerele, cu mobilier ultramodern, erau pur şi simplu…infestate de dispozitive de ascultare adecvate scopului stabilit în locuri evident inaccesibile – muritorilor de rând.
Când i-am spus managerului respectiv – cu oarece background în presa postdecembristă – de insignifianta mea descoperire, acesta a roşit. Şi a schimbat vorba. A urmat o întâlnire în trei, unde am refuzat să mă supun intenţiilor managerului amintit – care dorea să apar doar când decide el şi să plec în acelaşi fel, când hotărăşte umila sa inteligenţă – participând la prima convobire cu beneficiarul coagulării unor cerebrali capabili de consultanţă de specialitate, la înalt nivel. Nu a fost să fie. Pentru că între intenţia competitorului în campania electorală şi intermediarul cu…ochi albaştri, era o distanţă ca între …Scylla si Caribda.
Pe vremea aceea mai eram un generos, cu ochii spre lumea de peste Ocean. La insistenţele managerului, am invitat la discuţii preliminare un istoric – primul care a şi înţeles cacealmaua imagologică -, un ex-şef de comunitate militară de informaţii – ce a fost al doilea semen care a observat capcana altui serviciu de intelligence – şi un şcolit într-o prestigioasă universitate americană.
Ultimii doi, pe trasee şi în zile diferite au şi fost primiţi , la cererea lor, la dialoguri, între patru ochi, cu actualul preşedinte interimar. Surpriza de proporţii a survenit când acesta, la puţin timp după aceea, a anunţat că a fost contactat de reprezentanţi ai lumii nevăzute şi a refuzat să coopereze cu aceştia. Ei. aş!
Adevărul, gol-goluţ, este că actualul locatar de la Cotroceni a avut, în faţă, doi tehnicieni dornici să redevină utili, activi, în arealuri unde puteau oferi o expertiză deloc partinică. Or fi dorit ei, dar nu aveau O.K.-ul Cupolei Informative, cea neoficială, eficientă atunci, ca şi azi, de o manieră incomparabilă în lumea intelligence-ului autohton.
Şi ce-i cu asta? Păi este. Că tocmai este reluată, repetată, reiterată, informaţia conform căreia Excelenţa Sa, Crin Atonescu Întâiul s-a pricopsit cu doi consilieri generali. Al căror nume nici nu mai contează. Cum naiba atunci a respins ofertele, strict tehnice, făcute de doi generali în putere, cu o expertiză complementară, în arealul occidental şi cel estic, dar acum nu doar acceptă, dar şi numeşte doi înstelaţi pe funcţiile de consilieri prezidenţiali? Răspunsuri pot fi multe. Opinia mea este că unul a venit cu arhiva din memorie şi altul cu punctualitatea din vremea lui Ioan Mircea Paşcu. Cea de la Ministerul Apărării Naţionale.
Nimic de zis. Când ai obiceiul să nu te scoli la prima oră a dimineţii este util un ceas cu un cuc academic- fie acesta şi electronic, dar şi cu fireturi. Că aţi văzut şi dumneavoastră ce se întâmplă altfel. Una este ora anunţată presei, la sfinţirea noilor miniştri, şi alta este aceea de începere a ceremoniei oficiale. Deci, un metronom credincios PSD-ului, arvunit liderului de facto al PNL-ului, este un serviciu public garantat de expertiza unui programator, certificat de optimistul de serviciu – mister Paşcu.
Dacă am lămurit care este menirea generalului în rezervă, mai tânăr, care o fi rostul celui mai în etate, dar la fel de adviser/consigliere/консультант, ca şi colegul său? Ipoteza manifestării inteligenţei ministrului actual al apărării ar permite fabulaţia că numai aşa, în disperare de cauză, s-a găsit soluţia extirpării mamutului menţionat, din eterna sa poziţie de consultanţă, de la ministerul armatei, într-un post din care, la revenirea lui Traian Băsescu, nu se ştie dacă va fi catapultat…
Asta pentru că, până la proba contrarie, personajul are, cel puţin în memorie, dacă nu şi în original, dosarul confidenţial al unui conaţional care şi-a enervat destul de mult compatrioţii. Cum să nu-l primească Crin, cu braţele deschise?
Este prima dată când îmi place… Dobriţoiu, ca om abil, nu ca politician. Îmi şi închipui cum i-a spus, surâzând, mamutului:”Sunteţi aşteptat la Palatul Cotroceni. Vi se cuvine locul propus dumeavoastră!”, iar în gând, probabil că şi-a zis:”Du-te învârtindu-te, matusalem blocat în proiect, că s-au săturat şi predecesorii mei de consilierea ta. De doi bani…”
În rest, este cald, bine şi frumos în România.
Comments are closed.