Generalul Onţanu, hoţii şi vardiştii de la Bucur Obor

Câte feluri de generali, activi şi în rezervă, are armia română? Trei. O primă categorie este formată din cei ce au parcurs normal traseul carierei militare şi au fost remarcaţi în situaţii deosebite, pentru minţile lor sclipitoare, deciziile inteligente şi capacitatea de a lucra în condiţii de stres deosebit, chiar înfruntând superiori captivi propriei lor imagini, dintr-o tinereţe cu alţi parametrii profesionali.

A doua categorie este aceea compusă din foşti comandanţi de subunităţi, ce au activat în teatrele de operaţiuni militare, precum cele din spaţiul ex-iugoslav, afgan şi irakian, unde au probat tărie de caracter, loialitate faţă de patrie – şi aici sunt calităţi atribuite conform celor văzute de mine la faţa locului -, demnitate în relaţiile cu partenerii americani, englezi, italieni etc.

Şi mai presus de orice, capacitatea de a ignora micimi umane, compensate de privirile camarazilor mândri că din rândurile lor s-au ridicat rapid câţiva bărbaţi ce merită să aibă steaua aurie pe umăr, la vârste la care alţii încă mai numără câte trese de ofiţer, cu grad superior, poartă la epolet.

Ultima categorie, la propriu şi la figurat, este aceea a celor care au ştiut când şi cum să sărute papucul sultanului – nu doar cel de azi, de la Palatul Cotroceni, ci şi al iluştrilor săi predecesori postdecembrişti – pentru a fi trecuţi pe lista de recompensare a slugilor de serviciu.

Ei s-au distins şi strălucesc prin îndeplinirea întocmai şi la timp a oricărui sfat prea înalt, din devotament pentru familia ce va fi onorată să se laude ulterior, că are îngropat, la cimitirul militar Ghencea 1, 2, 3 şi câte o să mai apară, ditamai Aga, cu steluţa/steluţele la vedere, pe crucea celor trecuţi în lumea drepţilor.

Aga remarcându-se, cât a trăit, doar prin poziţia drepţi, cu degetul mijlociu de la palmă ţinut  în prelungirea panglicii de culoare roşie, de pe pantalon, numită vipuşcă. În poziţia de drepţi la primirea ordinului. Prea plecat, la părăsirea încăperii unde i s-a indicat ce să facă în folosul stăpânirii de ieri şi de azi.

În această ultimă categorie se înscrie şi primarul Sectorului 2 al Capitalei, Neculai Onțanu. Un concetăţean pe care l-am stimat doar până la 1 decembrie 2008, când a primit, din raţiuni ce îmi scapă, prima stea de general.

La acea dată a organizat – amănunt relevant pentru cele ce urmează – şi o mini-paradă, deloc militară, o parodie la care s-au afirmat cei din trupa de circ a poliţiei comunitare, femei şi bărbaţi ce ar fi despicat şi firul de păr în patru, doar ca să îşi păstreze umila slujbă.

Înalţi şi scunzi, cu uniforme strânse pe ei, ca pe nişte paiaţe. Serioşi, pentru a fi mulţumit primarul amintit. Disperaţi, până la urmă, că trebuie să mimeze şi această veselie locală, la care prostimea adunată aplauda doar cu gândul la fasolea şi ţuica distribuite ulterior, în mod gratuit. Ca pentru votanţi de ziua a şaptea…

Ulterior, la sala de sus a primăriei, o cohortă de generali şi colonei în rezervă, majoritatea în uniforme militare, au participat la un festin, în care primarul de sector – devenit general mimat în armia rezerviştilor, poluată de ahtiaţi după onoruri nemeritate – era vedeta zilei, fiind, după obiceiul casei, în centrul mesei.

La un capăt al acesteia se afla şi Excelenţa Sa, actualul ministru al apărării naţionale. Retras. Dar nu tăcut. Activ, cu cele două telefoane mobile, care îl ţineau ocupat mai tot timpul. Nimeni nu îl deranja. Primea mesaje. Vorbea şoptit, cu o palmă ţinută protector pe telefon şi conspirativele sale buze.

O voce susţinea că ar fi putut apărea şi şeful statului – de atunci şi de acum. Minunea nu s-a întâmplat. Şi ziua respectivă, ulterior, s-a estompat… Apoi, acelaşi primar a mai primit o… stea. Şi a continuat să organizeze parade. Păi cum altfel?

La ultima fiind de râsul lumii  chiar plutonul coloneilor de strânsură! Toţi pensionari recent, ce au îmbrăcat uniforma militară doar ca să întărească imaginea celui ce nu va ajunge primar general, dar poartă două steluţe, nemeritate, pe epoletul de politician interesat de…progresul ţărişoarei noastre. Halal să ne fie!

Atât de fascinaţi erau coloneii amintiţi încât, deşi defilau în formaţie salutau toţi, cu mâna dreaptă la cozoroc, pe mentorul lor, cel de la care aşteaptă, în timp, pe rând, măcar câte o stea amărâtă, de general în rezervă. Precizez, pentru neştiutori, că defilarea în formaţie a ofiţerilor exclude salutul individual. Dar ce contează?!…

Că Neculai Onțanu habar nu are de armată, nu este o noutate. Că pupincuriştii din jurul lui îi creează iluzii demne de Spitalul nr. 9 este treaba unei cete de neisprăviţi, te miri cum pe acolo pripăşiţi.

Dar că acest primar de sector – ce face dovada publică a apetitului său, pur imagologic şi o să vedeţi de ce, pentru ordine, disciplină, votanţi mulţumiţi de circul oferit de autorităţi, de iahnia de fasole şi de câte un pahar de ţuică, ce aminteşte mai degrabă de o pomană în cimitir – tolerează, ca un neruşinat, hoţia la o azvârlitură de băţ de moderna clădire, a parohiei sale, pardon a statului său major, iar am greşit, a primăriei de sector, este o chestiune pentru care ar trebui să îşi dea demisia, nu doar să nu mai participe la proximele alegeri!

Scriu aceste rânduri pentru că azi, la Bucur Obor am dat nas în nas cu hoţul telefonului meu mobil, care îşi căuta – bine, mersi! – o nouă victimă. Şi aici nu este vorba de un individ, ci de o reţea bine organizată, chiar în faţa magazinului amintit. Prin faţa căruia nu patrulează niciunul din vardiştii care defilează, în fiecare an, de 1 Decembrie, Ziua Fasolei şi a Ţuicii, în sectorul 2!

Sistemul este simplu. Câţiva tuciurii, mă scuzaţi, europeni de o altă etnie, decât cea majoritară, în ţărişoara noastră, ţin la vedere  măsuţe pentru reparatul fermoarelor stricate… Aceştia fiind observatorii/monitorii concetăţenilor ce trec prin zonă. În funcţie de bagajele, accesoriile sau alte bunuri ale trecătorilor, virtualele victime sunt semnalate unor compatrioţi agili şi buni la fugă.

Urmează faza a doua. Urmărirea. Care poate dura, pe jos, de la staţia de metrou Bucur Obor, până la prima din stânga sau din dreapta – Piaţa Iancului ori Ştefan cel Mare. Evident pe jos. Victima este atacată numai în dreptul unui bloc cu un drum lateral, pe unde hoţul dispare rapid, evident cu lucrul furat. Care este vândut, a doua zi – de pildă telefoanele mobile – de compatrihoţii ce anterior se ocupau de fermoare. Luaţi la întrebări, ei susţin că le-au fost vândute de proprietari dornici urgent de bani. Rezon!

În acest mod, la câteva sute de metri de primăria generalului Onţanu, în absenţa vardiştilor buni doar de parada anuală a proştilor, în jur de 50 de hoţi, de ambele sexe, îşi duc traiul, cu mândrie, succes şi perseverenţă, fără o zi de absenţă, printre semenii veniţi să cumpere ceva de la Bucur Obor sau McDonald’s!

Trai nineacă, pe spatele celor ce ignoră prin ce zonă de mafioţi locali trec agale! Tuciurii/europeni care acum şi-au extins specializarea şi prin tarabele cu mărţişoare!

Domnu’ general Onţanu să trăiască! Piranda să-i ghicească! Şi romu’ să-l lefterească! Iar la vot să ne lipsească! Aşa să-l ajute unepereu…