Hai s-o încercam şi pe-asta | Ziua Veche
Acasa Opinii Hai s-o încercam şi pe-asta

Hai s-o încercam şi pe-asta

scris de Marin Neacșu
3 afisari

Vineri, 02.03. 2012, la Craiova sindicaliştii militari avură două evenimente într-o zi. Primul legat de bucătăria internă, o reuniune a conducerilor mai multor filiale din Oltenia şi Bucureşti, despre care voi face vorbire în alt material pe blog doar, şi a doua activitate, o întâlnire a conducerii acestor filiale cu reprezentanţi ai USL. Din partea USL au participat reprezentanţi locali şi din conducerea centrală a tuturor celor 3 partide, printre care amintesc  pe domnii Dobriţoiu Corneliu, Mihai  Voicu, Mario  Oprea, Ionuţ Stroe, din partea PNL, Olguţa Vasilescu, Mihai Fifor- gazda evenimentului, din partea PSD şi Pâlşoiu Ionel din partea PC, dar şi alţi reprezentanţi.

Marin NeacsuDe la început trebuie să remarc slaba participare a presei la această activitate, deşi fuseseră înştiinţaţi şi informaţi din timp toţi reprezentanţii canalelor tv.  O singură televiziune locală  a fost prezentă. E adevărat, evenimentul nu era ceva extraordinar, dar ţinând cont că la el participa printre altele şi –poate – viitorul  primar al Craiovei, poate merita un pic de atenţie. Am căutat timp de  două zile prin presă să văd ce s-a întâmplat prin Craiova sau judeţele oltene extraordinar, pe unde a fost cutremur, pe unde a curs sânge, cine s-a mai tâiat, cine a mai violat pe cine, vre-un nou Vişan  a aspirat piaţa media însetată de senzaţional, care să justifice absenţa presei , dar nu am găsit nimic şi atunci nu îmi pot explica absenţa acesteia. Dar asta e media, dacă o rromancă îşi ridica fustele în faţa Luncii, erau toate canalele de televiziune cu camerele să îi numere negii de pe picioare.  

Trecând la evenimentul  în sine, poate absenţa presei ( chiar şi postul prezent,  a luat două – trei interviuri  afară din sală şi dus a fost) a făcut ca activitatea să fie mai fructuoasă, datorită lipsei de inhibiţii şi” liberalizării” discuţiilor. S-a discutat lejer, informal,  fără promisiuni electorale, concret . S-a exprimat  părerea unanimă că actuala putere nu mai este dorită, că militarii, cel puţin cei în rezervă  în marea majoritate nu vor sprijini partidele aflate la guvernare la această oră, dar că doresc nişte garanţii, nu numai la nivel declarativ din partea opoziţiei şi că e nevoie de primenirea clasei politice şi o selectare atentă a celor ce vor reprezenta USL –ul  la viitoarele alegeri. Experienţa Meleşcanu a arătat că e nevoie de o privire mai atentă în interiorul USL şi o selecţie adevărată, altfel surprizele pot continua. Dar dacă selecţia viitorilor aleşi se va face pe bază de contribuţie financiară, atunci tot pe contribuţie financiară vor rămâne fără ei,  pentru că oamenii vor pleca acolo unde li se va garanta sau suplimenta recuperarea pierderilor în cel mai scurt timp plus câştigul aferent.  

Olguţa Vasilescu a confirmat faptul că în sfârşit conducerea judeţeană a PSD a decis semnarea protocolului cu filiala Dolj a SCMD, fapt ce va avea loc cât mai curând.  Dânsa a mai menţionat faptul că pe plan local, ca şi candidat al USL din partea PSD  la funcţia de primar al Craiovei, se luptă cu o mentalitate păguboasă care este foarte greu de scos din mintea oamenilor, se luptă cu concepţia “lasă mă, că o fi furat el, dar uite că a şi făcut ceva”. Bineînţeles, făcea referire la părerea oamenilor vizavi de primarul penal – fost PSD, PDL, actualmente UNPR-  Antonie Solomon. Întrebarea pe care şi-o punea doamna Vasilescu,  era  cat de jos trebuie să fi coborât  standardul  moral al alegătorului, ca să poată accepta măcar ca şi candidat un om cu dosar penal, dar să îl şi mai aleagă? Aici vor răspunde craiovenii când vor merge la vot.

Vizavi de candidatura doamnei Olguţa Vasilescu, personal recunosc că am avut reţineri. Credeam că ar fi mai nimerit Zgonea, mai ales în lupta cu Solomon, un candidat care nu îşi va menaja adversarii politici şi toţi  oltenii ştiu ce poate ieşi din gura lui Solomon, părintele Parcului din faţa Luncii. După ce am văzut-o personal şi am ascultat-o vorbind liber, încep să reevaluez şansele şi admit că acestea sunt reale. Este posibil ca unul din elementele cu care poate lua faţa lui Solomon, şi chiar mări şansele faţă de  Zgonea, este faptul că e femeie  iar românii, oltenii, dornici de schimbare , să spună “Hai măi, să o vedem şi pe-asta, o femeie primar! “ Este evident faptul că nu acesta este sau trebuie să fie motivul principal al alegerii, dar nu este exclus ca acest mod de a gândi să îi determine exact  pe cei  încă nehotărâţi, pe cei sătui de  actuala clasă politică, pe cetăţenii “turmentaţi“ iar coana Zoiţica să fie cea care să le sucească capetele şi clarifica opţiunile. Este clar că alegerile vor fi câştigate de cei care vor reuşi să atragă cât mai mult electorat din “no man’s land“ adică din zona celor ce nu au participat la vot la ultimele alegeri,  nu au opţiuni sau simpatii politice, sau sunt sătui de minciuni şi nici acum nu s-ar îngrămădi la vot. Din spirit de frondă măcar ar fi posibil ca acest electorat să se orienteze către coana Zoiţica, mai ales că  „e damă bună” în sensul   că nu figurează în evidenţe cu bube. 

Atunci când mergi la vot cu ideea  „lasă mă, că a mai şi făcut ceva”, poţi merge şi cu „hai s- o vedem şi p-asta” .

 Acum dacă tot suntem la capitolul Zoiţica, nu pot să nu amintesc şi o ciudăţenie. La activitate trebuia să participe sau fuseseră invitaţi şi domnii Prioteasa preşedintele C.J. Dolj  şi domnul Zgonea. Că nu au venit, poate fi explicat, dar ce nu îmi explic eu, este de ce au apărut prin cutiile poştale ale craiovenilor “felicitări“ de primăvară  cu numele  celor doi siamezi, când s-a stabilit la nivel partid şi coaliţie, că doamna Olguţa Vasilescu este candidata USL  la funcţia de primar al Craiovei.  Ce fac cei doi domni,  joacă Tărăselul? Nu e joc bărbătesc !

Se pare că atât în cadrul USL cât şi în interiorul partidelor,  există coloane,  nemulţumiri, nemulţumiţi, frustraţi care chiar dacă nu pun piedici, măcar nu trag la căruţa comună, slăbind astfel forţa de tracţiune  a partidelor. Cu astfel de manifestări , USL nu îşi întăreşte şansele, iar dacă va câştiga alegerile , le va câştiga datorită nemulţumirii românilor faţă de Băsescu, decât activităţii sau luptei opoziţiei. Aşa se explică şi creşterea în sondaje a PP-DD.  Îmi este groază să mă gândesc la reacţia oamenilor care vor vota cu PP-DD,  în momentul când acesta  va da pe faţă înţelegerea cu UNPR şi Băsescu. Cred că abia atunci vom vedea românii  ieşiţi în stradă cu adevărat. Numai că atunci va fi prea târziu pentru toate partidele să mai poată face ceva.

Până atunci Opoziţia trebuie să arate ceva românilor, altceva în afară de trădări şi jocuri de culise. În ceea ce priveşte evenimentul la care am participat cred că a fost unul reuşit, pentru că s-a discutat liber şi s-a spus lucrurilor pe nume, a fost o şedinţă de lucru, nu una electorală.

49 comentarii

Cristal 05-03-2012 - 10:27

Mă amuză rândurile de mai sus, mai ales când mi-aduc aminte că alde liderii naţionali ai sindicatului proclamau sus şi tare că nu afiliază politic sindicatul. Trist este că şi editorialistul se erijează în oracol de ziua a şaptea, ceea ce ţine, din păcate, de o zonă pe care, din decenţă nu o voi numi.

neacsum 05-03-2012 - 10:52

Cristal,
Faptul ca filialele sindicatului fac protocoale prin care incearca sa primeasca garantii si sa ajute la desfasurarea unor alegeri corecte, nefraudate, nu este nici ilegal si nici rau. Au fost incercate astfel de protocoale cu toate partidele nu numai din opozitie. Ca alte formatiuni politice nu au raspuns nu este vina sindicalistilor .
Al doilea punct cel referitor la oracole, il poti exprima. Din cate stiu, toti avem o opinie vizavi de un lucru sau altul, toti incercam sa ghicim ce va urma si ne facem cunopscute parerile intr-o forma sau alta. Cati au sau nu dreptate in predictiile lor, urmeaza sa se vada. Eu voi ridica mana sportiv, daca se va dovedi ca m-am inselat. Pana atunci insa, nu sunt cu nimic mai rau decat dumneata care ai alte pareri.

digital 05-03-2012 - 14:55

și ce te …………grija,că nu au fuzionat cu kioru tău,dacă erau cu kiombelu erau buni ,nu-i așa?!
ce-mi plac propagandiștii răsăriți din haznalele puterii….sunt predictivi și cu ochelari de cal!
aruncă- te de pe bloc aservitule….

digital 05-03-2012 - 14:58

….din,decență….

USL+PDL=ACEEASI MIZERIE 05-03-2012 - 14:08

“Îmi este groază să mă gândesc la reacţia oamenilor care vor vota cu PP-DD, în momentul când acesta va da pe faţă înţelegerea cu UNPR şi Băsescu.”

FALS, FALS, FALS, FALS, FALS, FALS, FALS, FALS, FALS,

Mai, fratilor, iesiti pe strada, iesiti inlume si vedeti, si simtiti realitatea romaneasca, si nu va mai hraniti cu propriile voastre iluzii desarte. Dumneata, d-le Neacsu ai scris un editorial pentru anul 1991, nu pentru anul 2012. De cine, domnule, vorbesti dumneata aici? De coana Zoitica Vasilescu? de Zgonea? De acesti ciocoi mirsavi, care impreuna cu fratii pdl-isti lor au distrus Romania.

Se pare ca dumneata, d-le Neacsu, in aces weekend nu te-ai uitat la televiziunile de stiri, ci ai fost pe la vreo manastire! 🙂 ca daca te-ai fi uitat, cumva, la B1, simbata, ai fi vazut pe Dan Diaconescu, care i-a spus rinocerului transpirat, Boda, care mai avea putin si facea infarct, ca, in saptamina urmatoare, la PP-DD vor fi primiti 19 parlamentari, si, imediat dupa ce acestia vor fi primiti, el, DD, va propune imediat usl-ului sa renunte la greva parlamentara si imediat sa porneasca procedura de demitere a lui Basescu. Si, dupa toate aceste initiative, d-ta vii si visezi cu ochii treji de nu stiu ce alianta a lui DD cu unpr si pdl. Vino-ti, domnule in fire, sau nu mai bea apa de la robinet ca e infestata, ce naiba?

D-ta lansezi doua idei teribil de comice, privind “psihanaliza” alegatorului roman. care, dupa parerea d-tale se impart NUMAI in doua categorii:

“lasă mă, că a mai şi făcut ceva”; „hai s- o vedem şi p-asta”, uitind de-a treia, care este si cea mai reala , normala si fireasca : “Sa-i ia dracu pe-amindoi; e timpul sa mergem cu altii!”

Am publicat cele 55 de puncte ale programului IMEDIAT de guvernare a PP-DD-ului. Oare, chiar nu va puteti trezi din etnobotanicile pdlist-usliste, domnule Neacsu? Chiar nu vedeti ca Romaniei nu-i mai pasa deloc ce face usl+pdl=aceeasi mizerie? Daca v-ati fi uitat simbata la iRealitatea (falimentara dealtfel) ati vazut acolo un reportaj cu camera ascunsa facuta la doua sedii: la PP-DD si psd, si, va asigur, n-ati mai fi scris acest editorial sau referirile la PP-DD.

Eu nu va invinuiesc cu nimic, insa. Va las in asteptarea d-stra tardiva de om deznadajduit. Pina la urma va trebui sa mergeti cu suvoiul, su avalansa, care va spala Romania pina la os!

urbos 05-03-2012 - 14:41

Labisule, degeaba tipi, cu DD sint babele si mosii otevisti, mai mult decat audienta postului, partidul ala de doi lei nu poate avea. Lumea vrea sa scape de Basescu si, pe langa cei care realizeaza ca DD e o tampenie fara doctrina, sint si multi care isi dau seama ca face jocul lui Basescu, voit sau nu. Ar fi fost bine daca era intr-adevar contra lui Basescu, caci inlaturarea nebunului e o urgenta, numai ca era clar din capul locului ca DD nu poate ajunge sa conduca tara de unu singur, asa ca lupta lui cu toata lumea e doar dovada ca e instrumenul Kiorului.

digital 05-03-2012 - 15:04

rahatul de dd-eu trebuia arestat de mult timp,dar a fost doar victimizat de băsel,ca să dea impresia de binefăcător și unic și ultim apărător al poporului….
pe cine credeți că mai mințiți măi hahalerelor ordinare,cu demagogia voastră stalinistă,credeți că toți se uită la zero tv și înfulecă lăturile voastre stricate?!
mai sunt oameni cu adevărat demni și realiști pe pământul ăsta….jeguri-lor aflate în slujba,patrupedului răpănos….

Ciu Huhu 05-03-2012 - 15:28

DD e tigan, PP e tiganesc!

neacsum 05-03-2012 - 18:10

Domnule PDL=USL= PP-DD
Tot nu mi-ai spus ce faci daca in toamna,(daca nu mai devreme ) PP/DD si UNPR vor fin in aceeasi caruta ? Ai curaj sa iti pui cenusa in cap ?

USL+PDL=ACEEASI MIZERIE 05-03-2012 - 20:17

Nici nu se pune in discutie, d-le Neacsu. Aceasta varianta este exclusa din mintea lui DD. De fapt DD a spus-o clar: daca nu obtine peste 40% din sufragii pt. a-si duce la bun sfirsit strategia de a-l demite pe Basescu. Credeti-ma, fenomenul PP-DD va revolutiona Romania.

USL+PDL=ACEEASI MIZERIE 05-03-2012 - 20:21

Reiau mesajul meu din cauza unei erori:

Nici nu se pune in discutie, d-le Neacsu. Aceasta varianta este exclusa din mintea lui DD. De fapt DD a spus-o clar: daca nu obtine peste 40% din sufragii pt. a-si duce la bun sfirsit strategia de a pune in practica punctele din programul sau pe care le-a developat impreuna cu poporul prin intermediul otv-ului, va renunta la acest partid si cu totii se vor retrage la afacerile lor. Totul depinde daca poporul isi doreste cu adevarat revolutia de dupa revolutie, ca sa zic asa. Daca poporul isi doreste in continuare sa fie linsat de actualii sacali si mafioti, o sa-l aleaga pe crin si pe Ponta, dupa care, sa nu se mire votantii lor daca vor ramine fara tara si fara nadragi pe ei! Credeti-ma, fenomenul PP-DD va revolutiona Romania si nimeni si nimic nu-l mai poate opri.

meacsum 05-03-2012 - 20:47

Domnul domnul mai ceteste odata. Eu intrebam ceva de relatia PP/DD-UNPR. NU STII SA CITESTI, SAU TE FACI CA NU VEZI ?

Marin 07-03-2012 - 13:06

Nu exista nici o legatura intre PP-DD si PDL. Nu mai mintiti poporul. Jalnic din partea celui care crede acest lucru. VRETI DIN NOU ACEEASI CLASA POLITICA. VA MERITATI SOARTA DAR NU VA BATETI JOC DE POPOR.

Ciu Huhu 07-03-2012 - 16:26

PP si PDL=ACEEASI MIZERIE!!!
DD e tigan!!!

neacsum 05-03-2012 - 20:53

Dar halatul, halatul cat costa ? Eu intrebam de relatia PP/DD-UNPR, iar dumneata te faci ca nu vezi ce scriu .

USL+PDL=ACEEASI MIZERIE 05-03-2012 - 21:02

Nu esxista NICI O RELATIE intre PP-DD si punr, usl, pdl, prm, pc, png. Sper sa intelegeti acest lucru de bun simt.

neacsum 05-03-2012 - 21:11

Si daca se va dovedi ca au un protocol semnat si vor colabora la si dupa alegeri ? Poti sa imi explici de exemplu de ce la OTV apar mereu pe banda sus lozinci anti PDL, anti USL, anti UDMR dar niciodata anti UNPR?Foarte ciudat. Nu ti se pare ? Cand vei gasi ceva rau despre UNPR sa ma anunti si pe mine .

urbos 05-03-2012 - 22:03

Neacsule, tu nu face misto de el , ca esti la fel de tampit. Ba chiar mai tampit, ca asta macar crede in ceva. El se pacaleste, dar tu esti prost din principiu.

USL+PDL=ACEEASI MIZERIE 05-03-2012 - 22:20

Domnule Neacsu, de ce s-ar ingriji DD sa-si piarda timpul cu un unpr care nici macar nu va trece pragul electoral? Faptul ca la otv, punr-ul nu apare pe bannerul de sus al ecranului asta nu reprezinta nimic. D-stra ati asistat la emisiunile otv-ului unde unpr-ul este trecut alaturi de usl+pdl=aceeasi mizerie in discutiile celor dinplatou? Despre ce vorbim noi aici? Singurele d-stra certirudini stau sub indubitabilul lui : “daca” !! 🙂

neacsum 05-03-2012 - 22:41

Domnule PDL=PP/DD, mai discutam la alegeri. sper sa mai stai pe aici .

Ciu Huhu 05-03-2012 - 22:46

CC e tigan, PP e tiganesc!!!!

USL+PDL=ACEEASI MIZERIE 05-03-2012 - 16:53

ROMANIA SE CURATZA!!!!

Iovici de la prm a trecut la unpr, dupa ce a incercat sa vina la pp-dd dar Dan l-a refuzat pentru ca Iovici e amestecat pina peste cap in afaceri pentru care va zace ani buni de puscarie. Contactat la telefon, “tribunul” a facut pur si simplu spume. Dupa ce, cu citeva zile inainte spunea ca are in jurul lui peste o suta de generali ?!?!?!?!? 🙂 acum vine si spune ca politica se face cu bani si ca el a fost pus si in pozitia sa vinda cerceii fetitelor lui ca sa aibe bani ca sa plateasca chiria pentru sediul din Bucuresti sau sa plateasca salariile! Curind-curind, aces nemernic va sfirsi in vreun spital de boli psihice!

Romaniaaa, trezeste-teeee, sint atitea de facut si de refacut! 🙂

Ciu Huhu 05-03-2012 - 18:00

DD e tigan, PP e tiganesc!!!!!!!

neacsum 05-03-2012 - 19:33

Cum spuneai ca il cheama pe parlamentarul PP/DD? DE UNDE L-ATI PESCUIT SI CU CE MOMEALA A FOST PRINS ? Acesta este tipul de politician pe care il promoveaza PP? Halal sa va fie!

USL+PDL=ACEEASI MIZERIE 05-03-2012 - 20:06

Domnule Neacsu, nu m-ati inteles. Iovici a fost la prm sis-a mutat la punr. La PP-DD a venit deocamdata fostul pdl-ist care a fost exclus din partid, Daniel Oajdea, si acum, la ora cind vorbim, sint indiscutie cu Dan Diaconescu peste 30 de parlamentari de la toate partidele, numai ca DD doreste sa-si aleaga dintre parlamentari, numai pe aceeia care sunt cit mai putin stiuti, si asta doar pentru a incerca sa-l demita pe Basescu, aliindu-se conjunctional, numai pentru acest motiv, cu usl-ul aflat in opozitie, si de a merge la alegeri anticipate.

neacsum 05-03-2012 - 20:52

Ai dreptate domnule, PP doreste numai oameni necunoscuti, de care nu a auzit nimeni. Nici domnul Oajdea, nu era cunoscut. Din toti membri PDL, el cu Canacheu,.Toader, Popoviciu, Visan , erau cei mai tacuti, necunoscuti, sanitarii PDL, femeile de serviciu ale partidului.Bun om, numai bun pentru partidul lui Dan Diaconescu. Strasnic, nu am ce spune . Se pricepe la oameni DD.

digital 05-03-2012 - 20:55

d-le neacsum,nu mai vorbiți cu forumiști fantomă,individu ăsta nu există,d-le neacsum!

USL+PDL=ACEEASI MIZERIE 05-03-2012 - 21:00

Domnule Neacu, sa va reamintesc un mic amanunt: domnul Oajdea A FOS EXCLUS, dat afara, aruncat, din pdl! Va spune asta ceva?

neacsum 05-03-2012 - 21:07

Denali
Inca nu am auzit pana acuma ca un calculator sa isi scrie singur mesajele. Pentru mine este la fel de real ca si dumneata si chiar are in plus decenta .

neacsum 05-03-2012 - 21:15

Digital,
Atata vreme cat vorbeste civilizat, orice sustine , nu vad de ce nu as raspunde lcand sunt apelat. Ce sa fac , asa sunt eu. Bucuros sa te mai vad pe aici, nu ai mai intrat de mult. Sa auzim de bine si sanatate.

Ciu Huhu 05-03-2012 - 22:30

DD e tigan, PP e tiganesc!

digital 06-03-2012 - 09:10

d-le neacsum,eu m-am c-am săturat să fiu civilizat și cu bun simț cu toate leprele și jagardelele care se urcă în vârful piramidei iar apoi conduc după bunul plac,milioane de oameni…
de aceea,singura mea deviză e :cine nu e cu mine este împotriva mea și-l voi trata ca atare,iar asta,cu …să-le mai dăm o șansă,sună a mare gol și cum aud din ce în ce mai des:Ei,și acum ce vrei să facem?!”

neacsum 06-03-2012 - 09:48

Si eu m-am asturat, dar nu imi pot permite sa folosesc termeni pe care ii folosesc unii comentatori aici .

digital 06-03-2012 - 10:10

atunci d-le neacsum eu vă înțeleg, dar vă spun că nu sunt genul care întoarce și celălalt obraz,indiferent cât de blamat voi fi ca și comentator,aici…
cu aceste lepre,nu se poate vorbi civilizat și nici ajunge vreodată la vreun consens…

neacsum 06-03-2012 - 10:35

Nici eu nu intorc celalalt obraz. Dar nici nu trag cu mitraliera. Pur si simplu inchid usile, trag obloanele si il las sa crape in fata usii sau sa plece .

urbos 07-03-2012 - 16:31

Hai ba Neacsule, ce naiba, iti iei alt nick si injuri, asa cum ai mai facut-o. Zau ca esti papagal cu fazele astea.
Problema nu e ca si injuri, ci ca incerci sa pozezi ca prostul in ce nu esti.

Pertinax de Montcrabeau 05-03-2012 - 20:04

Individul care semneaza cu:
USL+PDL=ACEIASI MIZERIE

este din interiorul redactiei ZV!!!

Daca dai click pe numele lui apare ca n-a postat nimic nici-odata!
Asta se poate aranja doar de unul de la ZV…

Astept sa stearga aceasta postare

curiosu' 05-03-2012 - 20:16

Ziua Veche, un ziar basist !!??

digital 05-03-2012 - 20:46

o fi baba exorcizată ,în apartamentul,dd-eului ecscroc sau poate buzuka undercover…

milosul 06-03-2012 - 08:33

PP-DD + PDL + ZIUA VECHE = ACEEASI MIZERIE

USL+PDL=ACEEASI MIZERIE 05-03-2012 - 18:01

Recunosc, sunt un mizerabil, o javra ordinara. Partidul Poporului = scursura societatii, partidul hasna.

milosul 06-03-2012 - 18:22

USL+PDL=ACEEASI MIZERIE; Neacsu, tu esti cel care scrie aceste porcarii?

USL+PDL=ACEEASI MIZERIE 05-03-2012 - 18:06

Recunosc, sunt o javra ordinara. Partidul Poporului = partid balama al pdl.

Ciu Huhu 05-03-2012 - 22:31

DD e tigan, PP e tiganesc!!!

Marin 07-03-2012 - 12:46

Oameni buni de ce criticati PP-DD. Voi nu vreti sa intelegeti ca acest partid va cistiga alegerile. Nu mai umflati USL ca este in descompunere. De 22 de ani au tot stat la putere. Iar vreti sa ii puneti in fruntea tarii. PSD l-a trisat pe Geoana. Acum triseaza PNL si PC.j Josnic din partea celui care scrie materialul. Traiasca PP-DD. La puscarie cu hotii.

suspiciosu' 07-03-2012 - 15:25

Marine, mergi si vezi unde a disparut ELODIA si lasa pe altii sa gandeasca. Din acest punct de vedere, cu gandirea, tu stai cam rau. Numai un dobitoc poate gandi asemenea tie. Treci la birt si mai bea o tuica batrana, javra ordinara.

Ciu Huhu 07-03-2012 - 16:32

DD e tigan, PP-DD e TIGANIE!!!

urbos 07-03-2012 - 16:38

Ciu Huhu e tigan, PNL e TIGANIE!!!

urbos 07-03-2012 - 17:02

Vezi ce inseamna sa fii bolnavior psihic? Scrii sub mai multe nume, ba le mai si furi.

Deci cine sa va voteze adunatura de retardati?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult