La începutul anilor ’70, “Cel mai iubit fiu al poporului”, a emis un decret de amnistie și grațiere, prin intermediul căruia a umplut toate străzile României cu infractori, inapți la acea oră pentru reintegrare în viața socială, conform unor standard acceptabile. Șocul eliberării acestor borfași s-a produs aproape instantaneu cu părăsirea de către aceștia a penitenciarelor.
Trezindu-se în stradă și fără să fie constrânși de niște grati să se miște în libertate, borfașii și-au amintit că, de fapt, ei au la bază o meserie: aceea de ciorditori! De acasă și până la Liceul de Fotbal din Bacău acolo unde eram un brav licean, era o distanță de doi km, pe care de regulă o parcurgeam zilnic de două ori, pe jos, alături de colegii care locuiau în sudul orașului. La doar câteva zile după apariția decretului lui Ceaușescu, s-a întâmplat ceva, de care nu avusesem parte până atunci: am fost opriți pe stradă, de către doi indivizi necunoscuți care ne-au solicitat într-un mod brutal, să “decartăm” toți banii pe care îi avem asupra noastră. Am executat ordinul, pentru că eram năuciți de teamă și pentru că nu mai trecusem niciodată printr-o astfel de situație. Lucrurile se vor întâmpla în mod identic, după apariția OUG Dăncilă-Dragnea, în urma căreia, viitorul în România va deveni sumbru!
Nu-l bănuiți pe abilul Dragnea și pe mielușica Dăncilă că ar avea oarece regrete în urma acestui gest! Teama bolnăvicioasă care i-a înlănțuit sufletul a distrus orice sentiment uman, lăsând loc doar cinismului. Este de fapt o stare maladivă, prin care trece liderul PSD. Chiar din momentul preluării puterii, obsesia înlăturării pericolului de a ajunge în pușcărie a pus stăpânire pe comportamentul acestuia.
Motorul care rostogolește în continu această obsesie este FRICA, care în loc să îi paralizeze simțurile, paradoxal, i le-a ascuțit la maxim! Am asistat în ultimii doi ani la fel și fel de “manevre” abile, marca “Dragnea” care au derutat sau chiar au oprit Justiția să facă dreptate. Se pare că asistăm în prezent, la ceea ce așteaptă cu înfrigurare liderul PSD și anume The end of the game. Dacă acesta va avea un final fericit, acest lucru depinde de iscusința liderului PSD, care se presupune ca la acest moment să fie maximă, prin aplicarea unui machiavelism feroce. Este neșansa scurgerii unui prezent pe care în viitorul apropiat î vom regreta, care din nefericire va deveni un trecut pe care nu îl vom mai putea întoarce. Din nefericire, în neamul nostru de români, există o gașcă masivă de oameni cu creierul îmbâcsit de prejudecăți, care bâiguie prostește că “fiecare popor are parte de soarta pe care o merită!” și care se resemnează în fatalismul idiot că „Asta-i România și gata!” În mod sigur, Imnul Național, va rămâne valabil, cel puțin 100 de ani, de aici înainte!
