Acasa Opinii Indecenţe electorale

Indecenţe electorale

scris de Marin Neacșu
2.375 Afisari

Disperarea, dorinţa de câştig, teama de a pierde alegerile, spectrul unei perioade de 4 ani de secetă de putere şi abonament la culoarele judecătoriilor soate din unii cele mai aberante metode şi încercări de a câştiga “inima” electoratului, cele mai ciudate sloganuri, cele mai penibile minciuni, atât de penibile încât nici nu realizează că acestea se pot întoarce chiar împotriva lor.

Marin NeacsuDe la schimbarea culorii şi trecerea partidului prin tot spectru solar, doar, doar or orbi pe bieţii alegători şi nu vor mai şti pe cine votează, (de la portocaliu, verde, alb la rozul bombon, culoarea vântului turbat) la  îndemnuri de toată jena, slogane de copii de grădiniţă şi însemne electorale ca cele scrijelite de copii de 12 ani pe bănci sau scoarţă de copac, nimic nu scapă unor minţi bolnave în disperarea cauzată de atingerea unor scoruri în sondaje care îi apropie de procentajul celor care nu cuvântă. Am mai auzit ceva la fel de penibil şi de neinspirit doar la un post de radio, unde un medic ginecolog, face una din cele mai tâmpite reclame pe care am auzit-o la viaţa mea: ”Sunt medical ginecolog Dan … şi eu când operez, ascult numai muzică romînească!“ Nu ştiu a cui a fost această idée creaţă, dar să arunci pe piaţă o astfel de reclamă, cu o astfel de imagine, a unui doctor cu căştile pe cap sau muzica dată la maxim şi cu nasul vârât în intimităţile unei femei, mi se pare atât de neispirat, de un atât de mult prost gust încât nu ştiu cine e mai blamabil, postul de radio sau doctorul ? Eu nu aş fi acceptat această reclamă nici dacă mi s-ar fi dat tot bugetul României şi nu sunt un pudibond, dar toate au o limită.

ARD-ul, prin sigla, motto-ul, culoarea, prezervativul şi tupeul lor sunt la fel de penibili, de neinspiraţi, penibili şi indecenţi, pentru că mi se pare pur şi simplu indecent, oribil, să pretinzi că eşti medicul care salvează o inimă, după ce 8 ani de zile ai fost cancerul care a tocat-o mărunt şi a necrozat toate arterele care o alimentau. Să vii acuma cu o mască de ginecolog pe faţă, cu un prezervativ pe deget  şi să spui că eşti cardiologul inimii pe care ai călcat cu cruzime provocându-i infarct mi se pare o mare nesimţire. Cât de jos a ajuns politicianul român dacă foloseşte sintagme gen “ARDe-i în cabină”, făcând apel astfel la expresii de golan  de cartier? Ce electorat ar vota un astfel de partid care îşi pune un prezervaţiv pe faţă şi se recomandă drept medic cardiolog? Jos a ajuns naţiunea care acceptă şi nu sancţionează astfel de mojicii scabroase. CNA-ul bineînţeles nu se sesizează, nu i se pare nimic indecent în expresia “Arde-i la cabină “ însoţită de prezervativ. Este ceva normal, ceva ce toată lumea ar trebui să dorească şi să gândească, în concepţia distinşilor membri ai CNA. Nici comisia de etică  nu vede nimic. Mâine, poimâine să nu ne mire dacă o să vedem în şcoli îndemnuri de genul “ Arde-o pe catedră!”

Şi asta nu e totul. Faptul că acest PDL ars, cu miros de putreziciune, îşi tot schimbă culorile şi denumirea crezând că alegătorul este atât de prost încât să nu vadă că e o altă moarte cu altă pălărie, arată nu numai disperarea ci şi preţul pe care îl pun pe alegători, aprecierea pe care o dau intelectului românilor. Cam cât de proşti consideră ei că ar fi românul încât să se uite la culoarea steagului fără să vadă ce armată îl poartă în luptă ? Şi se mai pune o întrebare logică: de unde atâţia bani să schimbe în câteva luni zeci de mii se steaguri, bannere, cămăşi, tricouri, şepci, pixuri, pelerine, geci, afişe cu culori trecând de la portocaliu, la verde , apoi la alb iar acum la roz- bombon? Mare trebuie să fie visteria acestor disperaţi şi  câştigul firmelor care le-au fabricat materialele de propagandă.

Mai nou însă au trecut la activităţi subversive, la îndemnuri parşive, vechi, dar mascate sau făcând apel tot la prostia sau tembelismul unui alegător atât de dezorientat încăt să nu mai gândească, doar să execute cu ochii închişi ordinele transmise de făcătorii de fum. A apărut pe forumurile de socializare, pe facebook, un apel al unui grup sau ale unor personae fără personalitate, cu diverse nume “independente” care sub pielea cetăţeanului nemulţumit de toată clasa politică, îşi îndeamnă colegii de suferinţă, adunând sub flamura sa toţi frustraţii şi nemulţumiţii, ba de proastele guvernări, ba de imperiile asupritoare  din istoria omenirii, ba de puterea ocultă, creştină, arabă sau evreiască, ce mai, tot ce are o nemulţumire chiar şi cei asupriţi de soacre, de şefi, de neveste, de bărbaţi, de copii,  de şoareci, de câinii comunitari, să caute salvarea în .. neprezentarea la vot. Deci soluţia ar fi ca oamenii să nu se prezinte la vot : “NU VOTATI ! . Daca votati legitimati CASTA POLITICA., Casta subordonata Ocultei Globalisto Sioniste NU NEAMULUI GETO-DAC. CASTA POLITICA DUPA CE REAJUNGE LA PUTERE LEGITIMATA PRIN VOT VA V-A FACE VIATA SI MAI GREA CU LEGI ASPRE SI BIRURI INROBITOARE MAI MARI DECAT IN VESTUL UE PE CARE LE PLATIM DIN SALARII CU MULT MAI MICI DECAT IN AFRICA.”

Îndemnul se leagă de tot, de la bănci la Dumnezei de toate culorile, dar bătaia principală este pe alegerile din Decembrie, pentru că a apărut numai acum  în preajma alegerilor. Ca să fie credibil, apelul poartă numele unui individ, dar la câţi Popeşti are România  acesta poate intra liniştit în categoria John Doe. De unde poate veni acest mesaj ? Ce partid este atât de prost încât să îşi îndemne proprii alegători să nu vină la vot ? Păi unul singur: cel care crede românul suficient de prost să dea curs acestui îndemn şi să nu vadă că sub inima bolnavă stă un partid şi mai bolnav, numai un partid care crede că dacă îşi schimbă culoarea  maieului, nu i se mai vede culoarea maro din pantaloni.  Numai că îndemnul de data asta nu se adresează propriilor alegători căci asta ar însemna sinucidere curată, îndemnul se adresează celor dezamăgiţi de toată clasa politică, şi în primul rând de hoţiile celor care schimbă gecile electorale din lună în lună, oamenilor care dacă ar veni la vot în primul rând nu ar vota ARD, iar în al doilea rând le-ar diminua lor şansele de a manevra şi frauda alegerile. Aşa că s-au gândit ei să trimită pe internet mesaje care să ţină lumea acasă, dar numai pe cei care ar putea sa le încurce socotelile, nu proprii alegători. Iar acest gen de apeluri arată cât preţ pun ei pe inteligenţa românilor. Dacă îndemul ar fi fost pur şi simplu “nu mergeţi la vot” poate aş fi crezut că e venit din neant, dar un anumit termen, legat de “legitimizarea” cuiva arată garajul din care pleacă mesajul.

Aşa că lăsaţi-i pe suporterii ARD să stea acasă dacă aşa cere garajul, dar oamenii, cei la care face de fapt apel mesajul, să nu dea dovadă de prostia cu care îi creditează cameleonii cu miros de cauciuc ars.

19 comentarii

Radjasiha 26-11-2012 - 07:54

Mirosi a U.S.L nea.
Ia o gura de praz,ar fi mai cinstit.

neacsum 26-11-2012 - 08:16

Parerile sunt impartite. Sunte destui care m-au facut ba mov , ba portocaliu, pentru ca sunt multi , ca si tine care cred ca daca un om critica o culoare, e neaparat de culoarea cealalta.

georg 27-11-2012 - 13:51

neacsule tu nu esti decat de culoarea care ti-o indica cameleonul tau,ca ziarist est zero barati

Radjasiha 26-11-2012 - 08:50

Nu m-ati convins ca ati fi echidistant.

neacsum 26-11-2012 - 10:25

e problema de perceptie ..

salut 26-11-2012 - 19:10

Nici nu trebuie sa fie „echidistant”. In conditiile de azi din Romania, „echidistanta”=”boala mentala”

Numai un bolnav mintal ar mai pune PDL-ul si acolitii sai pe aceleasi baze ca celelalte partide. Sa ne intelegem bine: toti au facut greseli. Mai mari, mai mici, etc. Dar numai PDL-ul a avut inrairea asta antiromaneasca, numai PDL-ul si-a propus sistematic sa distruga Romania.

Asta cu „echidistanta” e teza basista: in conditiile in care PDL-ul e de departe cel mai rau, a aduce celelalte partide la nivelul PDL-ului inseamna de fapt un sprijin direct pentru jigodiile astea antiromanesti.

DXN 26-11-2012 - 18:52

Spuneam, comentand un articol anterior ca incepeti sa scrieti extrem de bine analizat si foarte bine punctat. Se referea la faptul de a ne duce mai multi la vot, cu atat gradul de reprezentativitate scade si creste gradul de reprezentare in viitorul Parlament.
Prin urmare, forta de exprimare a poporului va fi cea care nu va mai lasa nastasi, dragni, guzgani, udre, ridzi, opri, stani, mitri, oprisani, gergely, frundzi, verestoy, borati, slugi, pupincuristi, labagii, banditi gulerati, masochisti, oligofreni, sa intre in Parlament.
Sau vor intra cat mai putini!
Cred ca fara sa stii, sau daca chiar stii, CINSTE DUMITALE, ai utilizat pricipiul von Newman: maximizarea minimelor, sau minimizarea maximelor!

DXN 26-11-2012 - 19:51

Cu cat RO se trezeste mai repede arata ca este un popor sanatos!
La fel ca un organism: cu cat dimineata se trezeste mai greoi, denota slabiciune, boala, dezinteres pentru viitor!
Dar iar ma initorc si zic: chiar daca te trezesti mai repede si vezi cate un bivol prost crescut al carui vot conteaza identic cu al tau CE POTI SA FACI?
Treci la zahar-ulei-orez-faina-biscuiti-paine-s.cl. si in profund spirit romanesc, iti bagi ceva in ea de viata!
La fel ca la aplicatiile IT/PC: kkt bagi, kkt scoti!
Sa traiesti!

ioann 26-11-2012 - 21:02

pe afisele electorale din urbea in care VOI VOTA , pe unele din ele, scrie ” candidat nou „. adica vrea sa spuna ca e curat ( probabil ) . vor sa ne induca ideea ca ei sunt cei mai potriviti sa fie alesi, nu cei vechi care sunt deja batrani si si-au cam facut veacul prin parlament. ar fi drept sa ii mai schimbam. cel putin asa am inteles eu mesajul . daca gresesc, mea culpa!

digital 26-11-2012 - 21:06

tu,ar fi bine să nu mai votezi,că doar irosești cerneala și timpul,mai bine du-te în timpul votării,ori la film ori la cârciumă!

DXN 26-11-2012 - 21:10

Draga ioanne,
Nu teua dupa animalu’ asta de dobre!
Voteaza-i pe aia noi!
DU-TE LA VOT!

neacsum 27-11-2012 - 08:29

Dar cat de prost cred ei ca este romanul incat sa puna semnul egal intre nou si mai bun ? Am vazut si chei boi care mergeau mai prsot decat cele vechi.

CAMY 26-11-2012 - 21:42

„Şi asta nu e totul. Faptul că acest PDL ars, cu miros de putreziciune, îşi tot schimbă culorile şi denumirea crezând că alegătorul este atât de prost încât să nu vadă că e o altă moarte cu altă pălărie, arată nu numai disperarea ci şi preţul pe care îl pun pe alegători, aprecierea pe care o dau intelectului românilor.”

Ai dreptate in ceea ce spui, dar spusele tale se potrivesc exact ca o MANUSE si pentru spurcaciunile de la usl. De ce esti japita, neacsule? Ai vazut ca unii noi veniti aici ti-au si vazut combinizonul rosu de la fesn (acum o parte a usl-ului). Tu ii crezi prea prosti pe cititorii tai, dar nu e asa. Oamenii te-au ghicit imediat ce cameleon esti. Saptamina asta esti rosu, saptamina viitoare o sa fi portocaliu, apoi violet, si te intorci inapoi la rosu, doar doar sa te invite si pe tine vreo tembeliziune de stiri pe post de anal…ist ! Hai, las-o jos ca face mac-mac !

CAMY 26-11-2012 - 21:57

Crezând orbește în propriile sondaje unde USL are 60%, dl. Antonescu a și anunțat doi viitori miniștri din guvernul Ponta doi: Relu Fenechiu și Vosganian lăsând presa să ghicească unde vor fi plasați. Practic, oriunde. Dl. Fenechiu, acuzat de corupție în dosarul „Transformatorul”, ar putea fi numit chiar la justiție căci dl. Antonescu, transformatorul PNL într-un PSD mai exotic, îl consideră nevinovat până la pronunțarea sentinței. Iar dacă USL rămâne la putere și Fenechiu e ministru, mai îndrăznește DNA să-l condamne? Mai ales dacă la DNA și la Parchetul General vin șefi de genul celor propuși de dna Pivniceru și respinși de CSM după o audiere de coșmar. Candidatul pentru DNA, Ion Irimie, care părea scăpat de la dezalcoolizare, a recunoscut că într-un an n-a reușit să finalizeze niciun rechizitoriu, a confundat CE cu Consiliul dar are „prea mare încredere în oameni”. Exact ce le trebuie inculpaților. Dna Pivniceru s-a declarat însă mulțumită de prestația lamentabilă a lui Irimie – semn că nu e pretențioasă la bărbați. De-aia riscă urcându-se în mașini fără să știe ale cui sunt. Noroc că mașina era a deținutului Năstase deținută de fiul acestuia. Nici cu junele Tiberiu Nițu (41 ani) propus ca procuror general, dna Pivniceru n-a avut mai mult noroc. Afișând o insolență tip Ponta-Șova, Nițu a devenit agresiv când a fost întrebat cum a obținut un teren de 8000 mp ca revoluționar din moment ce la revoluție, fiind militar, a tras în revoluționari: „vreți să prezumați asupra mea o acuzație de necinste?”. Plus cinism. Adică tragi în oameni după care-ți iei certificat de victimă, înhați terenuri și vrei să mai ajungi și Procuror General? Colegul său de generație și tupeu, plagiatorul Ponta, cu Crin la butonieră, n-a mai fost întâmpinat la Roman cu pâine și cu sare ca să nu se enerveze că-i primit precum Ceaușescu – ci cu afișe prin care USL își invită simpatizanții la un miting „alături de doi măgari”. Nu era vorba de dnii Ponta și Antonescu ci de un anume loc din centrul orașului – dar gura păcătosului… Cei doi nu s-au supărat. Au alte țeluri pe care le urmăresc cu asinuitate: ia USL 50%? Rămâne Ponta premier? În acest scop cică Ponta i-ar fi cerut sprijinul președintelui francez Hollande. În traducere: Fransoa, vezi că eu l-am insultat pe Sarkozy pentru tine, acum sări și tu la Băsescu pentru mine. Dl. Videanu susține însă că în realitate USL are 48% și ARD are 25% dar „ce nu putem controla este furtul”. Așa e. Furtul ne controlează pe noi.

DXN 26-11-2012 - 21:59

HiHiHiHiHi

digital 26-11-2012 - 22:11

ce-i mă,cu rânjetul ăsta de trepanat?!

DXN 26-11-2012 - 22:01

Mai baga un comments pentru neacsum!
😉

DXN 26-11-2012 - 22:15

Neacsum, Aproape 30 de comments-uri!
Dai si tu un coniac?
Hai, ca mi-e somn!

CAMY 28-11-2012 - 04:29

Marian Rotaru, primar de Lelesti, localitate aflata la 7 km de Tg. Jiu, al treilea in rang din staful psd-ului din Tirgu Jiu si-a dat demisia din psd si a trecut de partea ppdd-ului, dupa ce Circiumaru, primarul Tg. Jiului l-a injurat ca la usa cortului pt. ca si-a permis sa se ingrijeasca de un copil amarit cu disabilitati, pe care Dan Diaconescu l-a prezentat la televiziunea poporului. Rotaru, intr-o interventie scurta la otv a vorbit cu DD si i-a spus acestuia degringolada in care se afla psd-ul din Tg. Jiu, asmutindu-i pe cei care sint direct legati de psd, de la autoritatile de stat si deconcentrate sa rupa afisele ppdd-ului, sa sparga cauciucurile convoiului ppdd-ului, sa-i filmeze pe cei care se alatura de DD pentru ca, recunoscindu-i din imaginile filmate sa-i urmareasca la locurile d emunca, sa-i ameninte sau sa-i arunce in strada. Tot acesti ciraci ai mafiei comuniste a psd-ului ii obliga pe detinatorii de afaceri de pe strazile municipiului, sa afiseze afise cu usl-ul, altel, fiind amenintati cu controale de la primarie. Toti acesti proprietari se pling lui Dan si-i promit ca il vor vota. Simbata trecuta, pe Insulita, DD a organizat al doilea mega show cu unii dintre cie mai iubiti artisti ai tarii, in acelasi timp, psd-ul a organizat si el un spectacol la care s-au prezentat sub amenintari mai putin de 300 de amariti, care, incetul cu incetul au parasit acea piateta si au fugit la Insulita, la spectacolul lui Dan, unde s-au prezentat peste 20 demii de tirgjiuieni. Politia, afiliata psd-ului comunistoid, refuza sa raspunda la dovezile pe care DD le aduce cu oamenii psd-ului care rup afisele ppdd-ului, sau nu zic nimic cind psd-ul imparte pachete cu mincare sau bani. In schimb, aceste forte publice aservite comunistilor fsn-psd, il urmaresc in uniforme sau civili pe cei care il urmaresc pe DD in plimbarile lui prin oras, cind tot poporul iese cu sperante in intimpinarea lui. Elida, o fetita amarita de 8 ani, care traieste intr-o casa insalubra fara wc, fara baie, fara dus, a primit din partea lui DD tot ceea ce i-a lipsit toata viata ei. Televiziunile aservite comunistilor del a pnl, psd, punr, pdl, adica a fsn-ului: RTV, iRealitatea, Antenele, fac spume si nu indraznesc sa dea nici un fel de informatie de ceea ce se intimpla in Tg. Jiu. Ieri, antena 3 aflata pe una din strazile Tg. Jiului, au dat nas in nas cu convoiul lui DD, care se intindea pe o lungime apreciabila. Acesti sclavi servili ai mafiotului securist Voiculescu Puscarie au ramas cau gurile cascate cind au vazut cum oltenii ieseau cu flori in intimpinarea lui DD, si toate balcoanele de la blocurile din apropiere erau pline de oameni care il ovationau pe DD. Acesti cireaci ai lui Voiculescu Puscarie au filmat repede si pe ascuns ce se intimpla acolo, dar nemernicii de la antena wc-u nu au dat nici o imagine. Intre timp, in Tg. Jiu s-au comandat tot felul de sondaje, ale caror scoruri sunt pro DD si de aceea nu sint perzentate deloc publicului larg. Toata Romania asteapta ca Tg. Jiu sa devina o a doua Timisoara a Romaniei, in sensul ca de acolo sa porneasca revolutia votului violet, de acolo, de la Tg. Jiu, sa porneasca adevarata revolutie de distrugere a partidului comunist FSN format din partidele : pnl, pdl, punr, psd! Jos mafia, sus patria ! Cio.c.oii la puscarie si banii inapoi la popor!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult