Viaţa, ca o pradă – cum o marca inconfundabil Marin Preda – m-a obligat să trec, pe canicula asta, pragul unei primării rurale, din judeţul Vrancea. Nu o singură dată.
Mai marele funcţionarilor, înşurubaţi în faţa unor calculatoare din deceniul trecut, adică noul primar, ales prin măturarea, la vot, a celui portocaliu, l-am aflat abia la a treia mirare. A mea. Prima a fost să văd cum un bărbat în putere, tuns recent, s-a oprit în faţa unei conaţionale, venită cu o cerere, la o salariată cu ochii pe ecranul computerului. “Cum îţi merge?” “Hm…aşa şi aşa” a răspuns bărbatul, oarecum nesigur pe el. A doua oară m-am mirat când, în timp ce purtam un dialog cu una dintre funcţionare, legat de formalităţi necesare asistenţei sociale pentru o persoană cu 90 de ani pe răbojul vieţii, acelaşi bărbat a venit lângă noi, nu s-a prezentat şi încerca, în tăcerea sa, chinuită, să priceapă ce doream şi ce putea asigura, prin interlocutoarea mea, primăria pe care el, noul ales, o conducea.
Ulterior am aflat, de la un consătean al primarului, că omul fusese patron al unei brutării, mai candidase anterior, fără succes, şi doar când valul nemulţumirii majoritare i-a ras, electoral, pe politicienii portocalii, el s-a pomenit în…capul trebii. Şi ca tacâmul să fie complet, a treia mirare – aidoma linguriţei pentru desert – a venit când, trecând cu autoturismul, regulamentar, pe şosea, în dreptul primăriei menţionate a trebuit să ocolesc un pieton zâmbăreţ, sigur pe el, care stătea pe partea carosabilă – dornic să îl vadă lumea şi să fie salutat. Măria Sa. Primarul!
De aceste trei uimiri mi-am adus aminte privind la calendar şi la prima zi lucrătoare, de după referendum. Respectiv, luni, 30 iulie. Inevitabila demisie? Da. Nu demitere. Pentru că, acum, alergătorii politici intră în linie dreaptă. Fie că rămâne Crin Antonescu la Palatul Cotroceni, fie că revine preşedintele suspendat, drama Uniunii Social Liberale este că actualul şef, al executivului de la Bucureşti, trebuie să plece de la Palatul Victoria.
Aidoma primarului din comuna vrânceană, a pus gafele sale pe seama conjuncturii, chipurile negenerată şi de el. La fel ca şi titularul primăriei rurale s-a pomenit, nu în palatul administrativ central, ci la Bruxelles, că trebuia să ia notiţe şi să se conformeze unor standarde care nu sunt de negociat, din moment ce România a intrat în Uniunea Europeană, nu U.E. a devenit alt judeţ al sărmanilor, din statul român. Şi nu în cele din urmă, nefericita devoalare a plagiatului comis de… acela care i-a întocmit tomul numit teza de doctorat, îl va scoate, irevocabil, inevitabil, cât mai curând, de pe şoseaua politichiei autohtone.
Pe vremea când Elena Udrea era ministru al dezvoltării şi umbla cu o… paparudă de consilier de imagine după ea, am asistat, cu amărăciune, cum “experta” în relaţii publice, a pus-o în dificultate, chemând presa să explice preferata preşedintelui o intervenţie telefonică de care nimeni nu se îndoia că i-a aparţinut, la un post de televiziune şi azi isteric.
Constat că povestea se repetă! Aş putea chiar să numesc pe consilierul care îl împinge de la spate, din umbră, pe Victor Ponta, să facă gafă după gafă. Ce se întâmplă acum, cu acest tânăr politician, aflat pe ducă, din perspectiva carierei sale politice, este mai degrabă tragic, decât comic. Aşa ceva s-a petrecut şi cu Mircea Geoană, în ultima săptămână, dinaintea alegerilor prezidenţiale. Era de neoprit. De nerecunoscut. Nu mai ţinea cont de nicio sugestie. Şi nici nu a mai simţit lovitura de graţie, capcana intelligence-ului autohton, cu invitarea la un cunoscut patron de televiziune privată.
Când l-am văzut pe premier, pe post de ghid turistic, la o banală vilă, ce părea a fi mai degrabă o casă conspirativă, a unui serviciu de informaţii, decât cuibuşorul viitor de nebunii, al unui fost şef de stat, chiar mi-a părut rău de Ponta. Şi nu sunt deloc ironic. Mi-am adus atunci aminte de un dialog, la care am asistat, între un anumit ministru al apărării naţionale şi un şef al Statului Major General, în care ultimul îl informa că un demnitar civil, cu rang mai mic, îşi făcuse obiceiul să poposească, neanunţat, la unele unităţi, unde intra şi verifica inclusiv…acurateţea cearceafurilor!
Aspect care nu avea nici în clin, nici în mânecă, cu atribuţiile sale oficiale. Demnitarul s-a ales cu un perdaf, între patru ochi. Şi a rămas pe funcţie. Dar premierul i-a şocat până şi pe simpatizanţii săi! Ca să nu spunem că la vizionarea imaginilor filmate, cu Ponta plângându-se de preşedintele suspendat, într-un cadru banal, din vilă, reacţiile de peste hotare, ale politicienilor atenţi la evoluţiile de la Bucureşti, nu pot fi – ca să fiu elegant – decât de o necontenită uluire…
Drama lui Ion Iliescu, părintele spiritual al P.S.D., este că – pentru moment, cel puţin la nivelul aparenţelor -, nu există un înlocuitor al şefului guvernului român. Iluzia neinspiraţilor consilieri ai premierului – ca să folosesc…pluralul difuz – este că toamna îl va mai prinde pe Victor Ponta la timona guvernului. Asta o poate crede cine are impresia că liderii occidentali nu au ochi şi urechi la Bucureşti şi o părere, deja formată, privind apusul carierei politice a inconsecventului premier român.
Vrea nu vrea – Ponta, Iliescu, PSD-ul, USL-ul, preşedintele interimar, Antena 3 -, actualul şef al guvernului are în faţă un singur viitor. Inevitabila demisie. Şi primul care a avut curajul să dea de înţeles că se va găsi o soluţie este chiar Crin Antonescu. Brusca, dar masiva reorientare a telespectatorilor români de la canalul de televiziune Antena 3 – care şi-a păstrat relativ audienţa, dar şi-a pierdut masiv credibilitatea – la postul TV B1, nu ţine de schimbarea simpatiilor politice. Ci de căutarea adevărului. A argumentelor lucide de ieşire din mlaştina clasei politice autohtone. In integrum.
Pentru prima oară, după 1989, asistăm la o migraţie de facto a electoratului român, care a văzut că tânărul rege…este gol. Trăim un timp în care propriul nostru chip pare, privit în oglindă, în fiecare nouă dimineaţă, mai eliberat de iluziile unor discursuri dovedite demagogice. Premierul trebuie să plece. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine. Şi pentru el.
