Inutila huiduială

Desfăşurarea festivităţilor prilejuite de Sărbătoarea Naţională a reprezentat momentul optim pentru deschiderea bruscă, după o lungă aşteptare, a supapelor de la cazanul în care frustrările şi răbdarea românilor clocoteau cu furie.

Se pare că actuala putere a ajuns la partea de jos a toboganului, acolo unde dezaprobarea mulţimii este maximă şi nu mai oferă posibilitatea să te piteşti în păpuşoi. La Alba-Iulia orice român de bună credinţă care s-ar fi aflat în postura lui Emil Boc ar fi intrat în pământ de ruşine la auzul freamătului furios al mulţimii, încărcat de huiduieli, înjurături şi uneori chiar invective pe rol de sare şi piper al discursului public.

La Bucureşti, s-a văzut cum Traian Băsescu lasă capul în jos, în momentul în care valul de huiduieli a ţâşnit spontan din sufletul manifestanţilor. Ce semnificaţie ar trebui percepută  pentru „huo”, atunci când această interjecţie este lansată în spaţiul public? Mânie, revoltă sau aversiune totală? În momentul actual, toate cele trei versiuni sunt perfect valabile pentru stigmatizarea celor doi ştabi „la maxim” ai României.

Atât Preşedintele cât şi Primul-ministru nu mai au credibilitate decât pentru cei care au interese reale legate de actuala putere, sau pentru membrii de partid îndoctrinaţi politic. Se poate conduce o ţară, în condiţiile în care imensa majoritate a populaţiei nu te doreşte? Rezistenţa la guvernare în aceste condiţii frizează absurdul şi este absolut nefirească. Şi totuşi ţara este condusă de aceşti „nedoriţi”, democraţia favorizând chiar prin intermediul principiului ei fundamental,  folosit în mod abuziv, manifestarea plenară a dictaturii, opusul societăţii democratice.

Pe vremea când la Atena apărea principiul majorităţii care decide şi conduce, nimeni nu s-a gândit că, uneori, poate să apară o majoritate perfidă, formată din „pioni otrăviţi”, care pot transforma democraţia într-o dictatură de grup sau chiar personală. Creatorul acestei majorităţi de rea credinţă este Preşedintele Traian Băsescu care a intuit care este rădăcina răului, punând în practică o idee machiavelică: oricât de mare ar fi turma, un grup de ciobani care nu reprezintă aspiraţiile majorităţii, poate să conducă turma şi chiar şi o ţară, dacă sunt îmbrăcaţi în haine de „reprezentanţi”.

Românii au fost „prinşi”, fără posibilitate de ieşire, în capcana unei majorităţi aducătoare de rău pentru existenţa lor, ai cărei membri s-au înfipt cu înverşunare, precum „păduchii politici laţi” în trupul Parlamentului. Actuala majoritate parlamentară va fi de nezdruncinat atâta vreme cât va fi compactă şi solidară în acţiunile ei malefice. Românii vor fi nevoiţi să accepte că nimic nu se va schimba prea curând şi că vor trebui să se pregătească psihic pentru marea provocare reprezentată de alegerile din 2012. Atunci va fi singurul moment când toate capetele zmeului vor putea fi retezate dintrodată. Huiduielile, dezaprobările, chiar şi înjurăturile pe faţă  nu folosesc acum la nimic. Nici de Ziua Naţională, nici de altă zi, care este sărbătoare sau nu, ele nu au un efect direct în eliminarea răului. Oricât de mare intensitate ar avea o dezaprobare profundă a actualei guvernări, aceasta se va scurge neputincioasă pe solzii groşi şi lucioşi ai Balaurului Puterii. S-a schimbat ceva după sărbătorirea cu huiduieli şi înjurături a 93 de ani de la Marea Unire? A căzut Guvernul sau a fost înlăturat din funcţie Preşedintele? Nici măcar nu s-a observat că celor doi li s-ar fi împurpurat obrajii de ruşine, confruntaţi  cu huiduielile mulţimii. Momentul în care trebuie scoasă sabia pentru a reteza sutele de capete ale balaurului nu a sosit încă. În loc de huiduieli sterpe este de preferat pregătirea psihologică, care să ofere puterea de a face faţă tentaţiei în faţa unei găleţi, a unei biciclete sau a unui pumn de arginţi otrăviţi. Doar o atitudine naţională combativă va putea să oblige amărâta interjecţie „huo”, să mucegăiască pentru totdeauna între paginile dicţionarului limbii române şi să fie înlocuită cu aplauze.