Acasa Opinii Învăţături şi caşcaval pentru Buckingham

Învăţături şi caşcaval pentru Buckingham

scris de Teodor Seran
2 afisari

Vizita privată a Prinţului Charles în Transilvania a oferit locuitorilor din localităţile vizitate ocazia de a visa frumos la un viitor mai roz.

teodor seranPentru a câştiga gratitudinea Prinţului ca potenţial investitor, locuitorii satelor l-au aşteptat pe Charles cu bucate tradiţionale: kaiser, cârnaţi afumaţi, slănină, chifteluţe şi ouă fierte, toate stropite cu palincă ardelenească. Staff-ul Prinţului s-a ghiftuit copios în timp ce acesta a fost mai cumpătat, fiind interesat mai mult de frumuseţea sălbatică a naturii şi de proprietăţile imobiliare achiziţionate.

Aşa cum procedează toţi prinţii şi mostenitorul coroanei Regatului Unit a venit însoţit de un alai domnesc, care sa-l însoţească în hoinăreala particulară prin ţinuturile transilvane. În realitate, pe parcursul vizitei, Prinţul s-a transformat într-un veritabil globe-trotter, pe un traseu desfăşurat conform unui plan riguros, de la care nu s-a făcut nicio excepţie. Nici apetisantele coşuri încărcate cu bunătăţi nu au avut puterea de a modifica programul şi traseul Prinţului. Acesta nu s-a oprit decât să ia prânzul sau cina, plecând apoi mai departe.

Grijile care l-au frământat pe Charles în acest turneu privat au fost profunde şi multiple. Se pare că una dintre preocupările principale a constituit-o conservarea tradiţiilor româneşti. A participat la ospeţe şi munci tradiţionale şi a fost fascinat de tradiţiile de înmormântare. A cerut sătenilor din Delniţa să îi trimită la Londra o coasă cu care a cosit iarba verde de pe dealurile transilvane. Mai mult ca sigur coasa este destinată pentru decorul de la Buckingham, pentru că în Hyde Park iarba este cosită zilnic stil „periuţă”. Deşi a avut mai tot timpul la dispoziţie mâncare şi băutură din belşug, Prinţul de Wales nu s-a oprit niciodată să facă un chef de pomină pe meleagurile de vis ale Transilvaniei. Un prinţ român nu ar fi plecat în ruptul capului din Delniţa sau din Valea Zălanului până nu ar fi dat gata toată pălinca şi toate bucatele oferite de săteni. Cele „lumeşti” au fost lăsate întotdeauna pe planul doi în favoarea comunicării pe care Charles a avut-o cu autorităţile. Judeţele intens vizitate au fost Covasna şi Harghita, acolo unde Charles s-a  străduit să identifice sate secuieşti autentice, păstrătoare a unor tradiţii locale nealterate. S-a întâlnit cu autorităţile locale din Covasna, îndemnându-i să militeze pentru păstrarea tradiţiilor locale. Sătenii din comunele vizitate au declarat că se aşteaptă ca Prinţul să facă „ceva” pentru localităţile lor. „Poate ne ajută Prinţul să facem o fabrică de caşcaval, să trimitem caşcaval la Buckingham!”, declară cu speranţă în glas un ţăran din Delniţa.

În afară de Charles nimeni nu vorbeşte în aceste zone de turismul rural. Pentru că nu există nici determinare, nici bani pentru dezvoltarea acestora, deşi natura le-a dăruit  tot ce se poate imagina ca frumuseţe peisagistică. Ca popor, nu posedăm simţul practic de a face un turism profitabil. Am rămas doar cu capacitatea instinctuală de a fi ospitalieri, calitate pe care am dus-o până aproape de limitele supuşeniei. În aceste condiţii, Prinţul Charles este fericitul beneficiar al „orbului găinilor” de care suferim. Încă nu se vede acolo unde trebuie, faptul  că frumuseţea din jurul nostru se poate valorifica. Când văd alţii, vedem şi noi prin ochii lor şi îi implorăm să facă ei ceea ce am putea noi înşine să facem. Orice scoatere a castanelor din foc cu mâna altora costă şi oricât de binevoitoare este atitudinea Alteţei-Sale Regale, în final, profitul oricărei întreprinderi în domeniul turistic va intra în buzunarele potenţialilor investitori.

Din turneul ardelean al Prinţului se degajă  în mod evident o motivaţie subiectivă. Aflăm că undeva într-o zonă sălbatică din Ardeal, Alteţa-Sa a cumpărat un deal întreg pe care îşi construieşte un vast domeniu. De construcţia caselor regale se ocupă contele maghiar Tibor Kalnoky, prieten şi rudă îndepărtată cu Charles. Casele regale de pe dealul cu păduri de fag şi stejar vor fi închiriate turiştilor, atunci când Prinţul nu se află acolo. Localnicii din satul unguresc aflat la poalele dealului, vor prinde câteva locuri de muncă ca paznici, bucătari sau grădinari.

Periplul viitorului rege britanic a culminat cu întâlnirea acestuia cu premierul Emil Boc şi cu preşedintele Traian Băsescu. Cu grijă deosebită, acesta i-a spus premierului că este necesar să fie păstrat un echilibru între tradiţiile româneşti şi proiectele propuse pentru dezvoltarea zonelor turistice. Prinţul a atras atenţia asupra importanţei promovării turismului rural bazat pe resurse organice şi produse locale în dezvoltarea regională a României. Am aflat cu această ocazie faptul că fundaţiile lui Charles vor colabora cu „Secretariatul pentru Carpaţi” în promovarea unor proiecte comune. La Palatul Cotroceni s-a discutat despre criza financiară, schimbările climatice, agricultura ecologică şi dezvoltarea rurală. Turneul „privat” s-a încheiat cu o întrevedere pe care Charles a avut-o cu George Maior, director SRI, căruia i-a mulţumit pentru protecţie, pe parcursul vizitei în România. O asemenea „vizită privată” este întradevăr demnă de admirat. Prinţul a fost peste tot: şi la ţară şi la oraş, şi la săteni şi la autorităţi locale şi centrale.

Unde mai putea să meargă Charles? Poate la „Asociaţia crescătorilor de capre” sau la „Federaţia română de oină”. A fost doar o mică scăpare. În urma Prinţului rămâne o întrebare: a reprezentat vizita privată doar un prilej pentru degustarea bucatelor ardeleneşti sau scopul real al vizitei a reprezentat mult mai mult decât o degustare de bucate tradiţionale în Ardeal?

1 comentariu

Arhimede 27-05-2011 - 09:31

Motivul vizitei (la oficialităţi) este exact ce nu a aflat presa.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult