Acasa Opinii Istericii la putere (I)

Istericii la putere (I)

scris de Doru Dragomir
3 afisari

Isteria stârnită de Antena 3 poate fi înţeleasă uşor: după cum arată filosoful brazilian Olavo de Carvalho, istericul nu simte ceea ce percepe, ci ceea ce-şi imaginează. Olavo de Carvalho a vizitat de mai multe ori ţara noastră, ultima dată în 2011, la invitaţia site-ului inliniedreapta.net.

Una dintre experienţele cele mai tulburătoare pe care le-am avut în viaţă a fost aceea de a realiza, iarăşi şi iarăşi, de-a lungul anilor, că este imposibil să vorbeşti inimii, conştiinţei profunde a indivizilor care şi-au dat personalitatea autentică în schimbul unui stereotip de grup sau ideologic. Poţi să le spui orice, să le arăţi chiar şi realităţile cele mai evidente şi mai stridente, nimic nu-i atinge. Nu văd decât ce vor ei. Şi-au pierdut flexibilitatea inteligenţei. Au schimbat-o pentru un sistem fix de emoţii repetitive, acţionate de un reflex dement de auto-apărare de grup.

La început nu este vorba chiar de un schimb. Stereotipul este adoptat ca un costum, un semnal al identităţii, o parolă care facilitează integrarea a subiectului într-un grup social, şi, eliberându-l din izolarea sa, îl fac chiar să se simtă mai uman. Apoi, identificarea progresivă cu valorile şi obiectivele grupului va înlocui tot mai mult percepţiile directe şi sentimentele originare cu o imitaţie schematică a comportamentelor şi grimaselor mintale ale grupului, până ce individualitatea concretă, cu întregul său mister ireductibil, dispare sub masca identităţii colective.

Această transformare devine aproape inevitabilă atunci când unitatea grupului are un fundament emoţional puternic, aşa cum se întâmplă în toate mişcările bazate pe un sentiment de „excluziune”, „discriminare” şi altele asemenea.

Nu mă refer, desigur, la cazurile reale de persecuţie politică, rasială sau religioasă. Simpla reacţie la o stare de lucruri în mod obiectiv periculoasă nu implică vreo deformare a personalităţii. Dimpotrivă: cu cât plângerile grupului sunt mai exagerate şi mai lipsite de bază reală, cu atât mai uşor ele oferă militantului un Ersatz (înlocuitor de slabă calitate, n.t.) de identitate personală, tocmai pentru că nu are altă substanţă decât emfaza însăşi a discursului care le vehiculează.

Desensibilizării conştiinţei profunde îi corespunde, în compensaţie, o hipersensibilizare de suprafaţă, o susceptibilitate pastişă, o predispoziţie spre a se simţi jignit sau ameninţat de orice mărunţiş care s-ar opune voinţei grupului. În cursul acestui proces, în mod inevitabil, amorţirea conştiinţei individuale aduce după sine declinul inteligenţei intuitive. Capacităţile intelectuale minore, pur instrumentale, precum raţionamentul logic verbal sau matematic, pot rămâne intacte, dar nucleul viu al inteligenţei, care este capacitatea de a cuprinde dintr-o privire sensul experienţei directe, iese complet distrusă, uneori pentru totdeauna.

Ulterior, orice încercare de a face apel la mărturia interioară a acestor oameni este sortită eşecului. Experienţa pe care ei o au privind situaţiile trăite a devenit opacă, acoperită sub straturi groase de interpretări artificiale a căror putere de a exprima pasiunile de grup serveşte drept substitut, hipnotic de convingător, al percepţiei directe. Individul „simte” că exprimă realitatea directă atunci când discursul său coincide cu emoţiile standardizate ale grupului, cu dorinţele, temerile, prejudecăţile şi ura care constituie punctul de intersecţie, locul geometric al unităţii de grup.

Citiţi mai departe pe În Linie Dreaptă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult