Acasa Opinii Istericii la putere (II)

Istericii la putere (II)

scris de Doru Dragomir
1 afisari

Comportamentul consumatorilor de propaganda marca Antena 3 nu este unic. După cum arată Olavo de Carvalho, decăderea înţelegerii şi automatizarea reacţiilor sunt caracteristici ale individul anulat de identitatea colectivă a grupului politic căruia i se alătură. Olavo de Carvalho a vizitat de mai multe ori ţara noastră, ultima dată în 2011, la invitaţia site-ului inliniedreapta.net.

În penultimul stadiu al degradării culturale, limbajul îşi pierde orice referinţă la obiectele experienţei, şi se reduce la un ansamblu de semnale de recunoaştere de grup. Ceea ce spun indivizii nu mai are nimic de-a face cu fapte şi lucruri dintr-o „lume” obiectivă, ci exprimă doar reflexul de simpatie sau antipatie cu care membrii unui grup îi deosebesc pe cei „dinăuntru” de cei „dinafară”. Atunci când ascultatorul unui discurs spune că „este de acord” sau că „nu este de acord”, asta nu înseamnă că cele auzite, în conţinutul lor, reflectă sau neagă date accesibile ale experienţei sale reale, ci doar faptul că vorbitorul a folosit clişeele de limbaj care par să-l identifice ca membru al grupului sau ca străin, ca „prieten” sau ca „duşman”.

Odată dispărut de la orizont cadrul exterior ce ar trebui să servească drept mediator între vorbitor şi ascultător, acordul sau dezacordul dintre aceştia se bazează acum doar pe semnalele unei identităţi colective recunoscute automat, aşa cum este, între câini şi lupi, mirosul organelor lor genitale sau al urmelor lor de urină de pe jos. Semnalele sonore emise sunt în continuare aceleaşi cu cele ale limbajului uman, dar regula semantică imanentă este aceea a comunicării animale. Dar este, de asemenea, clar, că acest tip de recunoaştere nu poate exprima un acord în înţelesul profund şi etimologic al inimilor care se întâlnesc.

Sentimentele personale nu sunt semne lingvistice, sunt date ale realităţii, care, tocmai de aceea, rămân inaccesibile uniformităţii codurilor de recunoaştere. Ar fi, într-adevăr, de neconceput ca o modalitate de comunicare incapabilă de a cuprinde măcar datele experienţei exterioare şi publice să poată aborda materia mult mai delicată a sentimentelor individuale. Acestea se retrag la subsolul inconştientului şi inexprimabilului, ceea ce face şi mai emfatice şi viguroase, în compensaţie, ostentaţiile afinităţii de grup. Reflexul de aprobare sau de repulsie este exprimat cu o atât mai feroce intensitate cu cât corespunde mai puţin individualităţii experienţei interioare şi cu cât reflectă doar dorinţa de identificare cu un grup prin ostilitatea faţă de grupul opus.

Nu este de mirare că, odată eliminată posibilitatea de a exprima sentimente personale autentice, codul uniform care le înlocuieşte şi le întunecă, apelează, cu o frecvenţă tot mai mare, la expresia directă şi ostentativă a impulsurilor sexuale, care, deşi sunt de o exasperantă repetabilitate mecanică, simulează, în această nouă panoramă a relaţiilor umane, funcţia îndeplinită anterior de mărturisirile intime. „A ieşi din dulap”, „a se autoasuma”, a se exhiba cu neruşinare prin cuvinte sau gesturi, nu mai are nimic dintr-o mărturisire: este înscrierea publică într-un grup de presiune, premiată imediat de manifestări generale de solidaritate. Ultimul stadiu este atins atunci când acest tip de comunicare se răspândeşte în afara conversaţiilor banale şi dezbaterilor de prăvălie, şi invadează sfera limbajului „cult” al ziarelor, dezbaterilor parlamentare şi tezelor academice.

În mod aproape obligatoriu, ceea ce azi trece drept „argument”, în aceste medii, este tiparul identificator care nu caută să conteste dovezile adversarului, nici măcar să-l seducă, ci doar să reitereze sprijinul celor care sunt de acord, să-şi facă numărul, să-şi crească puterea de presiune prin etalarea unei forţe colective unite, coerente, tot mai nerăbdătoare, tot mai intolerante. Nimeni nu dezbate pentru a arăta că are dreptate, ci doar pentru a-i separa, pe cei care sunt „de partea sa” de cei care sunt „de partea celorlalţi”.

Discuţiile nu mai au obiecte: doar subiecte.

Citeşte mai departe pe În Linie Dreaptă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult