Făcând şi eu zapping, cum spun băieţii poligloţi la butonatul telecomenzii, dau peste „nimic important”. Veţi spune, ei, bine, şi? care-i noutatea? Păi, chiar aşa se cheamă o emisiune ce-l are pe Mândruţă ca moderator. Şi ce văd? Că reuşeşte incredibil de natural să nu-i scape nici măcar ceva amuzant, că de important, nici vorbă! Reţeta, altminteri, pare a fi de divertisment, dacă vă amintiţi de jacuzzi-ul în care au intrat fără frică de contaminare Lucianul unei singure soţii şi Bianca mai multor iubiţi, dar, ca să ajungă să se amuze, îi trebuie puţintică răbdare telespectatorului. Am zis bine, fiindcă nu cred că aş avea cu cine să comentez emisiunea de miercuri seară. Aşa încât, am să vă spun la ce mai folosesc unii nevinovata şi delicioasa cacao.Reţetă. 1. Alegi o temă chiar bună – ce faci când nu faci nimic, în legătură cu varianta privitului la televizor. 2. Inviţi doi băieţi – unul mai cunoscut pentru trimiterea directă la podoabă în faţa unei reporteriţe cam toante, şi celălalt, pentru că e un voluntar mai mult verde. 3. Aduci un public de criză în platou, cu frica lui Dumnezeu, pentru că jumătate au ridicat mâna să confirme că se uită la posturi religioase. Şi 4, purcezi grabnic la ruinatul emisiunii şi te faci de sus până jos de… cacao.
La rubrica „dat în balansoarul de stambă în direct” greu este să te mai uluiască ceva, şi nu de politică e vorba. Şi totuşi, deunăzi, aruncam leneş, din când în când, câte un ochi spre ce se întâmpla pe ecran. Până când s-a închis fără să-mi fie somn. Jeezz, rar mi-a fost dat să văd ceva mai plicticos, mai leşinat, mai dezlânat, mai jalnic. Pot înţelege că pentru Mândruţă, de când a plâns în prime time din cauza unei legături prea directe cu numele lui, televiziunea a devenit un… hobby sau, altfel spus, strugurii, acri. Dar oare chiar e plătit pentru ce face? Fiindcă poţi ajunge să iubeşti, prin comparaţie, energia ADHD a Danei Grecu, zbenguiala pe câmpi portocalii a lui Moraru ori elucubraţiile populare ale lui Diaconescu, ba chiar să ţi se pară simpatice Monicile, Alinele şi Simonele – motivul pentru care căpătase ori dependenţă, ori repulsie, cel verde, că nu mi-a fost clar, de trecură şase ani! de când a renunţat la televizor. Cum am putut trăi, oare, fără să ştiu dacă: a) şi-a aruncat pe geam obiectul-pricină, ori b) a renunţat paşnic, fără daune materiale şi cu câştig spiritual?
Cui naibii îi pasă totuşi dacă băieţii aştia se uită sau nu la televizor şi de ce, dacă nu sunt în stare să-şi exploateze capitalul de imagine ca să transmită un mesaj coerent şi inteligent legat de un asemenea subiect? Cui îi pasă de ce carte a mai citit unul sau altul, dacă ei încearcă să fenteze întrebarea sau durează o veşnicie până răspund? Şi, mai ales, cui îi pasă de lamentările moderatorului vis à vis de rating ori de glumele lui insipide? De ce n-or face oare, fiecare, ceea ce, poate, ştiu mai bine, în loc să ocupe spaţiul de emisie de-gea-ba?
Mi-aş dori ca cei care citesc să mă creadă pe cuvânt şi nu să se uite vreodată la „nimic important”, fiindcă chiar asta vor găsi. Ar putea, în schimb, să se gândească la ce-ar fi răspuns ei, dacă ar fi fost întrebaţi ce cred despre emisiunile TV, despre rostul şi calitatea lor, şi despre ce şi-ar dori să vadă. Şi dacă tot vorbirăm de zapping, ce-ar fi să-l înlocuim cu un… „zapating”? Că n-om fi toţi aşa cum ne cred proprietarii de fâşii de autostrăzi de-astea invizibile, pe care circulă tot felul de mândruţi şi mândruţe!
Pentru zapating, intraţi pe www.catchy.ro 🙂
Articol apărut în numărul 28 al săptămânalului ZIUAVECHE.RO.
