Jandarmeria Română nu este altceva decât o structură militară de forță organizată după reguli și principii militare, executând misiuni de ordine publică, iar, în anumite circumstanțe, legate de apărarea națională, poate executa, cu succes, misiuni de luptă la război.
De la înființarea ei și până la 23 ianuarie 1949, când a fost desființată abuziv și înlocuită cu Trupele de Securitate, brațul înarmat cu torționari al PCR, a parcurs un drum lung, trecând prin trei războaie și câteva răscoale, trei dictaturi și, îndeplinind misiuni de ordine publică, prevenirea și combaterea infracționalității pe teritoriul naţional. Cu o istorie glorioasă de aproape 130 de ani și o perioadă neagră de 40, sub comunism, Jandarmeria Română a reprezentat, constant, una din instituţiile cele mai importante ale statului român. Această „forţă de poliţie de ordine publică”, cu statut militar, şi-a adus contribuții importante la realizarea momentelor cheie ale istoriei României, dar mai ales la gestionarea unui peisaj complex al ordinii şi siguranţei publice româneşti contemporane, constituindu-se într-un furnizor de ordine publică, de securitate şi de stabilitate socială.
Jandarmeria Română reprezintă un corp militar, având aceleași grade și ranguri ca și forțele terestre ale armatei țării, face parte din Forţele armate ale României și ca factor de putere militară se află, în momentul de față, într-o poziție nefirească, deoarece capătă, urmare unui cadru legislativ prost conceput, un rol bivalent, avându-se în vedere categoriile de misiuni pe care le îndeplineşte: de ordine publică, sub autoritatea Ministerului de Interne și de luptă, în situații de criză sau război în componența Sistemului Naţional de Apărare, iar ca loc, deși trebuie să facă parte din organica administrativă a MApN, constituțional vorbind, Jandarmeria a fost relocată, împotriva tradiției ei, la MI, minister de forță care administrează structuri de poliție cu statut civil și în mod inadecvat structuri militare, care au dat bătăi de cap politicienilor atunci când aceste forțe militare și nu „sindicale” au fost scoase în stradă, au acționat după reguli militare, pentru a tempera și respinge atacurile dirijate ale nemulțumiților străzii, pregătiți să ia cu asalt instituțiile statului.
Impopularitatea crescută a forțelor jandarmeriei s-a datorat acestei poziții bivalente a unor structuri militare profesioniste angajate într-un conflict stradal. Scandalul mediatic intern și internațional declanșat și în care a picat în mod nevinovat Jandarmeria Română este legat de acțiunile militare interne ale acesteia, desfășurate în executarea unor operațiuni de ordine publică, colorate subtil și pervers cu un „nevinovat” substrat politic, acest amestec brutal al Politicului, inflamând presa internă și internațională, condamnat ferm de UE și, mai nou, cercetat de ONU. Este prea mult și nemeritat. Judecata instituției Jandarmeriei Române trebuie făcută după principiul „nu brațul care lovește, ci mintea care ordonă”. Iar dacă mintea politică a dat un ordin ilegitim militarilor jandarmi de a acționa brutal și necontrolat, nu trebuie trași la răspundere jandarmii care și-au făcut datoria. Pentru că un jandarm este un specialist care prestează sub jurământ militar, pentru societate, un serviciu important, operând după unele reguli ale acțiunii militare, presupuse a fi legale și în care, la ordin, este angajat să le desfășoare.
Una din funcțiile sistemului militar din toate armatele lumii o constituie acţiunea militară, în cazul nostru acțiunea militară de ordine publică a jandarmeriei (funcţie clasică, realizată în registrul bipolar „apărare/atac”, ce se desfășoară gradual, cu unele interferenţe obligatorii, precum cunoașterea agresiunii, prevenirea și stăvilirea desfășurării ei, neutralizarea agresorului pe terenul confruntării (spațiul public) şi, în cele din urmă, efectuarea de acțiuni de răspuns la agresiune prin înfrângerea totală a acestuia pe terenul său. Forța jandarmilor trebuie înțeleasă ca un factor de putere militară în dinamică, adică o sumă de mijloace de persuasiune a mulțimii înfuriate, de presiune și de coerciţie, de distrugere, derivate, clusewitzian vorbind, din voinţa politică a puterii în scopul menţinerii unei ordini sociale date și, în acest fel, apărarea societății și a democrației constituționale. Jandarmeria, ca element al armatei, este un garant al democrației. În general, puterea politică și voinţa acesteia presupune inteligenţă, prestigiu, autoritate, fermitate, instinct statal și un uriaș simț al datoriei față de cetățean și țară. La români, puterea politică se manifestă, din păcate, exact invers.
Vinerea neagră din 10 august 2018 a pus jandarmeria în fața unei forte stradale de câteva sute de mii de demonstranți, insuficient organizați. Au fost desfășurate forte polițienești și militare ale jandarmeriei, iar în ducerea acțiunilor de ordine publică s-a pus problema existenței unui atac ilegitim al unor agresori ascunși în mulțimea de demonstranți, deciși să ia cu asalt instituțiile statului (atac la guvern) și implicit asupra ordinii statale. Trebuie arătat că în toate regulamentele militare din țări cu democrație consolidată se precizează că acțiunea de a schimba ordinea constituțională prin forță, precum și atacul la instituțiile statului sunt ilegale și, în consecință, trebuie înlăturată prin forța de coerciție a statului. Recentele acțiuni agresive ale vestelor galbene franceze, l-au determinat pe Emanuelle Macron, președintele Franței, să alăture forțelor de ordine pe cele ale armatei, pentru a opri escaladarea protestelor asupra instituțiilor statului. Executarea acestui ordin politic revine ministrului Apărării și directorului general al jandarmeriei franceze, în principal, instituție aflată în organica ministerului francez al Apărării.
Revenind la cazul 10 august 2018, Jandarmeria Română se afla, practic, în fața unui potențial act ilegitim și pentru forțele regulate de ordine publică se punea problema unui antagonism sau dezacord între obediența militară (militarul primește ordin de la seful său direct pe care-l consideră legal) și cadrul normativ general conform căruia atunci când ordinul de intervenție vine de la autoritatea politică, militarul trebuie să-l execute, considerându-l valid.
Potrivit dr. Ion Dragoman, militarul este obligat de statutul său profesional să acorde prezumția de validitate opiniei politicianului și în ceea ce privește pe militarul aflat pe treptele inferioare ale ierarhiei, acesta este apărat de eventualele trageri la răspundere pentru consecințele negative ale acțiunilor lui prin „regulile de angajare” emise de autoritățile militare superioare. Doar depășirea limitelor de utilizare a armamentului prevăzute în aceste reguli de angajare ar putea fi considerate un exces de putere și de zel care ar atrage răspunderea juridică; astfel, acțiunea militarilor care se conformează regulilor de angajare elaborate de eșaloanele superioare, chiar politice, este absolut legală și atunci ei trebuie să beneficieze de protecția legii în cazul că există consecințe păgubitoare ale acțiunii lor. Acțiunea militarilor care se conformează regulilor de angajare este absolut legală, ei beneficiind în acest caz, de protecția legii. Așteptăm concluziile parchetului militar spre a urmări cum ancheta a pus în ecuație ordinal politic și pe cel militar.
Trebuie să fie clar pentru toată lumea că în momentul scoaterii în stradă a efectivelor de luptă ale Jandarmeriei, militarii echipați de luptă se vor afla la contact direct cu un comportament colectiv organizat și disciplinat care transmite mesaje autorităților vizate, sau cu un comportament neorganizat, spontan, turbulent, fără lider formal și fără program de acțiune, pus pe scandal public.
Gustav Le Bon (Psihologia mulțimilor) consideră contagiunea mentală ca fiind principiul general de explicare a comportamentelor oamenilor aflați înlăuntrul unei mulțimi. Contaminarea se realizează printr-o seria de mecanisme psihologice cum ar fi imitația, tendința indivizilor de a calchia, pastișa, copia și plagia pe cei din jur, sugestibilitatea, când indivizii incontrolabili din mulțime sunt atrași de stimuli externi și așa-numita reacție circulară, o percepție sporită și rapidă a tuturor emoțiilor și trăirilor celorlalți, toate aceste mecanisme rostogolindu-se precum o avalanșă uriașă, transformând mulțimea într-o gloată dezlănțuită greu de oprit.
Unii specialiștii în psihologie socială, consideră că există câteva etape care fac posibil ca unele comportamente colective să devină violente, sau extrem de violente. Mai întâi apare un incident declanșator, pe timpul căruia apar indivizii care pot fi răspunzători de nemulțumirea colectivă. Acest proces nu este neapărat spontan, dar poate fi dirijat de către unii lideri informali, sau prin intermediul media și al rețelelor sociale. Lideri fac, desfac și refac solidarități, și în sfârșit, asistăm la declanșarea asediului, etapă dinamică scăpată de sub control care dă startul tulburărilor propriu-zise în fața cărora jandarmul trebuie să fie pregătit pentru a acționa potrivit planului său de luptă întocmit potrivit legii.
Pamfil Șeicaru, contemporan cu autorul Psihologiei mulțimilor, cunoscutul gazetar interbelic, faimos prin lansarea sloganului „șantajul și etajul”, în nr. 2431 din 8 noiembrie 1934 al ziarului Curentul profețea, admirabil, cum că „Strada este acceleratorul tendințelor spre extremism; strada antrenează instinctele libertare. Ce ar putea să însemne dictatura străzii? În epocile de criză, strada devine elementul activ al descompunerii Statului. Ce sporește curajul agresivității, ce dă brânci instinctelor anarhice și poate transforma o simplă agitație într-o prefață revoluționară? Numai ezitările societății, în năpraznicile ei afirmări represive. Un regim abdică din momentul când a simțit primele oscilații ale voinței de frânare autoritare. Strada își dă seama, în acel moment, că a preluat puterea, că își poate exercita sinistra ei dictatură. Pretutindeni, accentul ideii de autoritate își face drum cu un necesar corectiv regimurilor de libertate absolută, climate favorabile dezordinelor și destrămării disciplinelor sociale”.
Ce s-a întâmplat la 10 august 2018? Jandarmeria s-a aflat într-o misiune de luptă, la un ordin valid politic, într-un asemenea context descris cu măiestrie jurnalistică de eminentul gazetar român. Adică jandarmi profesioniști, împreună cu comandanții lor, s-au aflat în fața dictaturii străzii, un agresor al mulțimii intențiilor conspirate, un agresor insidios, pervers, imprevizibil, abscons, alcătuit din demonstranți pașnici printre care s-au strecurat, abil, coloane de alți demonstranţi cu lideri acoperiți, fără program, dar hotărâți să producă dezastre de stradă. Indivizi constituiți în grupuri clandestine, instruiți pentru bătălii de stradă, în conivență cu agenți de influență acoperiți, cu misiunea să destabilizeze solidaritatea și coeziunea unei mulțimi, prin orice mijloace. Din astfel de poziţii de luptă, „activiștii” instruiți exploatează vulnerabilitățile unei mulțimi confuze prin răspândirea de fake news, zvonuri false, mesaje de manipulare și dezinformare, precum și întrebuințarea de agresiuni directe prin utilizarea tehnicilor de sabotaj, subversiune, război hibrid, operațiuni de influență, atac cibernetic, inducere în eroare, știri false și agresiuni verbale.
Grupurile formate din asemenea indivizi se constituie într-un fel de „Coloană a cincea” (denumire dată de generalul spaniol Franco). Parte din aceste grupări se află cantonate la București, în conservare, renăscând doar atunci când este nevoie și acționează, mai ales când dictatura străzii atacă instituțiile statului, urmărindu-se disoluția acestuia. Nimic mai clar, nimic mai simplu. Elemente ale acestei coloane au acționat în fața și în spatele jandarmilor români, cu care presa plătită și antinațională a șters podelele redacțiilor, românii ignoranți, căzând în capcana mediei năimite care a făcut comerț în spațiul public cu produse numite „bad news”.
Presa națională a semnalat deja că Parchetul Militar deține probe evidente că Ambasada Federației Ruse la București a monitorizat îndeaproape zonele de conflict stradal pe vremea mineriadelor din 1990 și 1999. Deci Coloana a cincea funcționează și este antrenată să execute operațiuni sub acoperire.
Am toată convingerea că segmente din astfel de grupuri de persoane, conspirate și reactivate în masa de demonstranți, au existat în Piața Victoriei și puțin a lipsit ca să nu se producă un dezastru naţional. Dacă s-ar fi ocupat clădirea guvernului, forțele de ordine erau îndreptățite să execute foc legal din arme letale.
Printre doctrinarii ordinii publice de la MI s-a emis părerea că Jandarmeria Română este mai întâi o forță de continuitate, un serviciu public care, în virtutea statutului sau militar şi a competențelor sale materiale şi teritoriale, poate fi considerată o a treia forță publică între poliție și forţele armate. Că ea acţionează în mod obişnuit în colaborare nemijlocită cu poliţia şi că poate să îndeplinească misiuni de asigurare, menţinere şi restabilire a ordinii publice, iar în situaţii de conflict armat, poate îndeplini şi alte măsuri specifice forţelor armate, dar cu caracter limitat.
Întrebarea care se pune: cine dă ordine jandarmeriei la război? Are cumva MI această abilitate? Adevărul este doar pe jumătate spus. Dacă se induce ideea că locul jandarmeriei este la MI putem constata că pe teritoriul României mai există o a doua armată, care scapă de sub puterea art. 118 din Constituție, unde înțelegem că gestionarul a tot ce înseamnă structură militară în România este la MApN. Or până la desființarea sa, Jandarmeria a acționat în organica Ministerului de Război și executa misiuni de ordine publică sub autoritatea MI. Pentru a se evita un beneficiu de discuții neconform și dacă Jandarmeria vrea să rămână militarizată, atunci este musai să revină, administrativ, în organica armatei, așa cum a fost până la desființarea ei, să fie reintrodusă instituția pretorului la prefecturi și abilitați să dea ordine jandarmilor și poliției. Jandarmeria are nevoie urgentă în organica sa de un puternic aparat de informații, cu o puternică bază de date operative, racordată la comunitatea de informații națională, întrucât printre misiunile obișnuite le mai are și pe acelea ale combaterii crimei organizate, a fenomenului migraţiei și a terorismului. Dacă nu, pentru a se ieși din acest dualism, se poate relua ideea înființării unor structuri de ordine publică ale politiei. Și de ce spun aceasta, pentru că cele doua corpuri însărcinate cu misiuni identice pe linie de ordine publica, poliția și jandarmeria, se află adeseori într-o stare de rivalitate, de dihotomie. Acest dualism poate fi desființat doar dacă se dă comandă unică uneia din părți și asta nu poate fi decât jandarmeria, care primește în totalitate atribuţii de politie, ceea ce contravine Constituției, deoarece MI este o instituție nemilitarizată și cu puternice organizații sindicale.
De ce jandarmeria trebuie să revină la armată? Pentru că este organizată după principii militare, ceea ce înseamnă că această structură militară este o instituţie cu un sistem propriu de organizare, conducere şi ierarhizare, a cărei activitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile legilor statului, regulamentelor militare, ordinelor şi dispoziţiilor comandanţilor şi şefilor. Și dacă numirea comandantului jandarmeriei se face de președinte în calitate de comandant suprem al Forțelor Armate, nimeni nu va mai putea da ordine jandarmilor, decât în conformitate cu legea.
De regulă, într-o societate democratică, puterea politică, prin legitimitatea şi autoritatea sa, are rol coordonator faţă de forţa militară, care poate fi utilizată ca mijloc în desfăşurarea războiului pentru îndeplinirea scopului politico-militar, dar și ca forţă de descurajare în cadrul intervenţiilor sale pentru realizarea unor obiective politice limitate în care poate primi ca misiuni și acelea de ordine publică.
Există și alte păreri potrivit cărora ar exista o tendință de schimbare a misiunilor jandarmeriei care converg mai mult spre ideea unui serviciu public, de asistenţă a populaţiei, decât către misiuni de natură militară topite în cele de ordine publică, acestea devenind marginale în logica instituţiei organizată după reguli militare, problema punându-se astfel: or refacem conținutul legilor și îi așezăm pe jandarmi în organica MApN, executând misiuni de ordine publică sub autoritatea MI, acțiuni judiciare sub autoritatea ministerului Justiției și acțiuni militare limitate, sub autoritatea ministerului Apărării, sau, pentru a se evita conflictele între obligațiile militare și ordinul provenit de la autoritatea politică, să se înființeze poliția de ordine (forțe polițienești înarmate), deci nemilitarizate, menite să prevină sau să reprime dezordinea străzii, dictatura acesteia în piețe publice, în realitate o forță publică în uniformă și înarmată, special destinată să împiedice actele de distrugere, teroare, vărsări de sânge ale mulțimii agitate, acte de terorism și crimă organizată.
Este jenant ca Jandarmeria Română să nu aibă o comandă militară de excepție, alcătuită din generali bine instruiți și înțelepți, care nu s-ar fi lăsați călcați în picioare de analfabeții politici și comandați la misiune de o muiere prefect, neșcolită suficient, cu studii de „hausfrau” săvârșite la familia de primari ,ad vitam, din Voluntari, ajunsă apoi, accidental, într-o înaltă și nepotrivită funcție în administrația publică. Este cazul tipic al autorității fără responsabilitate.
Dacă există voință politică, s-ar putea prefigura un nou cadru normativ de organizare a Jandarmeriei Române, luându-se drept model, fie legile de organizare din interbelic, sau să se ia exemplul Franţei, unde sistemul forţelor de ordine publică dispune, pe lângă o poliție civilă, și de forte militare, executând, în principal, misiuni de ordine publica și care este denumită jandarmerie.
În sistemul politico-militar din Franța, pe domeniul întrebuinţării forţelor apărării naţionale, ministru este ajutat de către şeful statului major al armatei, şefii categoriilor de forțe (terestre, aeriene şi maritime), de către directorul general al jandarmeriei.
O jandarmerie națională puternică, bine instruită și înzestrată, credibilă și curățată de toate umbrele trecutului depărtat și apropiat, poate fi reformată, rapid, doar în organica ministerului Apărării. Aceste forțe ale jandarmeriei vor acționa cu mai multă încredere și libertate în contra dictaturii străzii și a forțelor ostile ordinii noastre de stat și de drept. Adică va fi o forță de ordine și coerciție a statului în serviciul public și nu în slujba puterii politice. Jandarmeria este singura în măsură să facă față valului de infracțiuni cu care se confruntă România acum. Această instituție trebuie să aibă cuprindere națională, atât în mediul urban cât și în mediul rural, deoarece poliția este depășită în reprimarea infracțiunilor grave.
Adresez, public, respectoasa rugăminte ministrului Apărării, Beniamin Les, să facă diligențele necesare pentru a putea detașa un număr rezonabil de generali din cadrul armatei regulate, la Jandarmeria Română, care să preia comanda acesteia și să introducă un suflu nou în toată ierarhia ei. Eu cred cu toată ființa în necesitatea acestei instituții militare și nu militarizate, atacată și batjocorită pe nedrept, pentru că nu are comandanți de anvergură și oameni politici de partea sa, să o apere, așa cum a făcut-o președintele Franței, felicitând forțele jandarmeriei franceze pentru intervenția reușită împotriva vestelor galbene. În actualul context geostrategic european, doresc Jandarmeriei Române să-și continue tradiția plină de fapte de arme în serviciul țării față de care a jurat credință nestrămutată și să devină instituția fanion a ordinii publice românești, iar jandarmul militar să devină o forță publică indubitabilă pentru siguranța țării și instituțiilor statului de drept, a oricărui cetățean român de bună credință și nu un adversar al său, tocmai bun de luat la pumni.
De aceea, recomand fiecărui jandarm, ca pe timpul executării misiunii sale să-și amintească de acest adagiu latin: „Te hominem esse memento! – Adu-ți aminte că ești om!”.
