Acasa Opinii La mulţi ani cu suspendare!

La mulţi ani cu suspendare!

scris de Marin Neacșu
4 afisari

Presa intră in week-end cu ştiri să ronţăie o lună. Evenimentele nu se precipită, se încalecă unul peste altul de ai zice că am intrat în anul morţii. Ce Năstase, ce plagiat, ce Bruxelles, săptămâna asta s-au întâmplat atât de multe încât nu ştii la ce să te repezi să nu îţi scape. Numai cine nu a fost la pescuit nu ştie cum e să îi cloţopească 3-4 lansete odată şi să nu ştie la care să se ducă prima oară, pe care să o scoată prima, de teamă să nu rateze monstrul pentru un amărât de rac.

Marin NeacsuDupă ce ne-am telenovelizat pe subiectul Năstase după ce acesta s-a liniştit şi ne-a zâmbit uşor ironic la plecarea din spital, nimeni nu mai vorbeşte despre drepturile omului, nimeni nu mai pomeneşte despre nedreptatea care i s-a făcut, cei care plângeau pe umerii lui loviţi de gloanţe acum sunt gata să îl strângă de gâtul prea puţin zgâriat, ruşinaţi că s-au lăsat aşa de repede păcăliţi de isteria indusă de anumiţi moderatori care veneau cu informaţii”confidenţiale” la crăpatul zorilor, sau de doctori care când vorbeau de plăgi împuşcate puneau accept pe numărul 4, nu pe gravitatea plăgilor. Uşor-uşor interesul s-a mutat pe drepturile medicilor, apoi ale avocaţilor, apoi ale poliţiştilor, apoi ale deţinuţilor care au sau nu voie să primească mai mult de 5 kg de bunuri pe lună la pachet. Se va obişnui Năstase cu Rahova? Rămâne de văzut, firea umană este o necunoscută uneori nu aduce anul ce aduce secunda.

Dar dacă tot suntem la secunde să fim cu ochii pe ea pentru că la modul în care se desfăşoară evenimentele, un clipit de gene te face să pierzi marea bombă.

După ce s-au arătat cu degetul pe marginea insignei, Băsescu şi Ponta au decis unul să stea acasă, celălalt să plece cu banii de butelie. Nici nu a plecat bine Ponta, că ştiriştii au început să fiarbă, unde e Băsescu, unde îi e maşina, unde îi e avionul, unde îi e trotineta, unde îi e calul? Până la urmă Băsescu le-a arătat calul dar nu întreg. A ieşit pe post, şi a infirmat ceea ce ei susţineau ”de pe surse” cum că ar intenţiona să îl dea în judecată pe Ponta pentru părăsirea postului fără aprobare. Nu, el nu face, nici nu a avut de gând şi nici nu aprobă o asemenea lucrătură, pentru asta sunt o grămadă de slugi care trebuie să îşi câştige leafa nu ? Domnia sa a ieşit pe post ca să arate românilor că îşi iubeşte ţara, şi că nu a vrut să o facă de râs ca atunci când umbla cu mâna întinsă după Sarkozy, sau când se plimba stingher printre şefii de stat ca Geoană printre lubeniţe, sau când Berlusconi îi făcea un semn de tralala. Da, preşedintele tării a reuşit să evite o nouă umilinţă, dar cum ? Aici la întrebarea asta nici chiar el nu prea ştie, este un pic confuz, aşa că a lăsat-o în coadă de peşte. La început ne-a spus că ”a fost împiedicat” să îşi umilească ţara, de Ponta care nu l-a trecut pe lista de participanţi şi a plecat fără el. Deci cu alte cuvinte lui Ponta trebuie să îi mulţumim că Băsescu nu a reuşit să se umilească din nou. Numai că neştiind dacă e bine sau nu să îl scoată pe Ponta în faţă, preşedintele unui număr tot mai mic de români îşi asumă responsabilitatea faptei şi ne anunţă că a decis să ”abdice de la obligaţiile constituţionale” de a reprezenta ţara şi nu s-a mai dus. Este incredibil dar aceste două declaraţii, cea că ar fi fost împiedicat şi cea că a decis să abdice, sunt folosite în cadrul aceluiaşi discurs. Păi domnule Băsescu, dacă în ceea ce priveşte fapta lui Ponta de a vă fi împiedicat să plecaţi putem spune că este un punct de vedere personal încă nedovedit, în ceea ce priveşte abdicarea de la obligaţiile constituţionale constat că aveam de-a face cu O MĂRTUSIRSIRE, UN AUTODENUNŢ privind un fapt săvârşit de propria persoană neforţat de nimeni, nici măcar de armata roşie sau de 3000 de studenţi din Iaşi. Ia cineva act de acest act al preşedintelui, de această declaraţie de o importanţă extraordinară? PREŞEDINTELE TĂRII A DECIS SĂ ABDICE DE LA OBLIGAŢIILE CONSTITUŢIONALE ŞI SĂ NU MAI MEARGĂ LA BRUXELLES. De aici încolo toate speculaţiile privind piedicile puse de Ponta devin vorbe goale. Mă întreb acum dacă CCR sau CSM se sesizează, sau dacă se va găsi cineva să înainteze plângere penală împotriva preşedintelui pentru abdicarea anunţată, tradusă prin refuzul de a se achita de o obligaţie constituţională, prevăzută în articolele pe care singur le-a citat de atâtea ori.

Săptămâna nu ar fi fost completă, dacă nu am fi asistat şi la alte evenimente la fel de importante dar mai puţin mediatizate. E adevărat, plagiatul lui Ponta a fost intens mediatizat, dar prea puţin explicat. Nimeni nu a avut curiozitatea să aducă în discuţie legislaţia privind noţiunea de plagiat să explice faptul că la vremea când Ponta a dat doctoratul, nu era obligatoriu să inserezi în josul paginii pe cine ai citat, era suficient să treci la bibliografie. Ar fi absurd acum să judeci pe cineva în baza unei legi care s-a modificat, iar pe vremea când s-a comis fapta aceasta nu era incriminată. E puţin relevant,acuzatorii nu o spun pentru că nu îi interesează, apărătorii nu o spun pentru că vor să o spună la sfârşit, după ce lumea s-a inflamat suficient, ca efectul să fie mai mare, presa nu spune pentru că atunci subiectul nu ar mai prezenta interes şi ei ce ar mai toca ?

Aparent în sprijinul plecării la Bruxelles şi anulării de facto a deciziei CCR, Guvernul dă o HG prin care trece Monitorul oficial în slujba guvernului, blocând astfel trecerea în ilegalitate a deplasării premierului. Am spus aparent, pentru că aşa cum vom vedea, mişcarea a avut mai multe bătăi. Oricum, transferul a fost bine gândit, chiar dacă cu riscul aferent de a fi blamat de presă sau de apărătorii de balcon ai democraţiei. Ponta a demonstrat că atunci când interesele de grup o cer, îl doare în doctorat de ce spune presa sau populaţia, principalul e să îi iasă pasenţa. Şi pasenţa i-a ieşit şi lui şi lui Felix.

În urmă cu câteva zile mister Voiculescu, se supăra pe Senat şi îşi cerea demisia pentru că ”nu îi luase în discuţie proiectul de lege privind înăsprirea pedepselor” pentru cei care evazionau fiscal statul român. Frumoasă ieşire, Felix, apărătorul dreptăţii, călare pe un cal alb, don Quijote în luptă cu evazioniştii. Aproape mi-au dat lacrimile, mai-mai să îl cred. M-am şi gândit că duşmanii o să îi pună beţe în roate, că Ponta şi Antonescu o să îl roage să revină asupra deciziei şi poate o să-i promită că vor baga legea în discuţie la prima şedinţă de după vacanţa binemeritată. Dar nu au mai avut timp, Ponta a plecat, iar Monitorul Oficial abia luat în subordinea guvernului s-a şi grăbit să anunţe plecarea din Senat a lui Felix. Mă pregăteam să îmi exprim coondoleanţele profunde funcţiei senatoriale când o ştire mă trage de mânecă: ”Dosarul Voiculescu-ICA a fost trimis de ÎCCJ la Tribunalul Bucureşti. Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi-a declinat vineri competenţa.” Citesc ştirea pe îndelete şi aşa aflu că dosarul lui Felix a fost mutat pe motiv că nu mai este demnitar, aşa că a trecut la judecata altor judecători mai puţin stresaţi. Dacă adăugăm aici şi faptul că ” Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni fiind săvârşite în formă continuată”, vedem o oarecare similitudine între cazul său şi al lui Năstase, atât în ceea ce priveşte faptele cât şi urmările. Şi cum se dovedise că ÎCCJ nu ştie de glumă când e vorba la o adică, domnul Felix zis vulpoiul a preferat să nu mai fie senator dar să fie liber decât senator la Năstase, dar închis. Aşa că nici plecarea sa din Senat şi nici subordonarea Monitorului Oficial către Guvern nu au fost întâmplătoare. Cine a spus că Ponta nu ştie să îşi calculeze paşii?

În ceea ce priveşte ultimele ştiri cu anularea comisiei care trebuia să judece cazul de plagiat al lui Ponta, este tot o mişcare necesară. Cum ar fi sunat pentru Ponta să apară în plină activitate europeană un ”ziarist străin” care să îl întrebe:”musiu Ponta , cum comentaţi decizia comisiei care a declarat că aţi plagiat la lucrarea de doctorat”? Nu dădea bine de loc. Deci Ponta a avut din nou nevoie de Monitorul Oficial ca să desfiinţeze Consiliul de atestare a diplomelor pus pe şotii care nu se ştie ce sfori avea legate, cu două – trei ore înainte de a discuta cazul, şi asta legal, nu doar ..anunţat de ministrul interimar al educaţiei. Astfel decizia acestuia este lovită de nulitate juridică. Ca şi în cazul CCR declaraţia există, dar nu este dovedită ”de lege”. Ca şi în cazul acela cu legea care cerea ca cineva să demonstreze că potârnichea este pasăre, ca să poată primi fonduri europene pentru o fermă de păsări.. Se pare că Ponta guvernează mai bine sau mai eficient –pentru el când este afară. De aici concluzia că de departe lucrurile se vad mai clar.

Nu pot să închei fără să îmi cer scuze faţă de doamna Kovesi. Când a afirmat că judecătorii din cazul Năstase au fost stresaţi de declaraţiile din presă ale avocaţilor am crezut că spune bancuri sau poveşti pentru copii. M-am convins însă că ”are dreptate”. S-au judecat două cazuri celebre şi foarte importante (pentru cei judecaţi). Cazul Huidu, băiatul acela glumeţ care între două bebeluşe călca trei persoane cu maşina trimiţându-le să îi vadă emisiunile de la balcon, şi cazul generalilor Bădălan şi Popescu foşti şefi ai SMG care au uşurat bugetul MApN cu vre-o 4 milioane RON (pe puţin), încălcându-şi jurământul militar, cel de demnitar, bătându-şi joc de onoarea şi haina militară, fapt dovedit şi consfinţit de judecători într-o condamnare. Ei bine, judecătorii în ambele cazuri au fost stresaţi de cele apărute în presă şi deşi au constatat vina celor judecaţi şi i-au declarat vinovaţi, deşi le-au dat, lui Huidu 2,6 ani iar generalilor 4 ani, au sărit peste executare şi le-au dat cu suspendare. Domnul Oprea când întră în şut că văd că se poartă generalii cu multe stele. Se pare că de la ziua de naştere a lui Năstase urările de aniversare cele mai apreciate sunt ”LA MULŢI ANI CU SUSPENDARE!” De aceea, adevăr zic vouă, săracii judecători au considerat că dacă un om poate fi acuzat în baza unor probe dubioase la doi ani cu executare pentru că şi-a însuşit nişte bani dintr-o campanie electorală (lucru perfect legal de altfel, de vreme ce Ritzi şi Eba sunt în libertate pentru exact aceleaşi fapte) altul care a trimis în ceruri (scutind statul de plata a trei salarii) asigurând astfel 3 locuri de muncă pentru alţi 3 oameni, poate primi o condamnare cu suspendare, iar alţii care au vândut tehnică militară operativă ca fier vechi pot primi tot suspendare, pentru că probabil ”nu reprezintă pericol social şi sunt la prima abatere”. Doamna Kovesi dacă asta este justiţia pe care o promovaţi vă doresc să beneficiaţi de o judecată la fel de dreaptă atunci când vă va veni rândul. Sper să nu vă streseze urarea mea.

Dacă mai e ceva şi am uitat, rog să fiu scuzat, dar nu mai fac faţă. Nu pot ţine pasul cu Monitorul Oficial. Am înţeles că vor lucra şi în Week-end. Îndurareeee!!

29 comentarii

coco 30-06-2012 - 16:55

COREEECT! PUNCT.

ciu 30-06-2012 - 20:09

Numai oltenii din (jud) Sibiu pot fi obiectivi fata de psd, tot dupa cum numai evreii ce locuiesc in gaza pot fi obiectivi fata de hamas

ciu 30-06-2012 - 20:14

NEACSU A COPIAT CU DEX-ul IN MANA, HUOOOO !!! Eu am mai vazut aceste cuvinte in Dex, de data asta cred ca a copiat chiar 100%

ciufulici 30-06-2012 - 20:37

AI MARE GRIJA URBOSE !!! nastase n-a vrut sa se sinucida, a vrut sa-l impuste pe basescu, care-i statea in gat!

neacsum 30-06-2012 - 20:51

Acuma am inteles eu de ce il interogheaza DNA-ul. Pentru ca a incercat sa il omoare pe basescu! Din nou, jos palaria in fata doamnei Kovesi si a domnului Morar. Iar politistul care i-a dat peste mana , este cercerat pentru a afla daca i-a dat o mana de ajutor lui Nastase sau a vurt sa il scape sa se sincucida. Saracul de el, nu are nici o scapare. Oricum ar da-o, tot vinovat este .

Zenovia-Zamfira 01-07-2012 - 11:29

Sa nu uitam latura pozitiva: hainele vargate ajuta foarte mult la silueta

neacsum 01-07-2012 - 13:28

Da mai ales pe doamne. Astept sa o vad si pe Ritzi si pe Anastase , si pe Udrea. ESTE CAZUL PENTRU TOATE SA URMEZE O CURA DE SLABIRE.

digital 01-07-2012 - 14:12

dacă o să aștepți,neacsum după ălea să slăbească,mai degrabă o să fii tu,și mai siluet!

neacsum 01-07-2012 - 14:27

Digital, poate o sa fiu, dar nu cu acelasi tratament.

digital 01-07-2012 - 14:34

nu m-am referit nici o clipă la tratament,ci doar la așteptare…care de multe ori,poate fi prea lungă!
iar ”divele” or să scape cu siguranță,fără DUNGI!

Zenovia-Zamfira 01-07-2012 - 16:01

Vrabia mihai viteazu, dar sa va vedem succesurile domn Neacsu, sa va vedem succesurile!

camelia 01-07-2012 - 15:32

„…care au uşurat bugetul MApN cu vre-o 4 milioane RON (pe puţin),…”

Vre-o ?????? 🙂 Pe ce prost analfabet l-ati plagiat? 🙂

Plagiat din DEX:

VREÚN, VREO adj. nehot., pron. nehot. I. Adj. nehot. 1. Care este un (sau o) oarecare; careva. 2. Aproximativ. ♦ (Cu valoare adverbială) Cam, circa. Vreo doi. ♢ Expr. Vreo doi (sau două)=câțiva (sau câteva). II. Pron. nehot. (În forma vreunul, vreuna) Cineva, oarecine, oarecare; careva. [Pr.: vre-un. – Var.: vrun, vro adj. nehot., pron. nehot.] – Lat. *vere-unus.

CONCLUZIE : Inapoi la scoala, d-le Neacsu, si-apoi mai reveniti pe la politichie.

neacsum 01-07-2012 - 16:10

Furunculoasa doamna, ca sa nu ma banuiti aiurea de misogism, completez lista cu domnii Visan, Berceanu, Videanu, Toader. Multumita ?

Zenovia-Zamfira 01-07-2012 - 16:20

Asa mai merge, baba are inima buna, mai zice la repezeala cate unele….
Sa uitam ce a fostara!

ANCUTA 01-07-2012 - 17:41

???????
Reply
• digital
01-07-2012 at 16:35
ești doar un flok,în calea p**ii!
nimic mai mult!!!!
Reply
o ANCUTA
01-07-2012 at 17:33
Pentru dragomir si pentru batca
ASTA DA COMENTARIU!!
Reply
o ANCUTA
01-07-2012 at 17:38
Dragomireeeee!
Batca barbatuleeee!
De ca nu-l “stergeti’ pe nemernicul asta care vorbeste civilizat?

Reply
• neacsum
01-07-2012 at 16:36
Camelia , nimeni nu e perfect, toti gresim, recunosc am gresit

camelia 01-07-2012 - 16:18

„Domnule” Neacsu, si tacerea-i un raspuns. Macar daca a-ti fi avut dramul de smerenie sa recunoasteti ca si d-stra mai gresiti, vi s-ar fi iertat cel putin o jumatate din greselile pe care ni le-ati servit de-a lungul timpului. Dar asa? Jucati perinita cu jegul ala uman de digital. Halal!

Zenovia-Zamfira 01-07-2012 - 16:29

Vazusi Camelio cum e barbatii? Mai e si exceptii, dar…
Catelandru asta, doar ca n-a muscat-o pe masa de placenta, altfel e rau si latra de cand era mic.

ANCUTA 01-07-2012 - 17:40

Reply
• digital
01-07-2012 at 16:35
ești doar un flok,în calea p**ii!
nimic mai mult!!!!
Reply
o ANCUTA
01-07-2012 at 17:33
Pentru dragomir si pentru batca
ASTA DA COMENTARIU!!
Reply
o ANCUTA
01-07-2012 at 17:38
Dragomireeeee!
Batca barbatuleeee!
De ca nu-l “stergeti’ pe nemernicul asta care vorbeste civilizat?

Reply
• neacsum
01-07-2012 at 16:36
Camelia , nimeni nu e perfect, toti gresim, recunosc am gresit

neacsum 01-07-2012 - 16:36

Camelia , nimeni nu e perfect, toti gresim, recunosc am gresit, dar macar greseala mea e scuzabila, s-a schimbat legea de cand am invatat eu. Dar dumneata ce scuze ai?Imi permit sa va citez :”Macar daca a-ti fi avut dramul de smerenie sa recunoasteti ca si d-stra mai gresiti,…” si sa va spun ca in contextul expus, trebuia sa fi scris ”ATI FI AVUT DRAMUL…”.Deci incercati sa va concentrati pe prorpiile comentarii si nu mai umblati la vanatoare de liniute cand vreti sa loviti pe cineva. Eventual incercati s afaceti un comentariu la text, o dezbatere pe idei. Ce faceti dumneavaostra poate face oricine , mai ales greseli.

ANCUTA 01-07-2012 - 17:42

BARBATILOOOOR DE LA ZV
Pentru dragomir si pentru batca
ASTA DA COMENTARIU!!
Reply
o ANCUTA
01-07-2012 at 17:38
Dragomireeeee!
Batca barbatuleeee!
De ca nu-l “stergeti’ pe nemernicul asta care vorbeste civilizat?

ANCUTA 01-07-2012 - 17:46

DOMNULE DACA ESTI „BARBAT” CA SI DRAGOMIR SAU BATCA AI GRIJA DE COMMENTS-uri.
Vad ca ii agreezi pe cei care-l injura pe Base, doar atat.
Ia uita-te ce face Dobre.
Scuipa si improasca!
Pe DXN si pe tomi i-atiscos. Le-ati blocat si casutele! De ce cocomarlelor?
De ce?
Pentru ca sunt oameni civilizati?
Zii domnule neacsu!

neacsum 01-07-2012 - 18:56

Ce sa spun ? Eu nu am nici o legatura cu partea tehnica sau de moderare a comentariilor, Tot ce pot face este sa comentez decent. Nu imi reprosa mie commentariile lui Camelia sau mai stiu eu cine ca nu intra in atributiunile mele.
Dar daca tot te supara unele comentarii ce spui de cele cu pupatul tampoanelor ? Ti se par corecte ? Sau ati venit aici toata liga pentru apararea drepturilor femeilor frustrate ?Vezi ce spune Zenova si Camelia si apoi vei vedea ca digital nu a facut altceva decat sa le dea replica.

ANCUTA 01-07-2012 - 17:33

Pentru dragomir si pentru batca
ASTA DA COMENTARIU!!

ANCUTA 01-07-2012 - 17:38

Dragomireeeee!
Batca barbatuleeee!
De ca nu-l „stergeti’ pe nemernicul asta care vorbeste civilizat?
🙁 🙁

Zenovia-Zamfira 01-07-2012 - 18:40

La inceput bunul Dumnezeu a creat Pamantul cu acareturile lui si apoi animalele. Dintre animale a ales barbatul si i-a tipat afara cromozomul Y., care nu este decat un X schiop, si astfel din el a creat Fiinta Umana, cea cu ratiune, suflet, si frumusete.
Barbatii au ramas animale, sunt uneori buni pe langa casa, dar sunt plini de rautati, se reped ca berbecii la lupte si razboaie, si multe alte rele dracesti, care toate decurg din pungulitza cu care ei gandes, ce o poarta la fereala sub burta.
Cum putem sti aceasta cu siguranta si sfanta dreptate?
Numaidecat ce-i tai pungulita cu foarfeca de vie, sau cu un ciob de sticle, se si fac mielusei, de unde erau pana atunci berceci.
Sa strangem deci foarfeci de vie, desi merge si cu laseru, si sa nadajduim la o curatare a Pamantului de tagma aceasta netrebnica!

Zenovia-Zamfira 01-07-2012 - 18:53

Dar, cum stim ca barbatii sunt caii pe care dracii alearga prin lume ca sa o stapaneasca? Niciunde nu a fost scris ca bunul Dumnezeu avea floci pe fata.

Pensionaru 01-07-2012 - 22:49

Pai daca dispare aceasta tagma dispareti si voi, ca fara noi voi n-ati fi existat pentru ca cine sa va faca si cu ce ?. Ferstanzi ?

mircea 02-07-2012 - 09:41

tineri ca PONTA,ANDREI NASTASE nu trebuiesc lasati sa vorbeste,ne face da ras natiunea,promovati si voi noul produs al neobolsevismului:VANGHELIE,ELENA BASESCU,ELENA cu COCOS,ALMA ANASTASE(sa facut cat MALU inalta ca plopu proasta ca gardu) ,RITZI,PAUL VOCI,di astia cu deplome la khil licente la metru(METRO) absoventy fara colegi

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult