Acasa Opinii Lecţia Unchiului Sam

Lecţia Unchiului Sam

scris de Ion Petrescu
5 afisari

Numai atât? Aceasta este întrebarea ce exprimă deziluzia celor care se aşteptau la dezvăluiri uluitoare, prin publicarea conţinutului unora dintre telegramele succesivilor ambasadori ai Americii, la Bucureşti.

Ion PetrescuDar, vă mai aduceţi aminte de lung metrajul artistic „Noapte americană”, în care, în plină zi, se făceau filmări speciale pentru acţiuni ce apăreau ulterior, pe marele ecran, ca fiind derulate în timpul nopţii?

Cam aşa stau lucrurile cu cei ce se perindă acum pe la televiziuni şi minimalizează sau neagă, cu o uimire prost mimată, pe chipurile lor, cele relatate în telegrame. Despre ei.

Asta ţine de cochetăria femininelor dornice să aibă numai oglinzi care să le păstreze prospeţimea adolescenţei, într-un moment al vieţii când ridurile de la gât sunt ascunse sub un şirag de mărgele, ce provoacă uitătura miloasă a unui ocazional partener, de dialog, mai mult, sau mai puţin profesional.

Place sau nu, a venit şi rândul politicienilor români să aibă parte de „duşul rece” atribuit oficial unui portal specializat în publicarea de documente clasificate, practic fiind doar o operaţiune a intelligence-ului american, menită a readuce, cu picioarele pe pământ, lideri care-şi supralicitează calităţile personale şi popularitatea publică, jurnalişti ce cred că fără ei era lipsită ambasada superputerii lumii de analize realiste ale societăţii româneşti, liliputani care nu au exerciţiul unei conduite demne, într-un mediu diplomatic.

Textele furnizate presei scot, pe scena judecăţii publice, obiceiuri din culisele politichiei autohtone. Nu faptele surprind. Multe fiind previzibile. Ci detaliile. Unele indicând altitudinea deloc superioară la care evoluează beneficiarii a milioane de voturi, în ultima campanie prezidenţială.

O primă certitudine? Ceea ce nu prea convine multora. Tocmai pentru că includ fraze despre micimi umane uşor  recognoscibile, telegramele respective dau jos măştile de pe multe feţe publice. Nu mint. Şi nu dezinformează.

Ţine de normalitatea activităţii oricărei ambasade să aibă o percepţie clară asupra aspectelor ce nu pot fi fotografiate dintr-un satelit: caracterele umane, relaţiile dintre diferiţi actori politici, preferinţe culinare – şi nu numai -, pasiuni, mărturisite sau nu.

Patima delaţiunii – iată cancerul protagoniştilor depeşelor diplomatice americane. Publicarea lor nefiind altceva decât un deget arătat, pe obraz, de Unchiul Sam, spre nepoţii săi, cam neciopliţi, din Bucureşti.

5 comentarii

Rodu Aurelian 01-04-2011 - 15:01

Delatiunea, sport national in timpul ocupatiei sovietice.
Te intreba securistul: De care dosare;de urmarire sau de colaborare.Cauza-efect.
Zoo Politikon
Cu poala-n cap
Si cu sarmaua-n mana
Limba-n urechi
Sau aplecat de sale
Mana intinsa…pentr-o derogare.
Scurgerea nu-i o acuza,
Ziaristii poarta fesul…
Noi ?!! …stiam ce-a scris Petrescu.

sile 02-04-2011 - 15:22

Pai asa se mergea si la Stambul. E boala mai veche…

Rodu Aurelian 01-04-2011 - 15:10

Numai atat.

Ciu Huhu 02-04-2011 - 16:54

Asta arata lipsa de caracter a politicienilor romani in frunte cu cei mai lipsiti de caracter pedelistii-portocali-basisti!

Seneca 03-04-2011 - 22:25

Domnule Ciu Huhu,

Din păcate, din nou, aveţi dreptate.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult