Ce se întâmplă în Europa? Cancelarul german Angela Merkel a primit, cu ocazia vizitei efectuate în România, cea mai înaltă distincţie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, doctor honoris causa. Universitatea clujeană este un exemplu la nivel mondial al funcţionării unui sistem educaţional în format multicultural, în pofida opoziţiei constante a radicalilor maghiari în frunte cu demnitarul român Laszlo Tokes.
Principiul multiculturalismului pare însă a se apropia de sfârşit în Europa, mai ales în contextual exacerbarii lente dar constante a fenomenului extremist-naţionalist. De altfel, chiar Angela Merkel semnala eşecul multiculturalismului în Germania, pe fondul problemei generate de invazia imigranţilor (în special din Turcia) de la începutul anilor 60 şi care, deşi au fost utili ca şi forţă de muncă, nu s-au mai întors în ţările de origine, constituind, în timp, o minoritate suficient de puternică. Angela Merkel sublinia că pentru rezolvarea problemelor create de această categorie de populaţie este necesară o strategie de integrare şi nu abordarea multiculturală.
Pe acelaşi calapod se înscrie una din concluziile cercetatoarei franceze Riva Kastoryano – autoarea lucrarii “Care este identitatea Europei? Multiculturalismul la încercare” – care într-un articol publicat în cotidianul “Le Monde”, semnalează controversele create de principiul multiculturalismului prezentat drept cauză dar şi efect al respingerii reciproce a comunităţilor entice. Liderul politic olandez Geert Wilders şi-a construit campania pe respingerea islamului pentru a revendica reîntoarcerea la valorile tipice olandeze, iar problema multiculturalismului a fost legată de principiul integrării imigranţilor, în special musulmani (Olanda a introdus, pentru acceptarea imigranţilor, obligativitatea ca aceştia să cunoască în prealabil limba olandeză). Această politică s-a răspândit treptat în Europa şi serveşte la întărirea ideii de suveranitate şi reprezentare a identităţii naţionale, spune Riva Kastoryano.
O situaţie similară se înregistrează şi în Marea Britanie, mai ales după atacurile teroriste de la Londra din 2005, unde problema integrării se pune în termeni de securitate naţională. Permisivitatea excesivă şi drepturile suplimentare acordate pe criteriu etnic au condus, în Belgia, la situaţia de criză determinată de victoria separatiştilor flamanzi la alegeri, care vine pe un trend ce are la bază recunoaşterea şi protejarea, încă de la începutul secolului XX, a limbii flamande.
Nu mai devreme de începutul lunii octombrie, în sesiunea de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a fost discutată rezoluţia privind lupta împotriva extremismului, prin care forul European şi-a exprimat îngrijorarea privind dezvoltarea în Europa a anumitor forme de extremism, mai ales rasismul şi xenofobia, care profitând de drepturile şi libertăţile garantate de democraţiile europene, urmaresc obiective contrare tocmai acestor democraţii.
Prin urmare, nu este exagerată concluzia că multiculturalismul a produs şi produce şi efectul pervers al creşterii rezistenţei la acest principiu în interiorul comunităţilor entice şi stimulează, implicit, izolarea lor reciprocă şi xenofobia, deşi, în mod paradoxal, multiculturalismul ar trebui să stimuleze tocmai dialogul. Dar într-o Europă a naţiunilor şi naţionalităţilor, cu o emergenţă ingrijoratoare a curentului extremist de dreapta, mai ales în rândul tineretului, poate produce un asemenea efect.
Ce se întâmplă în România?
Toleranţa tradiţională a românilor şi deschiderea spre dialogul cu alte naţiuni a permis României să aibă statutul privilegiat al unui stat în care, practic, nu exista forme de extremism. Mai mult, România este un exemplu de gestionare a problemelor minorităţilor naţionale, care fac parte dintr-o moştenire culturală vastă, uimitoare prin diversitate şi ar trebui privite ca atare, inclusiv de vocile radicale. Din păcate, toleranţa excesivă a românilor şi lipsa de fermitate a autorităţilor, deşi cadrul legislativ există, conduce, în Ardeal, la o expansiune treptată a curentului extremist venit pe filiera Budapesta. Terenul este numai propice pentru ca idei anti-semite (aşa cum s-a întâmplat cu prilejul manifestărilor de celebrare a 70 de ani de la ocuparea Transilvaniei de Nord de trupele horthyste la Miercurea Ciuc) sau anti-rome (vezi reacţiile extremiştilor maghiari din acelaşi oraş la protestul organizaţiilor rome din vara anului trecut), nefireşti pentru România, să prindă contur. De ce? Pentru că, din dorinţe obscure, partinice şi co-interesate, se doreşte implementarea în România a unor drepturi colective pentru minorităţi care depăşesc cu mult asigurarea cadrului European referitor la drepturile omului şi ale minorităţilor naţionale. Un exemplu elocvent este legea educaţiei pentru care guvernu şi-a asumat răspunderea şi care cuprinde, pe lângă controversatul drept la studierea istoriei şi geografiei în limba maternă şi multe alte prevederi aparent inofensive, dar care permit, practic, crearea unui sistem de învăţământ în limba maternă (maghiară, pentru că minoritatea maghiară va avea cel mai mult de caştigat), care va conduce la izolarea şi mai adâncă a comunităţii etnice faţă de populaţia majoritară. Dacă şi în prezent, tot mai mulţi tineri de etnie maghiară cunosc şi vorbesc în limba maghiară fără a avea cunoştinţe elementare de română, pe viitor cu un astfel de sistem, care încurajează educaţia doar în această limbă, ce se va întâmpla? Spre deosebire de Europa care merge spre integrare, România se îndreaptă spre o prăpastie şi mai mare între români şi maghiari, o izolare şi mai adâncă a acestora, deci un teren propice al naţionalismului-extremist, făcut, culmea, în numele unui europenism prost înţeles. Totuşi, recenta decizie a Curţii Constituţionale privind asumarea răspunderii pentru legea învăţământului, reprezită un semnal pozitiv şi o dovadă a faptului că această scindare a românilor şi maghiarilor poate fi evitată, în benefeciul ambelor părţi.
