Acasa Opinii Logica avortismului

Logica avortismului

scris de Doru Dragomir
4 afisari

Avortul este una dintre cele mai serioase probleme sociale din România, în ultimii 50 de ani fiind săvârșite peste 22 de milioane de întreruperi de sarcină. Filosoful brazilian Olavo de Carvalho arată că în spatele avortismului, a pledoariei în favoare avortului, se află neînțelegerea unuia dintre conceptele de bază ale lumii în care trăim – cel de specie. Olavo de Carvalho a vizitat de mai multe ori țara noastră, ultima dată în 2011, la invitația site-ului inliniedreapta.net.

Avortul este o problemă morală doar pentru că nimeni nu a putut dovedi vreodată, cu certitudine absolută, că fătul este o simplă extensie a corpului mamei, sau este o fiinţă umană cu drepturi depline. Însăși existenţa acestei discuţii interminabile arată că argumentele ambelor părţi sună neconvingător pentru cei care le aud, dacă nu chiar și pentru cei care le emit.

Există aici, prin urmare, o îndoială legitimă, pe care nici un răspuns nu a reușit să o stingă. Transpusă în planul deciziilor practice, această îndoială devine alegerea dintre a interzice sau a permite un act care are cincizeci la suta șanse de a fi o nevinovată intervenţie chirurgicală, ca oricare alta, sau de a fi, dimpotrivă, o crimă premeditată. În aceste condiţii, singura opţiune justificată moral, este, în mod absolut evident, abţinerea de la această practică.

La lumina rațiunii, nicio fiinţă umană nu-și poate aroga dreptul de a comite în mod liber un act despre care el însuşi nu poate spune cu certitudine dacă este sau nu o crimă. Mai mult decât atât, între prudenţa de a evita riscul acestui omor şi îndrăzneala de a te grăbi să-l comiți în numele unor ipotetice beneficii sociale, sarcina probei le revine, desigur, apărătorilor celei de-a doua alternative. Deoarece niciodată nu s-a găsit vreun avortist capabil să dovedească, dincolo de orice îndoială, ne-umanitatea fătului, adversarii avortistului au tot dreptul, şi chiar datoria de neocolit, de a-i cere să se abţină de la o acţiune a cărei nevinovăţie este o obiect de incertitudine chiar şi pentru el însuşi.

Dacă acest argument este evident în sine, la fel de clar este și faptul că mai toți avortiștii dătători cu părerea din ziua de astăzi sunt incapabili de a-i înțelegea implicațiile, pentru simplul motiv că opţiunea pentru avort presupune incapacitatea – sau, în unele cazuri, refuzul, din rea-voință criminală – de a înţelege noţiunea de specie. Specia este un ansamblu de trăsături comune, înnăscute şi inseparabile, a cărui prezenţă încadrează un individ, o dată pentru totdeauna, într-o natură pe care el o împărtăşeşte alți indivizi. Aparţin aceleiași specii, în veșnicie, chiar şi membrii săi încă nenăscuţi, inclusiv cei care încă nu au fost concepuți, care, atunci când vor fi concepuți și născuți, vor ajunge să poarte aceleaşi trăsături comune. Nu este greu să înţelegem că pisicile din secolul al XXIII-lea, atunci când se vor fi născut, vor fi pisici, şi nu pătlăgele roşii.

Opțiunea pentru avortism impune, ca precondiţie, incapacitatea sau refuzul de a înţelege această noțiune. Pentru avortist, statutul de “ființă umană” nu este o calitate înnăscută definitoare a membrilor speciei, ci o convenţie, pe care cei deja născuți pot, după bunul lor plac, să o aplice sau nu celor care încă nu s-au născut. Decizia dacă un făt în timpul sarcinii aparţine sau nu umanităţii ține de un consens social, nu de natura lucrurilor.

Gradul de confuzie mintală necesar pentru a crede în această idee nu este deloc neglijabil. De aceea, rareori avortiștii invocă în mod clar şi explicit această premiză fondatoare a argumentelor lor. În general, o țin ascunsă în cețuri (chiar și pentru ei înşişi), deoarece presimt că, declarându-o cu voce tare, ar însemna în același timp să o demaște ca presupunere antropologică lipsită de orice bază posibilă şi, dincolo de asta, a cărei aplicare este catastrofală: dacă statutul de fiinţă umană este o convenţie socială, nimic nu împiedică o convenție ulterioară să o revoce, negând umanitatea retardaților mintal, handicapaților, homosexualilor, negrilor, evreilor, ţiganilor, sau oricui altcuiva care, în funcție de capriciile de moment, ar părea incomod.

Cititi mai departe pe In Linie Dreapta.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult