Lucian Mândruţă, cu creierii în fasole, de 1 Decembrie

Deşi a încercat să facă un lucru lăudabil, de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, Lucian Mândruţă a reuşit să dea cu creierii în fasole, într-un editorial publicat în Gândul.

Jurnalistul, cunoscut mai mult pentru prestaţia sa de cititor de prompter la TV, a vrut să scoată în evidenţă, în mod absolut corect, că există mulţi români, de diferite etnii, care trebuie felicitaţi de 1 Decembrie. Până aici, totul a fost bine şi frumos. Şi, măcar pentru intenţie, poate că Lucian Mândruţă ar trebui iertat pe jumătate, pentru tâmpeniile pe care le-a debitat în articolul intitulat “Dragi prieteni maghiari, germani, turci, tătari, bulgari şi evrei…”

Astfel, jurnalistul le mulţumeşte maghiarilor pentru că ne-ar fi construit oraşe frumoase în Transilvania şi, într-un fel, îşi cere scuze faţă de ei, pentru că România este acum mai mare, în detrimentul Ungariei.

Ce uită Lucian Mândruţă să spună (poate că nu ştie) este că în perioada 1111-1571, Transilvania a fost Voievodat autonom, între 1571 şi 1691, a fost Principat autonom, iar, între 1691 şi 1867, prin intermediul Diplomei Leopoldine, Principatul Transilvaniei este subordonat direct împăratului austriac, care o conduce cu ajutorul unui guvernator. De abia în 1867, ca urmare a încheierii acordului privind crearea statului dualist austro-ungar, Transilvania va intra în componenţa Ungariei. Din 1918, şi-a declarat independenţa şi a partipat, prin unire, la formarea României moderne.

În consecinţă, Transilvania a fost încorporată în Ungaria jumătate de secol. Adică, aproximativ 50 de ani, pe înţelesul lui Lucian Mândruţă.

A spune că maghiarii au construit frumoasele oraşe din Transilvania este acelaşi lucru cu a afirma că Ceauşescu a săpat cu mâna lui tunelurile, la metrou, a făcut Transfăgărăşanul şi Casa Poporului etc. Forţa de muncă folosită era alcătuită tot din populaţia majoritară (română), care, lipsită de drepturi, era considerată de nobilimea transilvăneană de mâna a doua. Poate ar trebui să afle şi domnul Lucian Mândruţă că românii din Transilvania nu aveau dreptul să se stabilească în oraşe, să îţi construiască oraşe sau biserici din piatră. Şi chiar nu aveau dreptul să poarte cizme. Asta pentru că Transilvania era condusă de o pătură subţire aristocratică, formată din etnici maghiari sau români maghiarizaţi, care, în schimbul privilegiilor, renunţau treptat la limbă şi tradiţii.

Lăsând la o parte maghiarii, Lucian Mândruţă trece cu mulţumirile la germani, al căror rol este minimalizat, fiind redus la constructori de castele teutone şi cetăţi ţărăneşti. Probabil că jurnalistul uită de Braşov, Sibiu şi Sighişoara. Aceste sunt oraşe, care s-au bucurat de o largă autonomie şi care s-au ocupat preponderent cu comerţul. Ca să simplificăm, fiind interesaţi de porturile la Dunăre şi Marea Neagră, dar şi de comerţul cu Imperiul Otoman, au contribuit foarte mult la schimbul de mărfuri şi idei între Occident şi Orient. Aduceau tehnologie occidentală, în special militară (armuri, săbii, muschete, tunuri, praf de puşcă) şi plecau cu grâne, vin, miere, cai, vite, blănuri (din voievodatele Moldova şi Muntenia) şi pietre preţioase şi mirodenii, aduse în porturile dunărene şi pontice.

Pentru mai multe detalii despre Braşov, braşoveni, componenta românească a oraşului şi relaţiile dintre germani şi români, vă recomand să citiţi articolele scrise de istoricul George Damian, care a studiat o parte a arhivelor mediavale târzii.

Şi, dacă tot am ajuns la schimburile dintre Occident şi Orient, trebuie spus că Lucian Mândruţă nu îi uită nici pe turci şi pe tătari, cărora le mulţumeşte pentru mirodeniile pe care le-au adus în teritoriile locuite de români şi pentru mâncarea pe care noi “o numim acum naţională”. La ce fel de mâncare se referă, nimeni nu ar putea spune. Dacă se referă la o pastramă de oaie pe jar, îl anunţ pe Lucian Mândruţă că, în zona asta, se mânca oaie înainte să vină turcii şi tătarii. Dacă se referă la sarmale, iar dă chix, pentru că amestecul de carne, cereale şi legume, învelit în varză este specific întregului areal, cu mici diferenţe, şi s-a răspândit cu mult înainte de venirea turcilor. Probabil că, din necunoaştere, Lucian Mândruţă confundă numele mâncărurilor, multe cu origini balcanice şi influenţe turceşti, cu originea lor. Este adevărat că “ciorbă” provine din turcescul “çorba”. Dar nu înseamnă chiar acelaşi lucru. Singura asemănare este că se referă la fiertură. Iar, în turcă, cuvântul vine din arabă, “šorba” sau “šarâb”, tot cu sensul de fiertură. Cuvinte asemănătoare, cu sens de fiertură mai există în spaniolă (jarabe), italiană (sorbetto), franceză (sirop), neo-grecă (τσορβάς), albaneză (tšorbë), bulgară şi sârbă (čorba) şi maghiară (csorba) Sursa: DER (1958-1966).

Din aceeaşi pornire laudabilă, de a scoate în evidenţă contribuţia românilor de origine turcă şi tătară la evoluţia României, Lucian Mândruţă persistă în a-şi demonstra necunoaşterea. Afirmă: “în felul nostru de a fi: Nastratin Hogea e şi-al nostru!”. O să trec peste faptul că aproximativ 90% din locuitorii României habar nu au despre personajul menţionat. Dar, se pare, că nici Lucian Mândruţă nu ştie că Anton Pann este cel care l-a popularizat pe Nastratin Hogea în ţările române. Iar Anton Pann, deşi s-a născut în Imperiul Otoman, la sud de Dunăre, pe actualul teritoriu al Bulgariei, nu era nici turc şi nici tătar. Numele său adevărat era Antonie Pantoleon-Petroveanu. Unii spun că era bulgar, alţii, că era român, alţii, că era aromân (cuţo-vlah).

Oricum, cine nu a auzit despre Nastratin Hogea este bine ca măcar să caute pe Google despre ce este vorba. Există multe snoave şi povestiri, dar, cel puţin în limba română, Anton Pann merită citit. Aaaa, că era să uit! Pentru cine nu a auzit de Anton Pann: a compus melodia Imnului Naţional “Deşteaptă-te Române!”. Cel puţin, aceasta este varianta oficială, pentru că există şi contestatari.

Însă, frişca cu vârf a editorialului lui Lucian Mândruţă o constituie afirmaţia legată de bulgari: “Vă mulţumesc, dragi bulgari, că aţi putut să treceţi peste pierderea provinciei Dobrudja acum 100 de ani, că să avem şi noi ieşire la mare (deşi, uite, ca tot la voi tragem în concediu!)”.

Dacă, din 2012, scădem 100 de ani, o să ne dea 1912. În consecinţă, Lucian Mândruţă afirmă că românii au furat de la bulgari, în anul 1912, “provincia Dobrudja”, ca să aibă ieşire la Marea Neagră. Prostie mai mare nu am auzit niciodată. În primul rând, este total neclar dacă se referă la Dobrogea sau doar la cele doua judeţe Caliacra şi Durostor, cunoscute sub numele de Cadrilater. Dacă la asta se referă, greşeşte, pentru că e vorba despre 1913. Chiar şi aşa, România avea ieşire la Marea Neagră, prin Dobrogea.

Dacă, totuşi, atunci când se referă la “provincia Dobruja”, are în vedere Dobrogea, greşeşete şi mai flagrant. De ce? Păi, e puţin mai mult de explicat. Dar o sa simplific. Nu are rost să ne mai referim la perioada antică, cu Burebista, cetăţile greceşti, ocupaţia romană, Moesia şi Sciţia Minor. Trecem direct la epoca medievală.

La începutul celui de-al XV-lea secol, în timpul lui Mircea cel Bătrân, Dobrogea fostului despot Dobrotici făcea parte din Valahia/Muntenia/Ungrovlahia/Ţara Românească (cum vreţi să îi spuneţi). Deci, avea ieşire la Marea Neagră.

Ca să ştie şi Lucian Mândruţă: Numele Dobrogea vine de la numele despotului/voievodului Dobrotici, fiul lui Balica. S-a luptat cu genovezii. Pe la 1386 dispare din cronici şi, se pare, că este succedat de un fiu care închieie pace cu genovezii şi o alianţă împotriva otomanilor. În zadar, pentru că regiunea românească este ocupată. O eliberează Mircea cel Bătrân, care, pe la 1405 se intitulează: “Mare Voievod şi Domn, stăpânind şi domnind peste toată ţara Ungrovlahiei şi al părţilor de peste munţi, încă şi spre părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului, herţeg şi domn al Banatului Severinului şi de amândouă părţile de pe toată Podunavia, încă şi până la Marea cea Mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului”.

După războiului ruso-turc, în 1812, prin Pacea de la Bucureşti (semnată la Hanul lui Manuc – Manuc Bei, aflat în slujba otomanilor, a fost cumpărat de ruşi. A plătit cu viaţa, mai târziu, cedarea Basarabiei), Imperiul Ţarist obţine, în mod arbitrar, de la Imperiul Otoman, jumătate din Principatul Moldovei. Mai precis, teritoriul dintre Prut şi Nistru, cunoscut astăzi sub numele de Basarabia

În urma Războiului Crimeii (dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, şi o alianţă a Imperiului Otoman, Regatului Piemontului, Imperiului Francez şi Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei, pe de altă parte), Tratatul de la Paris, din 1856, stabilea statutul Principatelor Dunărene (Moldova şi Valahia), care rămâneau sub suzeranitatea otomană, dar cărora li se acorda dreptul de a avea propriile Constituţii şi Adunări legislative şi care aveau să fie puse sub supravegherea puterilor victorioase. De asemenea, Basarabia rămânea, în continuare, în stăpânirea Imperiului Rus, dar partea sa sudică (judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail) era retrocedată Principatului Moldovei.

Astfel că, la Unirea Principatelor din 1859, sub conducerea lui Cuza, exista ieşire la Marea Neagră.

După războiul ruso-turc, din 1877, cunoscut pentru noi şi sub numele de Războiul de Independenţă (în care şi-au pierdut viaţa zeci de mii de români din toate provinciile istorice, inclusiv Transilvania ocupată de maghiari) are loc Pacea de la San Stefano (iarna 1878), prin intermediul cărei se recunoaşte independenţa României, Serbiei şi Muntenegrului şi autonomia Bulgariei (sub suzeranitate Otomană). În schimb, deşi fusesem aliaţi, Imperiul Ţarist cere României să “retrocedeze” cele trei judeţe din sudul Basarabiei, Cahul, Bolgrad şi Ismail, cunoscute şi sub numele de Bugeac. Trupele române ajung chiar la lupte sporadice cu cele ruseşti, aflate pe teritoriul României. Se ajunge şi la un uşor asediu asupra Bucureştilor.

În cele din urmă, în iunie/iulie 1878, prin Congresul internaţional de la Berlin, privind revizuirea Tratatului de la San Stefano, s-a recunoscut Independenţa României, drepturile acestei asupra teritoriuiului românesc Dobrogea (aflat până atunci sub ocupaţie otomană). În schimb, României i s-au luat Cahul, Bolgrad şi Ismail.

O scurtă recapitulare la subiectul ieşirii României la Marea Neagră. Nu de alta, dar a fost multă informaţie şi, pentru unii, e mai greu de urmărit şi priceput: Voievodatele, Principatele, Principatele Unite şi România aveau ieşire la Marea Neagră.

Până una alta, intenţia lui Lucian Mândruţă este de bun augur. Dacă trecem peste prostiile înşirate în textul său, am putea chiar să îl laudăm. Şi, mai mult, să urăm şi în mod sincer “La Mulţi Ani” Românilor maghiari, germani, turci, tătari, bulgari, ţigani, armeni, evrei, greci, italieni etc!

P S. Explicaţie pentru titlu: în tradiţia populară, indiferent de etnie, mucii sunt asociaţi cu creierul. Mai exact: oamenii neinformaţi cred că, atunci când eşti răcit, creierul se transformă în lichid şi curge pe nas.