
Deunăzi a fost un episod, tot cu un specialist din ăsta, culmea tot de la PDL. Călin Murg, viceprimar al Capitalei, că despre el e vorba, turuia de zor şi doct în studioul Antenei 3. Măi, că deştept mai e tipul şi plin de soluţii!, ar fi zis orice telespectator de bună credinţă, care nu era la curent cu treaba cu Punctajul. Numai că şmecherii din slujba mogulului Voiculescu s-au prins că omul se uită cam des pe telefonul mobil, pus frumos în dreapta lui pe pupitrul la care sta. Şi dă-i şi filmează-i display-ul. Murg al nostru ce făcea? Păi citea de pe telefon, unde primea mesaje cu răspunsurile la chestiunile care se ridicau în emisiune. Probabil că nu avusese timp să-şi facă temele sau, pur şi simplu, uitase lecţia. Aşa că un prieten de la partid îi şoptea de zor, în scris.
Dar să revenim la Popoviciu. Bunăoară, marţi seara era la Realitatea, unde combătea de mama focului! Numai că la un moment dat a apărut o temă în afara Punctajului. Un student din Cluj povestea cum a încercat să trăiască cu salariul minim pe economie, circa şapte lei pe zi, după ce-şi achită întreţinerea şi celelalte daravere obligatorii. „Am renunţat la maşina personală. Nu-mi ajung banii de motorină. Nu-mi ajung banii nici măcar de transport în comun. Circul pe jos sau cu bicicleta indiferent cât de frig e afară. Mănânc mult mai puţin ca înainte”, a concluzionat studentul.
La care, trimisul Partidului pe pământ şi la televizor n-a găsit altceva de replicat decât cele ce urmează: „Vă explic eu un lucru: cei care în momentul de faţă au, cum spuneţi dumneavoastră, 471 sau 500 de lei, care oricum e foarte puţin. Vreau să vă spun un lucru: li s-a tăiat 25% din salariu. Credeţi că cu acel 25% în plus acei oameni au trăit cu mult mai bine?”.
D-aia revin şi zic: Dacă tot trăim prost, măcar făceţi–ne hatârul şi ţineţi-vă proştii acasă!