Duminică 5 august, la Bălţi, este organizat un Marş al Unirii. Acest oraş, cu peste 140.000 de locuitori, este al doilea bastion, după Tiraspol, unde rusofonii se uită, cu o anumită speranţă, spre fereastra lui Vladimir Putin, de la Kremlin.
Bine informat privind intenţiile Consiliului Municipal Bălţi, de a organiza un referendum, menit a lărgi autonomia locală, premierul Vlad Filat i-a surprins pe administratorii oraşului organizând o şedinţă a guvernului celui de-Al Doilea Stat Românesc, chiar în această localitate. Context în care a avizat un proiect de lege privind extinderea autonomiei acestui municipiu.
Devine tot mai clar, că între avântul puciştilor de la Bucureşti, declaraţia extrem de recentă a lui Vladimir Putin, privind necesitatea unui referendum, în Transnistria – care să consfinţească alipirea de jure la Federaţia Rusă – şi activarea, după metode paramilitare, a organizaţiilor de tineret rusofone, de peste Prut, există o evidentă legătură.
Cu tot surâsul său enigmatic, de la Londra, Vladimir Putin nu mai are răbdare. I-au mai rămas doar trei luni de zile, până la alegerile prezidenţiale din Statele Unite.
Este perioada în care – teoretic – poate fi ofensiv, fără ca S.U.A. să îi dea o replică pe măsura intenţiilor sale. Acum poate fi realizată, în concepţia sa, nu doar revenirea, pe cale, chipurile, democratică, prin vot popular, a liliputanelor republici Abhazia, Osetia de Sud şi Transnistria, în cadrul Rusiei Redivivus.
Ci şi a altor entităţi statale ex-sovietice. Precum se încearcă cu Republica Moldova. Numai că, deşi există voci voit defetiste în presa de la Chişinău, frontiera geopolitică a Rusiei nu va mai reveni pe Prut. Chiar dacă diversiunea referendumului, cel din România – la care au contribuit discret, prin „schimburi de opinii” şi însărcinaţi cu amestecul în treburile interne, ai Kremlinului – a scos din joc un adversar al lui Putin, precum preşedintele suspendat. Chiar dacă diplomaţi ruşi, acreditaţi la Bucureşti, transmit, neoficial, dar ca să se cunoască public aşa ceva, determinarea preşedintelui tuturor ruşilor de a recurge la forţă, pentru a reface teritoriul ex-Uniunii Sovietice.
Putin ştie şi nu îi iartă lui Dmitri Medvedev lipsa de reacţie a acestuia la afirmaţia publică a secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, făcută la Summitul Alianţei, de la Lisabona, când a garantat protecţia Republicii Moldova, de către aliaţi.
Iar evoluţia ulterioară a evenimentelor a demonstrat continuitatea politicii guvernanţilor de la Chişinău, de integrare treptată în Uniunea Europeeană, precum şi participarea, inteligentă, a Ministerului Apărării, al Republicii Moldova, la acţiunile iniţiate în cadrul Parteneriatului pentru Pace.
Numai în logica domniei bâtei, din vremea cavernelor, mai poate cineva lansa fabulaţii, precum rusofonul Iurie Roşca, că tancurile ruseşti ar putea ajunge rapid la Prut. Şi ce să facă acolo? Să fie spălate, de colbul stepei, cu apa din râu, înainte de a reveni val-vârtej, dincolo de Nistru?
Republica Moldova nu este arena unei confruntări geopolitice, dintre marile puteri, fiind deja în arealul practic al U.E. şi al N.A.T.O., dar acest aspect îl deranjează pe autoritarul preşedinte rus.
Ceea ce Putin ştie, dar nu are ce face, este că triunghiul de forţă creat de baza militară americană de la Mihail Kogăniceanu, cea viitoare, de la Deveselu şi al treilea element, amplasabil în arealul Ţării Moldovei – cea din vremea lui Ştefan cel Mare – va calma definitiv puseurile ţariste ale Moscovei.
Din toate punctele de vedere, tehnologic, al efectivelor militare, al experienţei de luptă, a mentalităţii de învingător – cultivată prin spritul de echipă:”nimeni nu va fi abandonat pe câmpul de luptă” – forţele armate americane surclasează pe cele ruseşti. Şi atunci, despre ce vorbim? Întărâtarea mulţimilor? Crearea unui precedent pentru o intervenţie militară, ca în Cehoslovacia – doar suntem în august! – în anul 1968?
Unificarea celor două state româneşti nu este o chestiune pentru sfatul babelor şi al moşnegilor, la televiziuni rusofone, din Chişinău. Nici subiect de ronţăit de către papagali anti-români, precum un oarecare Nicolae Pascaru, cel ce a inventat, tot acolo, mişcarea unor creiere goale, pompos denumită „Voievod.”
Reunirea, chiar dacă îi enervează pe diplomaţii ruşi din Bucureşti, va fi după varianta germană. Tot cu sprijin american. Mult mai puternic, după alegerile prezidenţiale de peste Ocean, de la finele acestui an.
Ce visează Vladimir Putin este una. Ce cred unii militari ruşi, privindu-se doar pe ei în oglindă, este alta. Nu va fi conflict militar. Nici dezordine în landul dintre Prut şi Nistru. Chiar dacă marşuri, precum cel al Unirii vor fi obiectul unor acţiuni intenţionat violente.
Clepsidra istoriei nu mai poate fi întoarsă la Chişinău. Din aproape 4 milioane de cetăţeni, ai Republicii Moldova, 1.000.000 lucrează în Europa, circa 500.000 în Rusia, ceea ce înseamnă că echivalentul populaţiei urbane a capitalei României, Bucureşti, trăieşte între Prut şi Nistru.
Cum ultima paradă militară, de la Chişinău, a demonstrat – la nivelul imaginii publice, prin uniformele de tip american, ale tuturor detaşamentelor, inclusiv ale combatanţilor pe frontul transnistrean – sprijinul clar al Americii pentru desprinderea Republicii Moldova, treptat, dar ireversibil, de lumea de dincolo de Nistru, preşedintelui rus nu îi mai rămâne decât o opţiune.
Să se ducă la viitoarele jocuri, dacă nu olimpice, măcar regionale, organizate de nu puţinii chinezi veniţi, cu familiile, să ocupe, pardon să lucreze paşnic în sudul Federaţiei Ruse. Asta ca să se mai calmeze. Pe “tatami” nu poate fi mereu câştigător…
Comments are closed.