Acasa Opinii Martor ocular la incapacitatea de apărare a României

Martor ocular la incapacitatea de apărare a României

scris de M.A.
4 afisari

Dacă mijloacele de informare în masă româneşti n-ar fi răspândit ştirea că domnii Dobriţoriu şi Fota s-au certat, n-aţi fi aflat că luni, 26 noiembrie 2012, în Aula Academiei Române s-a desfăşurat conferinţa „Securitatea naţională în societatea bazată pe cunoaştere”.

Hari Bucur MarcuOrganizată de troica formată din Academia Română, Direcţia Generală de Informaţii a Apărării şi Ministerul Apărării Naţionale, această conferinţă a reuşit să pună o problemă de importanţă strategică în dezbaterea unui public avizat, cea a rolului, locului şi interdependenţelor a trei componente estenţiale ale sistemului naţional de securitate, respectiv „intelligence, cunoaştere strategică şi decizie”.

Au contribuit la această conferinţă personalităţi de referinţă în domeniul teoretic şi aplicat al securităţii naţionale, de la academicieni, în frunte cu preşedintele Academiei Române şi până la şefii a două dintre cele trei servicii principale de informaţii din România, respectiv informaţiile militare şi informaţiile externe, Serviciul Român de Informaţii fiind reprezentat de un adjunct militar al directorului. Desigur, publicul larg nu ar fi atât de interesat de subiectele şi abordările speciale ale majorităţii participanţilor. Dar, este important de reţinut că, din păcate, această conferinţă este o raritate în România, pentru că foarte rar se întâmplă să se afle la aceiaşi masă oameni de ştiinţă şi teoreticieni din mediul academic cu cei ce muncesc direct şi nemijlocit pentru realizarea securităţii şi apărării naţionale.

De aceea, cred că este bine că s-a auzit despre acest eveniment, chiar dacă el a fost menţionat în contextul unei certe dintre doi domni prea bine cunoscuţi opiniei publice.

Domnul Corneliu Dobriţoiu este ministrul apărării naţionale iar domnul Iulian Fota este consilierul prezidenţial pentru securitatea naţională. Ei sunt doi practicieni ai securităţii şi apărării, la nivel strategic, cu multă experienţă şi un solid bagaj de cunoştinţe teoretice. Un dialog între ei este întodeauna unul care merită urmărit cu atenţie, pentru că ceilalţi, care nu sunt nici miniştri, nici consilieri prezidenţiali, au ce afla de la ei.

Nu o să vă spun acum ce a zis unul şi ce a răspuns celălalt, pentru că nu este nici important pentru cetăţeanul neavizat şi nici elegant pentru cel ce ar relata vorbele lor. Nici nu o să fac aprecieri despre cine a avut sau nu dreptate, pentru că subiectul disensiunilor nu poate fi tranşat de niciun arbitru al dreptăţii. Ceea ce pot să vă spun, ca martor ocular la scena petrecută în Aula Academiei Române, este că am văzut doi oameni necăjiţi, care se blamau unul pe celălalt pentru necazul că apărarea naţională a României este în incapacitate instituţională şi acţională. Amândoi au dat de înţeles că necazul lor este generat de dorinţa nesatisfăcută a fiecăruia de a face bine Ţării şi securităţii acesteia.

Domnul ministru era necăjit că este obligat să umble după bani la bugetul militar nu pentru ceea ce ştie domnia sa că este esenţial pentru Armata României, ci pentru poftele şi cheful domnului preşedinte Băsescu, care nici măcar nu se oboseşte să respecte formal legea, dar abuzează de funcţia de preşedinte al Consiliui Suprem de Apărare a Ţării. Domnul consilier prezidenţial era necăjit că politica de securitate naţională, aşa cum a scris-o în Strategia naţională de apărare, nu este încă avizată de Parlament, de mai bine de doi ani şi jumătate şi, în consecinţă, nici nu este luată în seamă de guvern.

Chiar şi prezentată aşa, cearta publică şi mediatică dintre aceşti doi demnitari de top ai României nu ar fi meritat mai mult decât o notă pasageră. Numai că, în seara aceleiaşi zile, domnul Băsescu Traian, preşedintele suspendat şi revenit la „masa verde”, s-a asmuţit, la rândul domniei sale, la ministrul apărării, numindu-l „Moş Teacă” şi acuzându-l că „atacă instituţiile statului” pentru că se gândeşte să propună modificarea Constituţiei în ceea ce priveşte rolul şi locul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în arhitectura naţională de securitate.

Prin această adăugire băsistă la situaţia conflictuală iniţială, intrăm în altă zonă de interes public. Deja, suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm dacă, nu cumva, domnul Dobriţoiu chiar are perfectă dreptate că domnul Băsescu foloseşte funcţia prezidenţială pentru alte interese de securitate decât cele ale naţiei române? Că prea s-a supărat acesta din urmă pe cel dintâi. Şi prea s-a coborât la nivel de mahala, ca să-şi dea drumul la invective, deşi vorbea de la tribuna pe care scrie „Preşedintele României”.

Ori, acest lucru devine de importanţă majoră pentru cetăţeanul român de rând. Nu o fi ştiind acesta prea multe despre securitatea naţională sau apărarea patriei, ori despre semnificaţia conceptului de societate bazată pe cunoaştere, ori despre cea de decizie strategică. Dar ştie cu siguranţă că statul România trebuie să îşi îndeplinească anumite funcţii, printre care şi cea de securitate şi apărare. Şi mai ştie că primul răspunzător de îndeplinirea acestei funcţii este preşedintele şi comandantul forţelor armate, adică exact demnitarul ce sare şi el la cearta dintre alţi doi mai mici, în văzul lumii, pentru că nu îl mai ţin nervii. Şi, atunci, se întreabă cetăţeanul român de rând, oare îşi mai îndeplineşte acest stat funcţia respectivă cum trebuie, sau nu?

Aici, avem deja un răspuns, consolidat de manifestările publice de luni. Fără o politică completă şi coerentă de securitate şi apărare, fără o bugetare rezonabilă şi justificabilă a domeniului apărării naţionale, fără o viziune strategică şi fără o coordonare a eforturilor de realizare a puterii militare a României, dar cu disensiuni ireconciliabile între comandantul forţelor armate şi ministrul apărării naţionale, cu invective aruncate în public, în dreapta şi în stânga, la adresa primilor oameni în stat, cu atragerea unor străini în lupta internă pentru puterea politică, România nu numai că nu îşi mai îndeplineşte funcţia statală fundamentală de securitate şi apărare, dar nici nu prea mai seamănă cu un stat ce ar merita apărat.

10 comentarii

Radjasiha 27-11-2012 - 15:16

Domnule Hary
Din 1990 încoace suntem martori la impotenţe manageriale,nu la incapacitatea de apărare a tării.
Mă uit la emanaţii ( decidentii ) intelligence_ului romanesc, si-ţi spun câţi bani face = 2
Strategie românească
Intelligence cu poalele- n cap.

BULA 27-11-2012 - 15:32

Articol scris cu teama si superficial pana la extrem.

Nea Hari, apararea unei tari nu se poate face fara o industrie puternica, care sa asigure dotari din productia proprie, dar si fondurile necesare pentru achizitiile din strainatate. Va e teama sa analizati lucrurile in profunzime.
Si sa nu mai vorbim de degradarea totala a invatamantului (in special liceal si universitar), ca nu poti sa manevrezi scule cu tehnica avansata inglobata in ele, cu analfabetii si puturosii (ca asa i-au invatat prin scoli, dandu-le note umflate) care sunt produsi de sistemul de invatamant.

DXN 27-11-2012 - 20:01

DEZASTRUL ESTE PRODUS!
Furaciunea e mare. Prostia o intrece. Greul greu va veni din iarna!
Asta daca va fi Tariceanu prim ministru!
Pentru ca daca va fi Ponta va fi numai lapte si miere.

digital 28-11-2012 - 20:19

normal,de unde putea să citeze ,cretinul!

neacsum 27-11-2012 - 22:41

La nivelul de care discutam si importanta subiectului, problema se pune intr-unsingur fel: TRADARE!

ValVerde 27-11-2012 - 22:43

Da, da’ s-o stim si noi !

DXN 27-11-2012 - 22:48

Hai, culca-te!

DXN 28-11-2012 - 19:44

Dle Hariton,
Cred ca afirmatia „suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm dacă, nu cumva, domnul Băsescu foloseşte funcţia prezidenţială pentru alte interese de securitate decât cele ale naţiei române”, mascata intr-o intrebare nelalocul ei, este cea mai teribila acuza care nu poate fi ivita decat dintr-o excelenta cunoastere sau o morbida stare de consum psihic.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult