Acasa Opinii Mi-e scârbă!

Mi-e scârbă!

scris de Ziua Veche
2 afisari

Am încercat să înţeleg ce ţintesc PNL şi PSD punându-se de-a curmezişul legii pensiilor. Ecuaţia este cam aşa: România s-a angajat în faţa puşculiţei FMI, printre altele, să adopte o nouă lege a pensiilor, în caz contrar puşculiţa nu mai dă banii. Deci, nu facem legea, nu primim banii. Dacă nu primim banii ce se întâmplă? Cred că nu se plătesc salariile de trei sferturi ale bugetarilor şi pensiile încă neimpozitate ale pensionarilor adevăraţi sau travestiţi. Ce ar urma? Jale. Ţara ar putea să o ia razna. De tot.


Şi acum ce nu pricep: de ce PNL şi PSD vor ca ţara să o ia razna? Ca omul meu să nu ia salariul şi tata pensia? Păi ce facem, ieşim în stradă? Mă întreb şi nu găsesc răspuns pentru că eu nu cred în teoria conform căreia în sânul opoziţiei există agenţi de influenţă ai Rusiei. Că uite candidatul “dragostea mea” a fost la Moscova, că Patriciu a vândut Rompetrol la kazahi, că Băsescu l-a scos din minţi pe Putin cu Moldova, că Vântu şi-a făcut tv la Chişinău ca să atace puterea pro-europeană. Nişte prostii. Nici că Băsescu a deranjat caracatiţa ex-securistică ce dirijează mare parte a economiei, justiţiei şi mai ştiu eu ce?! Sunt doar de acord cu cei care spun că multora dintre aştia cu caracatiţa le-au tremurat chiloţii când l-au văzut pe Vântu că stă la puşcărie zile întregi, având în vedere că alţii au plâns pentru o singură noapte petrecută în celulă cu un şoricel. Pe unii dintre cei care au tremurat îi cunosc personal. S-a mai spus că opoziţia incită sindicaliştii la revoltă socială. Altă aiureală, păi toţi liderii ăia de confederaţii sindicale care au fost în CA la Realitatea au zis clar: ”Noi vrem respect!”. Iar ideea că PNL şi PSD vor să pună mâna pe ţară ca să scape oamenii de cancerul ăsta de Băsescu mi se pare o tâmpenie. Pe Băsescu pot să-l suspende şi gata. Oricum n-a făcut nimic, nu-l mai vrea nimeni, s-a prăbuşit în sondaje şi poporul îl huiduie pe unde se duce. Îmi explică şi mie cineva ce se întâmplă?

Ar mai fi ceva. Sunt câţiva – Băsescu, Isărescu, Tănăsescu şi alti -escu – care susţin că sistemul de pensii este în faliment. Că situaţia deficitului la fondul de pensii e lată. Că se iau câteva miliarde de euro de la bugetul de stat ca să se acopere gaura de la pensii. Peneliştii şi pesediştii ţipă că asta este o minciună sfruntată. Că nu e adevarat şi basta. Că pedeliştii au furat prin clientela lor politică banii de pensii. Dar se poate? Oare aştia ştiu cât e PIB-ul României?

Am observat în ultimii 16 ani câteva lucruri. Şeful PNL n-a avut niciodată un proiect politic până să ajungă preşedinte de partid. Băiatul cu părul vopsit şi nume de floare, cum i-a zis Băsescu, a lansat însă câteva chestii care au prins la alegerile prezidenţiale, cum ar fi proiectul Johannis. Habar n-am de ce l-a ales, dar n-a ieşit nimic. Cel mai tare m-a mirat că Antonescu l-a sprijinit pe Geoană şi s-a pupat cu el când credea că pesedistul a ieşit preşedinte. S-au pupat pe gingii degeaba. Acuma a propus un Guvern din umbră şi un program politic, ceva cu statul liberal. M-am distrat teribil când am văzut că şeful Antonescu s-a pus pe el însuşi premier din umbră! Cât despre programul politic de 100 de pagini, parcă nu era interesant pentru un om obişnuit ca mine.

Despre Victor Ponta îmi amintesc mai puţin. Premierul Năstase i-a fost mentor, tata socru sprijin, Daciana soţie. A fost botezat micul Titulescu şi a fost 9 luni ministru avându-l şef pe Boc. Când aud ce spune şi văd ce face, am impresia că se cam încurcă la politichie. Cineva din PSD zicea că ar putea fi mai prostănac decât Geoană, dar eu nu cred.

Eu sunt de părere că toţi politicienii sunt la fel şi mi s-a confirmat. În guvernarea Văcăroiu, apoi in guvernarea Năstase, când se numărau voturile, mai întotdeauna acestea depăşeau cu mult prezenţa din sală. Adesea, se adunau voturile “pentru” cu cele “împotrivă” şi cu abţinerile, toate erau socotite “pentru” şi legile partidului lui Iliescu treceau prin Parlament ca prin brânză. Pedeliştii când au venit la guvernare au spus că ei sunt altfel. Dar la legea pensiilor au pus botu’ la metoda patentată de PDSR. Aşa că toţi sunt la fel.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult