Micul Periş, nu Micul Paris

Bucureştenii sunt mai bogaţi cu o strategie, una de turism, lansata sâmbăta, în plină audienţă, de municipalitate.


După ce am promovat brandul de ţară cu Dracula cântând la frunză, de gemea litoralul bulgăresc de atâta public ţintă, a venit rândul Capitalei să intre pe agenda turiştilor din Europa. Sau, de ce nu, şi din România. Parcă şi vezi tinere familii din Sighetu Marmaţiei sau din Băicoi, după ce au pus ban pe ban un an de zile, să-şi ofere un sejur de neuitat, vara, în  Ferentari.

De la anu, una din armele secrete cu care le vom sufla bulgarilor turiştii vor fi autobuzele supraetajate. Alta, „Traseul Revoluţiei din decembrie 1989”. În privinţa celei dintâi, ea se anunţă de pe acum o experienţă şocantă, dacă ne gândim cât de aproape vor fi turiştii cu scăfârlia de firele de alimentare ale tramvaielor şi troleibuzelor. Se rezolvă, zice dl Sorin Oprescu, vom căuta să le scurtăm, să încapă pe sub fire. Simplu, tai din craci şi mâneci faci.

Autobuzele încă nu au fost achiziţionate, nici modificate. Alte licitaţii, altă distracţie...Cu traseul revoluţiei ar fi, să recunoaştem, ceva mai complicat. Cum la acest capitol ne-a fost ghid Ion Iliescu, nici după 20 de ani nu îl ştim şi tot orbecăim. De aceea, e greu de presupus că ar înţelege ceva turiştii străini. Mai urmează Centre de informare turistică în zonele cheie ale Bucureştilor, website turistic, carduri turistice…

Problema e: avem ce vinde? E deajuns că străinul cască gura la cât de mare e Casa Poporului? (că tot veni vorba, câţi bani ar fi adus acum farmecul fostului Cartier Uranus-Izvor, îngropat sub aberanta clădire!) Sau la un Centru Istoric atât de sufocat de gălăgia teraselor că mai degrabă ar putea fi numit Centrul Isteric? N-are cum să fie îndeajuns. Câţi din edilii Capitalei, din onorabilii ce se rotesc prin comitete şi comiţii şi-au pus şi au răspuns sincer la următoarea întrebare: ce i-aş arăta unui turist străin în Bucureşti, după ce a trecut prin Praga şi Budapesta?

Noi avem ce avem şi astea-s datele problemei. Numai că turismul modern înseamnă interacţiune directă cu gazda, la tot pasul. Or, la acest capitol stăm cum nu se poate mai prost. Capitala este un oraş neprimitor, zgomotos, poluat, cu trafic de coşmar, cu taximetrişti puşi pe jecmăneală, foşgăind de interlopi, cu servicii proaste şi preţuri mari.

Bucureştenii confundă spaţiul public cu propriul dormitor sau cu stadionul. Acestea nu au cum să fie atributele unui oraş viu, trepidant, tonic, ci mai degrabă expresia unui cort ţigănesc la dimensiuni urbane. Nu poţi merge tihnit, mânat de energia care ţi-o dă starea de a fi în vacanţă, nu poţi descoperi, la pas, un oraş care-ţi refuză contemplarea. La tot colţul feţe încruntate, fără vârstă, din cauza sărăciei (ţi-e frică să ceri o informaţie…), la tot pasul trotuare ocupate de maşini, la tot pasul un comerţ desfăşurat după o singură regulă: care pe care.

Prin cartiere, tinerii sparg seminţe privind în gol, prin centru atârnă la înălţime tone de cabluri, prin metrouri nu mai vezi un om cu o carte în mână… Noile clădiri din Bucureşti par izvorâte din portofoliul unor decerebraţi, nu din mintea unor oameni cu studii care-şi mai zic şi arhitecţi.

Bucureştiul noaptea? Un mix de manele şi  ostentaţie de ogradă pe fond sonor la maxim. Ne distrăm cu mânie, încrâncenaţi, dar nu ne-am măturat odaia de oaspeţi. Cu carul înaintea boilor şi punga de seminţe în mână ne dăm cu telegondola, cu autobuze supraetajate pe autostrăzi suspendate…