Minunea de Sântămaria Mare | Ziua Veche
Acasa Opinii Minunea de Sântămaria Mare

Minunea de Sântămaria Mare

scris de Ion Petrescu
4 afisari

Anul acesta, Adormirea Maicii Domnului sau Sântămaria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine, prăznuită în 15 august, înseamnă aniversarea Zilei Marinei şi încheierea, de facto, a jocului politic de la Bucureşti.

Ion PetrescuReculegerea sufletească a celor duşi în pelerinaj, la mănăstiri, în ţară, dar şi în Israel, este binevenită, mai ales pentru cei obişnuiţi, prin credinţă, să ierte răutatea semenilor mânaţi de nesăţioasa poftă după putere. Lor li se adaugă cei ce părăsesc dana liniştită a propriului cămin, pentru a fi printre românii ce sărbătoresc pe marinarii civili şi militari, care preţuiesc fiecare clipă a vieţii, pentru că, pe vreme de furtună, poate fi şi ultima.

Cine nu a trăit cel puţin o furtună pe mare, nu poate înţelege meseria celor ce văd, 24 de ore, din 24, de jur împrejur, doar valurile mai mult sau mai puţin agitate şi nicio urmă de pământ. Asemenea oameni nu cedează la greu, nu se sperie de greutăţi pasagere, au încredere în comandanţii lor, care privesc, din cabina timonei, fără rău de mare, valurile uriaşe, ce le încearcă viaţa, nava şi tăria echipajului.

Iar în Forţele Navale Române, aceşti lideri postdecembrişti au identităţi necunoscute marelui public: amiral Mihai Aron (30 decembrie 1989 – 12 aprilie 1990); viceamiral comandor Gheorghe Anghelescu (26 aprilie 1990 – 1 mai 1997); viceamiral dr. Traian Atanasiu (1 mai 1997 – 1 ianuarie2002); amiral Corneliu Rudencu (1 ianuarie 2002 – 31 martie2004); amiral dr. Gheorghe Marin (1 aprilie2004 – 13 septembrie2006); contraamiralul de flotilă Dorin Dănilă (3 noiembrie2006 – 3 iulie2010); contraamiralul de flotilă Aurel Popa (3 iulie 2010 – prezent).

Unul dintre ei mi-a rămas în suflet, după ce l-am văzut în acţiune, pe şapte mări succesive, într-un marş de o lună de zile, la bordul uneia dintre cele trei nave mari, ale marinei militare române. Nu s-a substituit comandantului distrugătorului – cum se numea vasul atunci. A ştiut să păstreze eleganţa şi sobrietatea propriei sale persoane, fără a deveni distant de camarazii săi. Iar pe vremea celei mai mari furtuni, l-am găsit lângă comandantul navei, privind succesiv harta şi valurile care măturau bordul, până la hubloul de unde priveau calm furia mării.

Când stihia s-a liniştit, acelaşi amiral a coborât primul în portul italian unde românii erau aşteptaţi la o ceremonie a aliaţilor, din alte forţe navale. Ei bine, amiralul vorbea engleza perfect, spre încântarea interlocutorilor, ce se aşteptau să îl vadă însoţit de un translator. Viceamiralul Traian Atanasiu era un reper de compatibilitate 100%, cu omologii din NATO.

Pentru cine este mai importantă… Ziua Marinei? Pentru oficialităţile obişnuite să se afişeze la tribuna din Constanţa, lângă oamenii puterii de azi? Pentru mulţimea de curioşi, dornici să evadeze din nebunia ultimelor săptămâni, în care cine promitea marea cu sarea, când se afla în opoziţie, imediat ce a primit firmanul de investire a încălcat, grosolan, sfidător şi impardonabil, legile ţării?

Pentru marinarii militari implicaţi în demonstrativele spectaculoase, cu emoţia, bine controlată, de a nu rata vreun exerciţiu? Pentru familiile celor plecaţi departe de casă? Sau mai ales pentru cei ce văd, oriunde s-ar uita, doar apele, mai mult sau mai puţin limpezi, învolburate sau ameninţătoare, ale mărilor şi oceanelor, unde i-a dus soarta?

Şi iată că prima minune s-a şi produs, de Sântămaria Mare!

Multor români li s-a luat vălul iluziei de pe ochi. Şi s-au întors la vorba strămoşească: ”Rău, cu rău, dar mai rău fără rău!”

L-au ponegrit pe cel ce şi-a asumat, autoritar, tăierea pensiilor şi salariilor? Acum descoperă că s-ar putea la toamnă chiar să nu le mai primească, deoarece metropolele occidentale au văzut cum au fost minţite, prin dublul limbaj, al actualilor guvernanţi.

Au acuzat poticnelile reale ale executivului portocaliu? Acum observă, uluiţi, că noii miniştri nu au făcut nimic, de când s-au aşezat în jilţurile confortabile, unde ascultă discursurile unui premier îndrăgostit de o mediatizare excesivă.

Au râs copios, când scundul ex-premier ardelean se ridicase pe vârfuri, la o fotografie de familie, cu omologii din Uniunea Europeană? Acum au luat act, consternaţi, cum şeful guvernului de la Bucureşti nu doar că a trebuit să îşi ia un angajament scris, în 11 puncte, ci şi a fost somat, fără menajamente, ca să le respecte!

S-au bucurat când preşedintele suspendat era înregistrat cu imperfecţiuni în utilizarea limbii engleze? Acum au rămas, cu gura căscată, la vederea gesticulaţiei preşedintelui interimar, emoţionat că folosea, la fel de…neprofesional, limba lui Shakespeare!

Li s-a spus că suspendatul este izolat în Europa şi privit inamical, peste Ocean? Acum văd cum doamna de fier a Europei, Angela Merkel, refuză să se întâlnească cu omologul român, iar emisarul Departamentului de Stat, a poposit la Bucureşti, pentru a reaminti ocupanţilor palatelor Cotroceni şi Victoria că parteneriatul strategic cu Statele Unite şi principiile comunităţii euro-atlantice nu sunt chestiuni ignorabile de cei ce s-au dovedit a nu fi apostolii dreptăţii, în ceea ce Ion Luca şi Caragiale numea “ţărişoara mea.”

Grav este că această furtună politică a dovedit cât de fragilă este încă democraţia – şi aşa violată, anterior, de toate partidele parlamentare – în România.

Discursurile viscerale, anti-europene, anti-americane, care au inundat mai toată presa românească, arată un şocant grad de involuţie politică. Brusc, ne-am mutat în America Latină. Afirmaţie validată şi de imaginile antologice, filmate la momentul coborârii din maşină, a emisarului american, în faţa sediului preşedintelui suspendat. El şi gărzile de corp priveau în jur, ca şi cum acolo ar fi putut apărea faimosul general Manuel Noriega…

Jocul s-a încheiat, preşedintele suspendat va reveni la Cotroceni – afirma Emil Boc. Probabil cea mai interesantă declaraţie a întregii sale cariere politice. Nu de alta, dar interimarul şi alţi guvernanţi s-au dovedit a fi în afara grijei pentru viaţa reală a poporului, pe care-l invocă, cu cinism, în fiecare zi.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult