Acasa Opinii Minunea sfantului Boc

Minunea sfantului Boc

scris de Ziua Veche
0 afisari

Adica la ce va asteptati de la intalnirea de la Snagov? Ce credeati, ca Basescu o sa scoata cine stie ce iepuras din caciulita Tommy Hilfinger care sa vina cu saculetii cu bani pentru pensii si salarii? Vroiati sa cada cateva capete de baroni PDL pe treptele de la Palat? N-a fost decat o adunare de taina unde Elena a dat sampania (cel putin asa a promis), Traian a trasat directivele, iar Emil a mai fost resuscitat inca odata. N-am aflat inca daca s-a dansat si Pinguinul. A fost un nou episod in perfidul si bine planificatul joc mediatic facut pentru ochii poporului si in ciuda mogulilor penali. Dupa ce Guvernul a trecut, cu mari emotii de Parlament + tonomate + proteste de strada, a urmat testul urechelii parintesti.

 


Al mangaierilor pe crestet si al scatoalcelor. De dincolo de usi a “transpirat” doar ceea ce era planificat sa auda poporul. Dojeni, termene, sacrificari de institutii si consilieri. Ceva ce doar Basescu trebuia sa spuna pentru ca el este, in fond, bomboana pe coliva bugetarilor. Opozitia astepta ca motiunea lor de cenzura, careia i-ar mai fi trebuit ceva “infim” sa treaca dupa parerea lui Geoana, sa se lase macar, asa, cu o remaniere de consolare. Dar nu. Premiul asta l-a pastrat presedintele pentru toamna. Ca intr-un joc de poker, liderul de la Cotroceni a incercat sa speculeze cat mai mult din partida pe care a jucat-o cu Opozita. Si a pastrat in maneca asul jocului (care, vorba vine, seamana mai mult cu un juvete). Asadar, dupa sute de ore de dezbateri in Parlament si pe la televiziuni, dupa imbranceli cu jandarmii si lesinaturi in direct, dupa previziuni apocaliptice nu ne-am ales decat cu…nimic. Asta nu este neaparat o veste rea. Pentru ca o solutie viabila, alta decat taierea in carne vie, nu prea exista.

Pentru ca Opozitia cu gura mare n-a avut nici un plan concret, decat ca PNL vrea oricum la guvernare, nici Crin nu stie prea bine de ce. Pentru ca realitatea e una groaznica: statul e atat de parazitat, incat daca nu scapa rapid printr-un tratament soc, va intra in coma si va pieri.

Acum, vom sta o vara intrega asteptand o minune. Relansarea economica. Salvarea tarii. De la cine? De la echipa Boc care n-a fost in stare sa aplice masurile prin care impedicau Romania sa ajunga in aceasta stare. De la aceeasi echipa Boc care nu prea stie ce impozit va baga anul care vine. De la aceeasi echipa Boc care are nevoie de o intalnire la Palatul Sangov pentru a stii pe ce drum sa o ia saptamana viitoare.

In viata este mult mai usor sa previi decat sa tratezi, asa ca nu va asteptati ca Boc sa reuseasca sa faca un lucru mult mai greu decat cel care i-a stat la indemana. Si premiul de consolare pentru noi, cei care vom asista la o degradare a vietii din cauza nereusitei previzibile a Guvernului, care va fi? Remanierea. Ei si? Mai incanta pe cineva ca nu va mai fi Vladescu ministru? Nu cred. Asa ca, luminita de la capatul tunelului pe care o tot asteptam se transforma pe zi ce trece in ceva din ce in ce mai mic si din ce in ce mai negru.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult