Acasa Opinii Moţiunea a murit. Trăiască iarna!

Moţiunea a murit. Trăiască iarna!

scris de Ziua Veche
1 afisari

Să fiu sincer, nici nu mă aşteptam ca moţiunea să treacă. Care parlamentar PDL sau din formaţiunea de manutanţă science-fiction al lui Gabriel Oprea ar fi votat un act care le periclita şezutul? Putea să vină în faţa Parlementului măicuţa bătrână cu brâul de lână şi cu plasa goală în mână a fiecărui deputat ori senator al Puterii să-şi implore fiul să-l expedieze pe Boc în Apuseni şi n-ar fi avut succes. Pentru că ar fi urmat ceea ce toată lumea ştie: un guvern care să pregătească alegeri anticipate. Anticipate? Aoleo, coşmar pedelist! Câţi din cei care au fost aleşi numai pentru că au stat în cala mineralierului “Biruinţa” ar mai fi pupat Sala Omnnia? Poate doi, poate trei. Restul – la gunoiul istoriei democrate a României.


Şi totuşi… Am auzit un om de bună credinţă, un om simplu, nici partizan al lui Traian Băsescu, nici al lui Crin Antonescu sau al lui Victor Ponta, care când a aflat că moţiunea n-a trecut, a zis sine ira et studio: “Poate e mai bine aşa… Lasă-i, dom’le, să-şi încheie mandatul, dacă tot l-au câştigat, să vedem ce fac până la capăt. Iar dacă e să-i sancţionăm, o să-i sancţionăm atunci”.

Pare o poziţie de bun simţ, cu care în principiu poţi să fii de acord. Adică, pentru că ar urma, în acelaşi mandat Boc, încă două ierni, ce să facem? Mai punem un palton pe noi, ne mai debranşăm etc. etc. Însă problema care se iveşte fără putinţă de amânare este: mai avem noi bani de înc-un palton?

 

0 comentariu

oblioo 17-08-2010 - 16:56

„Toate cercurile democratice din Europa si din America, mai ales cele de centru-stanga din Italia, cunosc acum foarte bine faptul ca atacurile dezastroase de la 11 septembrie au fost planuite si realizate de catre CIA si Mossad, cu ajutorul cercurilor zioniste din intreaga lume, pentru a da vina pe tarile arabe si a convinge puterile occidentale sa intervina in Afganistan si Irak.”

http://en.wikipedia.org/wiki/Francesco_Cossiga

jan dinu 17-08-2010 - 17:27

Pierderile shi urmarile datorate
atentatelor au fost enorme ,shi cei care
vehihuleaza astfel de -n fantezisme –
pot fi luate in considerare pentru filme
ce pot intretine minti doritoare
de permanete senzatii tari .
Ce oficial guvernamental ar fi dat – „libero”pentru astfel de actiuni intr-o tzara unde sunt destule centre de comanda shi control specifica unei tzari democratice shi extrem de deschise !
Parerea mea ca lansatorii acestor svonuri sunt shi unii evrei care doresc
cistig in urma cartilor, publicatiilor
shi intregii retele media care mai scoat din adormire lincezeala acelei populatiei care este saturata de bine .
Daca le darima – Vaticanul –
Cossiga gindea altfel …shi nu debita prostii ca
Mafia Siciliana a vrut s-a distruga catolicismul spre a lua ei controlul
bisericii universale .
Deci – povesti …vinatoresti
JD-USA

Aldo Moro 17-08-2010 - 18:37

komunistilor din blocul de est va ingrasa viermii.Asa se revizuieste istoria.Auzi „centru stanga” cand porkul asta de Coissiga era cel mai bun pretin cu Ceausescu si stapanii din Kremlin care sustineau si finatau partidele komuniste din vest.Asa se numesc acum bolsevicii si memmbrii internationalei siocialiste „centru stanga”.A murit prea tarziu.Cum de la rabdat pamantul atat de mult timp?

Benito Musollini 17-08-2010 - 18:40

Mai intai citeaz-o pe scroafa aia imputita de ma-ta ba nazistule scarbos.Dupa aceea spanzura-te ba relicva umana.Cu drag Benito.

oblioo 17-08-2010 - 18:45

1,200 Architects and Engineers for 9/11 Truth invite the public to “Examine the Evidence.”

http://911blogger.com/news/2010-08-07/historic-911-truth-billboard-revealed-san-luis-obispo-calif

oblioo 17-08-2010 - 18:51

…mars de aici scarba nazista.Acum ii sugi penisul kadavrului komunist kossiga.Jigodie.

vifor 17-08-2010 - 21:39

bai ratatule din vascauti dute bai jegule si injura-i pe romani in porclandul tau, canta-le la altii care nu-ti inteleg limba murdara. Ce dreac cauti aici spurcaciune inculta?

jan dinu 17-08-2010 - 22:10

Itzi arunc 100 daca – stai – in niciunu !
JD-USA

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult