Acasa Opinii Neîncrederea prezidenţială

Neîncrederea prezidenţială

scris de Ion Petrescu
121 Afisari

Ştiaţi proverbul grec:”Cel ce este temut de mulţi să se teamă de ei”?  Acest aforism mi-a venit în memorie când am aflat noile numiri, în funcţii importante din Armata României.

Ion Petrescu

Sub pretextul promovării unor profesionişti militari tineri, sunt marginalizaţi generali cu evoluţii respectate la Cartierul General al NATO, din Bruxelles, şi la Comandamentul Central American – CENTCOM din Tampa, Florida.

O explicaţie plauzibilă? Neîncrederea actualului preşedinte în propozabilii, de drept, la funcţiile cheie din armata ţării.

Un argument? În noaptea Anului Nou, când a preferat să nu adreseze un gând bun compatrioţilor săi, preşedintele a dorit să îl aibă musai lângă el, pe ministrul apărării naţionale.

Dacă generalilor numiţi acum, pe posturile la care ar fi visat doar peste câţiva ani buni, li s-ar pune o întrebare comună, răspunsul lor onest ar fi acelaşi:”- Nu mă aşteptam la o asemenea ascensiune rapidă…”

Doar, din primul moment când poartă uniforma militară, viitorul profesionist înţelege şi respectă o ierarhie cu grade, funcţii şi criterii de promovabilitate la comanda grupei, plutonului, companiei, batalionului, brigăzii, diviziei, categoriei de forţe armate şi Statului Major General.

În timp apare departajarea profesională. Afectată, în ultimele două decenii, de amestecul grosolan al factorului politic în gestionarea problemelor armatei.

La reducerea masivă a Forţelor Armate Române au contribuit substanţial şi consilierii americani. Ani buni, armata de peste Ocean a constituit un element de referinţă pentru reforma şi restructurarea structurilor militare româneşti.

Concomitent, mii de militari români s-au convins, în teatrele de operaţii ex-iugoslav, irakian şi afgan de dotarea tehnică superioară a U.S. Army, de instrucţia modernă şi capacitatea de a duce lupta în condiţii de maximă ostilitate pe plan local.

Nu puţini ofiţeri români au urmat cursuri peste Ocean şi au absolvit instituţii militare americane prestigioase. În toate, regula de bază fiind supremaţia valorii reale. Nu mimate.

Şi iată că acum, în cea mai atipică ţară a Uniunii Europene, până şi numirile la vârful ierarhiei militare nu respectă criteriile de promovare existente în armatele celorlalte state membre ale NATO.

Drama noilor generali promovaţi? Va fi în momentul când se va reveni la normalitate. Vorba unui înstelat:”Unde să mai fiu numit, după ce am fost şeful Statului Major General?”

La Cotroceni…

2 comentarii

george 20-01-2011 - 16:33

Nebunu asta de basescu isi pregateste aparatul represiv. Pun pariu ca nu pleaca de la putere cind ii vine timpul…

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult