Nici usturoi n-a mancat sau pestele de la cap

Dintr-o anume perspectiva, presedintele Traian Basescu devine o figura tot mai interesanta. Ma refer la perspectiva unui observator neutru, din afara, de la distanta, eventual a unui observator islandez sau din Sri-Lanka (presupunand ca observatorul respectiv ar fi interesat de situatia din Romania). El ar putea fi impresionat de mai multe lucruri. De pilda, de seninatatea cu care seful statului anunta dezastrele actuale si pe cele iminente. Sau de faptul ca cheama partidele si sindicatele la consultari pentru a le preciza rezultatul dinainte stabilit al chiar acestor consultari. Sau de anuntul ca-si doneaza tot salariul sau, pana la sfarsitul anului, pentru un fond de solidaritate ad-hoc, indemnandu-ne si pe noi sa facem la fel. (Iar noi, carcotasi de felul nostru, am putea zice: cine-o mai apuca sfarsitul anului…).

Insa din perspectiva noastra, toate iesirile dlui Basescu din ultima vreme sunt de un cinism absolut. Mai ales des sugerata „grea mostenire” lasata de guvernul Tariceanu. Ce-i drept, grele mosteniri avem inca din timpul lui Burebista, care, dupa unele surse, ar fi taiat viile, lasandu-ne stramosii fara combustibilul necesar continuarii procesului de productie. Dar a te prevala astazi de ceea ce-au facut guvernarile anterioare inseamna a vedea doar paiul din ochii altora si nu barna din ochii tai. Nu stia guvernul Boc la ce se inhama cand a preluat fraiele tarii? Ba stia, insa seful Executivului a avut si are, ardelean fiind, ceea ce amicii mei din Transilvania cunosc foarte bine: psihologia de „supus austriac”.

Atata doar ca „imparatul” nu e la Viena, ci la Cotroceni. Care „imparat” pare acum ca nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase. Restul proverbului din titlu completati-l dumneavoastra.

(articol aparut in saptamanalul ziuaveche.ro nr.5)