Noul PDL

Să presupunem că PDL va reuşi să scape teafăr şi să se debaraseze de amprenta penibilo-derizorie pe care tandemul Băsescu- Boc o va lăsa drept moştenire. Va mai avea PDL vreo şansă de a se transforma într-un partid modern şi credibil?


În anumite împrejurări, s-ar putea spune că da. La finele lui 2010, opinia cvasigenerală a românilor despre partidul aflat la guvernare este pe deplin închegată: un partid neproductiv piramidal, condus dictatorial neoficial din vârful piramidei de către Traian Băsescu. Cel care instituţional nu avea dreptul să se implice în politica vreunui partid. Prezenţa lui Emil Boc în scripte, ca şef al PDL, nu se mai poate comenta. Despre treapta cea mai de jos a derizoriului nu se mai poate spune nimic. Simte şi Emil Boc acest lucru, care, în disperarea de a contracara ridicolul în care se sufocă, se îmbată zilnic cu iluzii. Iuzia că de fapt salvează România, iluzia că de fapt le face bine românilor şi uneori iluzia că este cel mai bun prim-ministru pe care l-am avut vreodată. Sărman pribeag!

Lumea visului şi a iluziilor deşarte nu se potriveşte românilor, în acest început de secol. Ei vor un prim-ministru pragmatic şi inteligent, care să ia măsurile cele mai potrivite pentru a face economia să  performeze. Un prim-ministru care să mai producă şi bani nu numai să-i adune prin reducerea pensiilor şi salariilor. Caracterul dominat de un egoism atroce îi oferă premierului posibilitatea ca în fiecare dimineaţă să îşi facă curaj singur, în condiţiile în care un om cu bun simţ, aflat într-o situaţie similară nu ar îndrăzni să mai calce pe treptele de la Palatul Victoria.

Dincolo de perdeaua dictaturii politice, lucrurile nu se mai prezintă la modul dezastruos. O generaţie tânără creşte în umbra ciulinilor otrăviţi care conduc în prezent PDL. Răul făcut de ştăbărimea partidului este atât de mare, încât opinia publică nici nu mai ia în calcul posibilitatea de a încerca să priveasă şi în spatele cortinei dictatoriale. Într-un fel, nu se mai văd copacii, din cauza pădurii. Este modul în care funcţionează în prezent mentalul colectiv. Când răul este prea mare este firesc să nu crezi că în spatele răului cel mare se află şi ceva bun.

Dezavantajul este de partea politicienilor tineri şi oneşti din PDL, care din cauza acestui rău “nu se văd”. Dacă adăugăm la această stare de lucruri şi faptul că partidul îşi promovează în media scrisă şi vorbită doar “puii”, care seamănă leit cu “părinţii”, gen ultra-abilul Cristian Boureanu, se înţelege de ce tinerii oneşti şi harnici pe care îi are PD-L în coada şirului, nu se văd. O abilitate de vizionar îţi permite să ajungi la o concluzie paradoxală, aflată aproape de adevăr: aceşti politicieni -cenuşărese- pe care în prezent cei alfaţi “ pe cai mari” în partid nu dau doi bani, reprezintă şansa PDL de a nu dispărea de pe scena politică, atunci când corabia se va sfărâma în mii de bucăţi şi va pieri. Prin valoarea şi onestitatea lor, care îi face credibili, aceşti politicieni tineri ar putea să salveze partidul.

Am întâlnit la Bruxelles, la Parlamentul European, tineri politicieni dedicaţi sincer intereselor naţionale, care trudesc cu onestitate pentru România şi pentru cetăţenii ei. Pe europerlamentarii Petru Luhan şi Cristian Preda nu i-am perceput nici o clipă, acolo, în clădirea Parlamentului European, ca pe nişte politicieni. I-am perceput doar ca pe nişte tineri dedicaţi prin muncă ţării lor. Departe de mizerabila “cloacă” politică numită România, epuraţi de patimi politice, aceşti tineri adaugă în fiecare zi un plus de valoare imaginii României. Nu ai cum să nu pleci din faţa acestor tineri cu o impresie bună şi să nu  le admiri profesionalismul şi determinarea pozitivă cu care îşi fac datoria. Noul PDL va fi un partid al tinerilor oneşti şi responsabili, sau nu va fi deloc.